Ostaficiuc a vrut s-o ia pe urmele lui Ciuhandu, dar s-a razgandit

Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean Timiș, nu se consideră baron local și și-ar dori o alianță cu PNL, dar numai dacă liberalii revin la doctrina de dreapta. Crede că Marius Dugulescu e băiat bun, dar inconsecvent, și l-a felicitat pe Ghiță Ciobanu de ziua numelui. Ostaficiuc vorbește despre ce așteaptă de la alegerile locale, viitorul primar al Timișoarei și redresarea PD-L.

Gheorghe Ciuhandu s-a retras ca să rămână alături de nepoți. Nu v-a bătut gândul să faceți același lucru?
Ba da, trebuie să mărturisesc sincer că la un moment m-a bătut gândul să mă retrag şi să rămân alături de familia mea şi de nepoţică. Am continuat, pentru că am simţit, în primul rând, că e nevoie de prezenţa mea în partid şi, în al doilea rând, mai există câteva proiecte pe care nu le-am terminat. Vreau să le termin eu, nu alţii.

Mai sunteți baron de Timiș după căderea Guvernului PD-L?
Mai demult m-au numit baron. În ultimul timp au uitat de baronul Ostaficiuc, pentru că nu am confirmat. Neconfirmând, lumea a uitat de această denumire. Deci nu sunt baron nici cu guvernul PD-L, nici fără el.

Avem totuşi baroni în Timiș?
Nu ştiu, nu sunt regalist.

Nu v-a fost greu cu atâtea funcții pe cap în ultimul timp: președinte de partid, președinte CJT, chiar și prefect?
(Pare uşor derutat) Nu înţeleg întrebarea… Am avut doar două funcţii în Timişoara şi în România. Ba am avut şi a treia funcţie, vicepreşedinte la nivelul UNCJR (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România). Dar această formaţiune nu a prea funcţionat. Acum sunt până pe 10 iunie doar preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi mai sunt preşedinte la PD-L Timiş. Ce să am eu cu postul de prefect? Am fost subprefect între 1996 şi 2000, dar atât.

Asta înseamnă că nu l-ați chemat niciodată la ordin pe Mircea Băcală?
Domnule, eu am fost doar subprefect. Nu văd nicio legătură.

Mergeați dumneavoastră în audiență la el?
Nu se punea problema unor audienţe. Poate pentru prima oară în judeţul Timiş a existat o cooperare instituţională perfectă între consiliul judeţean şi prefectură. De obicei, în Timiş era o competiţie cine e mai înalt pe aceste funcţii. De această dată, am fost amândoi egali şi ne-am înţeles. A fost o relaţie instituţională corectă.

Sincer, îl vedeți pe Gheorghe Nodiți viitor primar al Timișoarei?
Îl văd ca primar şi am multe argumente, va fi marea surpriză a alegerilor locale. Va ajunge primarul Timişoarei.

Daţi-ne măcar trei argumente?
Eiii… vor apărea toate, dar la momentul oportun, în campania electorală.

De ce nu au avut succes discuțiile cu Gheorghe Ciuhandu?
Nu a fost nicio discuţie cu domnul Ciuhandu, nicio negociere. Cu domnul Ciuhandu am avut o cooperare bună instituţională, am avut discuţii pe toate proiectele sale şi am sprijinit multe dintre proiectele lui Ciuhandu. Şi eu, şi consilierii noştri locali. Consider că domnul Ciuhandu a fost un primar bun, care a ştiut ce să facă şi multe dintre proiectele sale duse la bun sfârşit sunt de mare importanţă pentru Timişoara

Mai poate câștiga PD-L alegerile parlamentare?
În condiţii normale, PD-L poate câştiga alegerile. Consider că în cinci luni se revine la normalitate şi va fi depăşită etapa populismului deşănţat promovat acum.

Trebuie organizat un congres al partidului după alegerile locale?
Sigur va trebui organizat un astfel de congres. Dar nu acum, acum avem o altă ţintă – alegerile locale din10 iunie. După care sunt obligatorii o analiză și o decizie.

Îl vedeţi pe Mihai Răzvan Ungureanu noul preşedinte al PD-L
Pe domnul Ungureanu îl cunosc de pe vremea pactului de stabilitate, după războiul din Iugoslavia. Era ministru de Externe. Este un om deosebit, dar ca să candideze la o funcţie în PD-L în primul rând trebuie să devină membru PD-L.

Cu cine ați vrea să faceți alianță după alegerile parlamentare, cu PSD sau cu PNL?
Nu ştiu dacă este cazul să tranşăm lucrurile chiar acum. În acest moment remarc un PNL foarte spre stânga, ancorat ca un vagon la trenul PSD, şi nu ştiu când se va putea debarasa de ideile de stânga. Desigur, aş prefera la nivel naţional o alianţă cu un PNL de dreapta, dreapta, care să înţeleagă ce este dreapta, nu cu un PNL subordonat total unor decizii de stânga populiste. Chiar dacă trăim într-o Europă unde guvernele care au impus măsuri de austeritate au pierdut în alegeri. Trebuie revenit la normalitate şi PNL să devină un partid de dreapta.

La lansarea candidaţilor din Timiş promiteaţi un scor electoral cel puţin egal cu acel realizata în alegerile locale din 2008. A fost doar o încurajare pentru candidaţi sau chiar credeţi că puteţi recuceri Timişul?
Este ţinta pe care ne-o impunem. Şi este şi o ţintă reală. Uitaţi, avem 45 primari și fiecare poate câştiga fără probleme primăria lui. Eu, la fel, pot câştiga consiliul judeţean şi uitaţi rezultatul de acum patru ani.

ÎI transmiteți vreun mesaj lui Gheorghe Ciobanu?
De Sfântul Gheorghe i-am spus „La mulţi ani”. Cred că este una dintre normalităţile care ar trebui să ne domine viaţa.

Aţi rămas prieteni?
Trăim în acelaşi oraş, nu este vorba cât de prieteni sau neprieteni suntem. Eu când merg pe stradă vreau să rămân timişorean. Să nu plec de aici. Să mă pot uita în ochii oamenilor. Să ne salutăm. Să pot merge la un film, la un meci sau la o bere fără să mă duşmănesc cu cineva.

Un mesaj pentru Marius Dugulescu aveți?
Dugulescu este un băiat tânăr, care poate avansa în cariera politică. Are idei foarte bune, trebuie doar să fie mai consecvent în ceea ce face. I-am apreciat foarte mult munca pe colegiul unde a câştigat alegerile. Consecvenţa însă l-ar putea transforma într-un bun politician.

Îl primiţi înapoi? Mai puteţi fi coleg cu el după ce v-a trădat?
E o discuție care ar putea avea loc, dar numai după alegerile locale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

29 comentarii pentru acest articol

asta este! a spus: (mai 9th, 2012 at 07:50 )

Articol mincinos !!!

Popa a spus: (mai 9th, 2012 at 08:16 )

NU ar fi fost o idee chiar rea sa-i fi urmat exemplul lui Ciuhandu

@asta este a spus: (mai 9th, 2012 at 08:22 )

e interviu, nu articol. sunt vorbele celui intervievat, dar e greu pentru unii sa se prinda, poate e prea dimineata…

timisorean a spus: (mai 9th, 2012 at 09:09 )

si cum este o vorba ; ca , caini nu pleaca niciodata de linga macelarie ! probabil asteapta hingherii sa-i duca de acolo. exact si cazul ghiolbanului asta. vrea liber sa circule ? nici daca nu ar mai fi candidat , sa pedaleze liber prin oras si judet la dezastrul ce la facut si l-au facut pdl-ul si chiorul lui , nu cred. a c-am uitat acest goriloid de salariile taiate , pensiile furate , spitale , scoli si gradinite inchise , romani fara lucru , romani plecati in pribegie prin strainataturi , mafii portocalii in toate comunele , familii indoliate si distruse, industria si agricultura praf ? au c-am asta costele suna un pic a genocid impotriva propriului popor ! in timp ce tu si ai tai va huzureati , ba prin austria la schii , ba cu ornella design , ba cu autostrada arad-timisoara , timiseni isi pierdeau casele din motiv salarial , iar altii se sinucideau ca nu aveau ce sa puna pe masa familiei. c-am ptr,, raiul ” asta va trebui sa platesti si tu , si cu varf si indesat. in orice caz liniste tu si ai tai dupa 10 iunie cand vei fi ,,ex” nu o sa mai aveti !

cititor a spus: (mai 9th, 2012 at 09:26 )

faina articol, mai toate intrebarile au fost sub centura da si Ostaficiuc a avut raspuns pentru toate. Dinamic interviul, asteptam si cu alti candidati in acelasi stil

ion a spus: (mai 9th, 2012 at 11:32 )

Ar fi fost de apreciat daca s-ar fi retras. Asa, isi merita soarta.

Alchimistul Verbal a spus: (mai 9th, 2012 at 12:41 )

mereu am considerat ca in ceea ce priveste vechiul Guvern Boc, ruperea constienta de realitate a Primului Ministru a fost un efect mai degraba particular! Daca distinsul actual presedinte de Cj crede cu tarie fiecare cuvant din acest interviu, o sa ma grabesc sa cred ca in Pd-l este un efect ce poate purta cu lejeritate numele de „perdea de fum”! Baietii astia traiesc in lumea lor si rupti complet de realitate!

Mihai a spus: (mai 9th, 2012 at 14:05 )

Daca nici de ce s-a facut nu suntem multumiti inseamna ca si noi timisorenii (nu vb din taste) suntem rupti de realitate. In judet lucrurile merg brici spre deosebire de oras si Doamne iarta-ma da nici betivu de Bojin nu merita CJT

eugen a spus: (mai 9th, 2012 at 14:48 )

pentru binele partidului,a tarii,a judetului,trebuie sa scapam de astfel de oameni.Pentru cei care a un singur scop,acela de a o duce bine si foarte bine,doar el si familia lui,nu s-au arvunit posturile de conducere din PDL.Este acum momentul schimbarii!Sa plece sa ne lase in pace!Prin modul in care face campania electorala a candidatului PDL la primaria Tms.riscam sa o pierdem si pe aceasta.S-au este o conventie cu adversarii politici !

Alin a spus: (mai 9th, 2012 at 15:29 )

@Mihai, Ce merge bine? sosele avem de 2 lei, pana la centura mai fac cat pana in Arad, deponeul de la Ghizela sta in timp ce judetul se umple de gunoaie, … te rog sa ma lamuresti si pe mine de ce sa fiu multumit

Mircea a spus: (mai 9th, 2012 at 15:51 )

Dar Ostaficiuc nu isi pune intrebarea cand va reveni PDL-ul la doctrina de dreapta?!

nemultumitu a spus: (mai 9th, 2012 at 16:16 )

Mergeti pana la Lugoj sa vedeti in cat timp ajungeti si cum ajungeti ca am stat 10 ani si ne-am rupt masinile pe drumu ala si acuma e facut de ceva timp si inca nu are o groapa in el. Cu Ghizela…CJT si-a facut treaba, l-a treminat acum e doar partea de birocratie da e usor sa dai din taste dupa comanda, greu e insa sa faci ceva constructiv in Romania si sa-i multumesti pe toti.

membru PDL a spus: (mai 9th, 2012 at 16:35 )

Cu atita nerusinare mintiti domnule presedinte , cum se face ca in toate sedintele de partid l-ati criticat pe domnul Ciuhandu si acum il ridicat in slavi ,rusine sa va fie , sunteti in stare de orice numai sa mai stati la CJT inca 4 ani. Redau afirmatia dumnevoastra,, Consider că domnul Ciuhandu a fost un primar bun, care a ştiut ce să facă şi multe dintre proiectele sale duse la bun sfârşit sunt de mare importanţă pentru Timişoara”

pantheon a spus: (mai 9th, 2012 at 16:59 )

@membru PDL
nu inteleg de ce te infoi in halul asta. si ce daca a zis ostaficiuc in sedintele partidului ca ciuhandu e slab iar acum ca e bun? asta e, se mai intampla. ce, robu nu a spus ca ciuhandu e un mare primar? ala e papagal, nu costi, care nu era pus in postura sa-l contracandideze pe ciuhandu.

lesin a spus: (mai 9th, 2012 at 17:32 )

Si mai ziceati ca debanat e anti PDL??? uite aici ca i-au dat posibilitatea sa spuna ce vrea. Din cate pare nici nu e material platit… Sau e???

Corect a spus: (mai 9th, 2012 at 18:49 )

pai e normal sa aiba posibilitatea sa spuna ce vrea,ce gandeste cu adevarat un politician care are in mainile lui soarta judetului,asa ar trebui sa faca toti,sa spuna ce vor sa faca,sa spuna ce gandesc cu adevarat,nu ce vrea sa auda electoratu

Petru a spus: (mai 9th, 2012 at 18:53 )

mi-ar place sa vad un interviu la fel de echilibrat si din partea lu Robu sau a lu Bojin,dar sunt astia in stare de asa ceva?nu prea…Robu numa Poli Timisoara are in cap,Bojin numa asa zisele griji pentru sanatatea cetatenilor,ca da bine…aaaa…si Robu nu uita niciodata sa se laude(si cu ce nu a facut)

incredibil a spus: (mai 9th, 2012 at 21:54 )

nu imi vine sa cred ce citesc in debanat!
interviu care ii ridica mingea perfect la fileu lui ostaficiuc!!!
pacat ca mai toate comentarile apartin lui marascu…ups..oancea..

:) a spus: (mai 9th, 2012 at 22:08 )

ostaficiuc sta linistit..are in spate destule realizari incat sa se aseze confortabil inca 4 ani pe mult ravnitul (de pesedei-derbedei) fotoiu de presedinte al cjt..500 de km de drumuri judetene, reabilitari a zeci de scoli si gradinite, alte zeci de scoli si gradinite noi noute, statii de epurare, canalizari si alimentare cu apa in mai toate comunele, in cele in care nu exista se fac acum astfel de investitii, sali de sport si terenuri de fotbal, reabilitari puncte de mare atractie turistica ca si muzeul de arta, bastionul therezia si ..
pfff..oare e limitat nr de caractere ca pot scrie pana dimineata!!!
ah..centura buzias, centura lugoj, reabilitare drum timisoara lugoj(care era un dezastru maxim), centura nord timisoara..hai mai oameni buni…chiar cat de naivi ne credeti cu povestile voastre despre titu bojin care apare mai nou pe la toate colturile strigand parca „pastrati apele curate”?
ostaficiuc a demostrat ca face!! pt asta…sigur il mai vrem 4 ani pt ca stim ca face!!

roman uituc a spus: (mai 9th, 2012 at 22:46 )

Usor uita oamenii cand isi rupeau masinile pana la lugoj, faptul ca avem o centura, chiar daca nu e pe 4 benzi, ca toti visam autostrazi, faptul ca asta iarna coltermul nu a ramas fara combustibil, ca na, dom primar a papat banii pe…, numai el stie ce. voi ati iesit din judet sa vedeti ce drumuri au altii, ati fost in caras, hunedoara?zici ca au trecut tancuri. Sa comentam suntem buni, ca romanu e expert in toate, pacat ca uita asa usor. Las ca vine bojin sa faca crescatorie de capre in fiecare comuna din judet si domnu sarbu sa mai ia niste terenuri, ca si asa e criza. Amatorilor, vorbiti fara sa cunoasteti niste lucruri.

pfff a spus: (mai 9th, 2012 at 22:53 )

Daca ar curge numai lapte si miere si covrigii ar fii calzi in coada cainilor tot s-ar trezi unii ca mierea nu e de salcam, laptele nu e uht si covrigii nu au susan, ca-s simplii, ideea e ca orice a facut omu asta tot aia e, comentam si disecam, dar de facut….. Zicem ca e tara de rahat, pai noi o facem ca numai sa comentam stim, si aia care fac sunt huliti,

Flavius a spus: (mai 10th, 2012 at 00:28 )

Vad ca ino s-a cam chinuit sa il puna in dificultate pe ostaficiuc,dar nu a cam reusit,gen gadea/ungureanu.Cred ca presa ar avea mai mult de castigat,dand dovada de obiectivism…

radu a spus: (mai 10th, 2012 at 01:30 )

la puscarie cu el nu in campanie!!!!

Luci a spus: (mai 10th, 2012 at 09:35 )

Castiga nea Ostaficuc linistit si detasat ca nu are contracandidati, pe Bojin nici pamenii lui nu-l sustine ca acolo se mananca intre ei aripa Grindeanu-Ponta cu aripa Bojin

mirela a spus: (mai 10th, 2012 at 10:32 )

ma distreaza cand citesc comentariile. cei din gasca lui costi spun ca e muscat de funfulet, iar cei din usl si alte partide si partidulete spun ca i s-a urcat mingea la fileu. postacii se incurca in teorii.

Andrei a spus: (mai 10th, 2012 at 20:49 )

Sper ca in urmatorul mandat sa rezolvi si problema cu Poli,dar fara tiganul de iancu si fara sumele alea nesimtite care le cere el.Si poate ideea cu Ripensia nu e rea,e totusi un brand local,cel mai titrat daca e sa ne luam dupa palmares

Georgi a spus: (mai 10th, 2012 at 23:36 )

Cred ca da dovada de verticalitate si sinceritate,laudand pe Ciuhandu,chiar daca se afla in plina campanie electorala

incomparabil a spus: (mai 12th, 2012 at 18:32 )

eu zic sa nu ne grabim totusi in a face comparatie intre cei 2…cu toate ca amandoi sunt barbosi si aproximativ de aceeasi varsta…cu nepotei acasa…samd…Ciuhandu a avut la dispozitie 16 ani in care a facut doar parcuri(dupa ce tot el le-a lasat in paragina),in vreme ce Ostaficiuc nu a avut nici macar jumate din timpu lui la conducere si a reusit in mare masura sa refaca infrastructura judetului,sa construiasca autostrada de la Arad la Lugoj pana la sfarsitul mandatului,sa faca un deponeu de standarde europene,sa traga apa si canalizare in sate,sa restaureze cateva obiective istorice importante din judet si din oras…nu incape comparatie intre cei 2

@incokmparabil a spus: (mai 13th, 2012 at 13:56 )

Te rog sa ma lamuresti si pe mine ce infrastructura? Drumurile sunt praf, la Ghizela ne uitam la deponeu si gunoaiele se aduna in tot juetul, … singurul obiectiv isotric renovat a fost… bastionul care s-a cam transformat in zambara… deci te rog lasa periajul ca treaba sta foarte rau, Timisoara arata in ultimul hal, ce sa mai zic de drumurile din judet, nici macar centura nu avem, trebuie sa ocoloesc cat as face panain Arad sa ajung pe autostrada care da direct in Arad!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local

Primăria Timișoara investește într-o sală multifuncțională pentru cei aproape 2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean. Investiția vine să completeze infrastructura existentă, în contextul în care Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” folosesc în comun spații pentru festivități și alte activități școlare. Noua sală, pentru care vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara investește într-o sală multifuncțională pentru cei aproape 2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean. Investiția vine să completeze infrastructura existentă, în contextul în care Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” folosesc în comun spații pentru festivități și alte activități școlare. Noua sală, pentru care vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local
Radiala de Vest va conecta strada Gării cu Varianta de Ocolire Timișoara Vest, prin Inelul IV și nodul rutier existent. Investiția include un drum nou, cu câte două benzi pe sens, piste pentru biciclete și trotuare, rețele de apă, canalizare pluvială și iluminat public, precum și un pasaj suprateran. Primăria  Timișoara a semnat contarctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru exproprieri la Radiala de Vest, proiect care va lega direct vestul orașului de centură
Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
Muncă multă, emoții, dar totul e bine când se termină cu… premiu! Un semestru de lucru intens, schimburi de idei peste granițe și dialog academic într-un context internațional s-au încheiat, pentru studenții anului II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, prin participarea la festivitatea de premiere a Concursului Anual al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studente UPT, apreciate la o competiție puternică organizată la Budapesta, CASA 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a ajuns la concluzia că, în weekend, e cam greu și periculos să se circule cu bicicleta prin zona zero a orașului, atunci când acolo e plin de oameni. Acum se caută soluții alternative, dar numai prin dialog cu cei care dau la pedală, ne asigură oficialul. Organizațiile de bicicliști și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută soluții alternative la traseele de biciclete care traversează centrul Timișoarei
Una dintre cele mai complexe lucrări de reparații din domeniul infrastructurii rutiere, desfășurată în Timiș, intră în faza finală. Este vorba despre DN 59A, de la Timișoara până la Beregsău Mare. Societatea PORR Construct, care realizează investiția, a început așternerea covorului asfaltic, pe poțiunea de la Beregsău Mare spre Săcălaz, pe DN 59A. Lucrări similare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început turnarea asfaltului nou pe drumul dintre Beregsău și Săcălaz/FOTO
CSC Dumbrăvița a început de ieri pregătirile pentru sezonul 2026/2027, al cincilea consecutiv la nivelul ligii secunde. Primul antrenament s-a desfășurat pe stadionul „Ștefan Dobay”. 27 de jucători au fost sub comanda antrenorului principal Florin Fabian. Dintre ei, cea mai mare parte au fost componenți ai lotului și în sezonul trecut. Continuă, în aceste zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 27 de jucători la primul antrenament al verii la CSC Dumbrăvița
Județul Timiș și regiunea chineză Shanghai au semnat, marți, la Timișoara, un Memorandum de Înțelegere privind Schimburile Prietenești și Cooperare. Este doar un prim pas spre ceea ce ar urma să fie un acord cu mai multe obiective, care include atât domeniul administrativ și economic, dar și academic. Memorandumul reprezintă un prim pas pentru instituirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș și regiunea Shanghai din China au semnat un memorandum de colaborare
Nu mai puțin de 20 de membri PNL, printre care se numără parlamentari, trei şefi de consilii judeţene şi un europarlamentar, urmează să fie excluşi azi din partid. Printre ei se numără fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu, dar şi foşti lidei importanţi precum Cătălin Predoiu, Rareş Bogdan, Sorin Cîmpeanu etc. Lista liberalilor propuși pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea igienizare în PNL. A fost stabilită lista cu cei 20 de trădători care vor fi excluşi din partid. Printre ei, o fostă senatoare de Timiş
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România
Top