Robu simte ca poluarea a scazut, dar vrea statii de monitorizare la Continental si Azur

N-a mai primit sesizări de la timișorenii exasperați de mirosurile degajate de la fabricile Continental și Azur și crede că poluarea a scăzut în Timișoara, dar cere Ministerului Mediului să măsoare calitatea aerului. Primarul Nicolae Robu vrea stații de monitorizare la cele două companii.

diana pap protest

Primarul Nicolae Robu vrea ca Ministerul Mediului să monitorizeze calitatea aerului din apropierea a doi dintre cei mari poluatori din Timișoara. „Cer Ministerului Mediului să obțină aprobare de la Comisia Europeană pentru instalarea unor stații de măsurare a parametrilor aerului în vecinătatea firmei Continental Cauciucuri, respectiv în vecinătatea firmei Azur. Sunt două companii pe care le apreciem pentru performanțele lor industriale, dar vizavi de care suntem intransigenți în ceea ce privește efectele negative pe care le produc asupra aerului Timișoarei”, a declarat primarul.

azur buziasului

Robu spune că, din luna mai, ar trebui să se simtă rezultate concrete în ceea ce privește reducerea poluării de la Continental. „Așa ne-a fost înțelegerea, că în luna mai deja vom simți progresele. Pe noi nu ne interesează sumele investite, ci rezultatele. Așteptăm să vedem rezultate concrete. Cred că ar fi bine să existe astfel de stații în locurile în care cetățenii acuză un aer poluat. Nu am mai avut reclamații în ultima vreme, dar am văzut diverse postări și declarații ale unor cetățeni care susțin că situația este cam la fel. Personal, am percepția ca situatia e mai bună, însă aș vrea să nu operăm numai cu percepții, ci și cu măsuratori facute de o tehnologie agreată la nivelul Comisiei Europene”, afirmă edilul. Pe de altă parte, nu se poate pune problema ridicării autorizației de funcționare, fiindcă nu există cadru legal pentru așa ceva. „Într-o astfel de situație, într-o instanță internațională, n-ai nicio șansă să câștigi. Greșeala a fost că au fost acceptate astfel de investiții în proximitatea unor zone locuite”, a mai spus Robu.

Stațiile de măsurare a calității aerului ar trebuie achiziționate de Ministerul Mediului, dar, dacă acest lucru nu este posibil, Nicolae Robu cere măcar mutarea a două dintre aparatele amplasate deja în Timișoara. „Sunt implantate în locuri stabilite de experții Ministerului Mediului, cu agrearea experților Comisiei Europene. Cer fie să fie mutate două dintre stațiile respective în locurile pe care le-am menționat, fie să se mute cu noi stații”, a declarat edilul. În Timișoara sunt două stații trafic pentru măsurarea pulberilor de suspensie, în Calea Sagului și Calea Aradului, o stație fond industrial, pe Bd. Rebreanu, și o stație fond urban, care a fost mutată din Piața Libertății în curtea Liceului „Carmen Sylva”.

continental

În septembrie 2014, reprezentanții producătorului de anvelope Continental i-au prezentat primarului un plan de reducere a poluării. „În 2015 vom avea momente în care ei se angajează să prezinte rezultate concrete. Spun că e cea mai nouă tehnologie pentru reducerea mirosurilor. Inițial au spus șapte milioane, apoi au spus zece milioane, sunt dispuși să cheltuiască și mai mult pentru a nu produce neplăceri. Se merge în etape, o primă etapă cred că în luna mai… va fi o reducere radicală în luna mai, apoi după alte câteva luni un al doilea pas…”, declara Robu, la vremea respectivă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.