Author Archives: Vlad Stoian

Salbă de premii pentru copiii excelenți ai Timișului

Salbă de premii pentru copiii excelenți ai Timișului

Centrul Județean de Excelență din Timiș a adunat numeroase premii în urma concursurilor naționale la care au participat elevii care sunt pregătiți și aici, pe lângă cursurile care au loc în școlile lor de proveniență. Sunt zeci de medalii, iar trei dintre copii vor reprezenta România la olimpiade internaționale.

Biciclete de epocă, numai bune de pozat, și 60 de locuri de parcare pentru vehiculele cu două roti, în Piața Operei

Biciclete cochete, de epocă, au apărut în centrul Timișoarei. Vă puteți face fotografii pe ele având în fundal Piața Operei din urbea de pe Bega. Nu numai atât. Reprezentanții EcoStuff România au realizat și 60 de noi locuri de parcare pentru biciclete în zona centrală a Timișoarei.

Protest in halate la Prefectura Timis: De ne credeti nesimtiti, va dam formol sa mirositi!

Angajați din Sănătate au venit joi în fața Prefecturii Timiș pentru a protesta. S-au adunat peste 20 de protestatari în halate din județele Timiș și Caraș-Severin care își cer sporurile tăiate. Este vorba despre specialiști în anatomie patologică și medicină legală, care s-au trezit cu diminuarea salariului între 700 și 2.200 de lei lunar.

StudentFest 2018 – Abstract, in luna mai. Se fac inscrieri

La Timișoara se pregătește StudentFest, cel mai mare festival internațional studențesc de artă și cultură din sud-estul Europei, desfășurat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest. Ediția de anul acesta va avea loc în perioada 3-13 mai și are temă „Abstract”.

Peste 13.000 de lei in monede, pentru copiii bolnavi de cancer. Unii au incercat sa fure… bancnotele!

Academia Mămicilor din Timișoara strânge monede într-o cutie transparentă din centrul orașului, pentru a cumpăra medicamente copiilor cu probleme hemato-oncologice. Cutia va sta acolo până în 15 aprilie, dar a fost golită de bancnote, pentru că unii concetățeni au încercat să… le fure!

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.