Penibilul din PMP Timiș capătă proporții halucinante

Circul din PMP Timiș continuă la cote nebănuite. După ce și-a anunțat demisia din partid pe Facebook, Roxana Iliescu revine asupra deciziei, afirmând că are susținerea lui Traian Băsescu în acest sens. Între timp, președintele PMP Timiș, Cornel Sămărtinean, anunță plângeri penale și cere demisia prefectului Eva Andreaș, pe motiv că n-o dă afară pe Iliescu din funcția de vicepreședinte al CJ Timiș pe baza… demisiei de pe Facebook.

La începutul lunii aprilie, a doua zi după ce pierdea în fața deputatului Cornel Sămărtinean bătălia pentru președinția PMP Timiș, Roxana Iliescu își anunța demisia din partid. Totodată, ea afirma că va părăsi și funcția de vicepreședinte al CJ Timiș pe care o deține din vara anului 2016. Totul doar pe Facebook! Demisia de pe rețeau de socializare n-a mai fost pusă însă în practică, Iliescu răzgândidu-se, foarte probabil după o întâlnire avută cu un fost premier și președinte al CJ Timiș. Demisia de pe Facebook a fost luată ca un act legal de Cornel Sămărtinean, care în trei rânduri i-a cerut prefectului Eva Andreaș s-o demită pe Iliescu din funcția de vicepreședinte al CJ Timiș. Fără act oficial, fără o hotărâre a CJ. Doar pe baza unei postări pe Facebook!

Mai mult, după a treia încercare la prefectură, Sămărtinean a amenințat cu depunerea unei plângeri penale pe numele lui Andreaș. Și nu s-a lăsat doar cu atât. „Cer demisia prefectului de Timiș. În loc să se ia deciziile la prefectură, acestea se iau la sediul PSD. PMP a depus în 11 aprilie o solicitare prin care a informat prefectura de demisia Roxanei Iliescu și am solicitat ca instituția să constate în urma sesizării partidului politic această demisie, să emită un ordin prin care să constate încetarea înainte de termen a mandatului de consilier județean al Roxanei Iliescu. Ea nu mai este membru de partid. Există demisia scrisă la București a Roxanei Iliescu, la sediul central al partidului. Conform legii, prefectul trebuie să emită un ordin prin care să constate, la sesizarea partidului politic, încetarea înainte de termen a mandatului de consilier județean al respectivei persoane. Articolul 12 alineatul 3 din aceeași lege ne spune foarte clar – prefectul are obligația în termen de 30 de zile de la sesizarea partidului politic să constate încetarea mandatului și să declare vacant locul de consilier județean. Doamna prefect ne-a solicitat suplimentar să-i transmitem în xerocopie demisia Roxanei Iliescu”, a spus Cornel Sămărtinean.

Prefectul Eva Andreaș nu refuză să emită ordinul, dar nu poate face acest lucru pe baza unei postări de pe Facebook. „Le-am solicitat să-mi transmită documentul, demisia Roxanei Iliescu sau excluderea ei din partid. Ei fac referire la o postare pe Facebook prin care și-a dat demisia. Există termen de 30 de zile din data de 17 aprilie pentru a lua o hotărâre. Dacă până la acea dată mi se va prezenta un act al demisiei sau un act care să ateste excluderea din partid, voi emite ordinul de pierdere a calității de consilier județean. Prefectul este apolitic. Toate cazurile de până acum au avut la bază acte care au atras pierderea calității de membru al partidului ori hotărâri de excludere sau demisii, astfel că atitudinea mea a fost constantă și echidistantă. Niciodată nu a fost vorba de un refuz”, ne-a declarat Andreaș.

Lovitura de teatru acum urmează. Exact în timp ce șeful PMP Timiș cerea demisia prefectului, Roxana Iliescu anunță, tot pe Facebook, că s-a răzgândit. Totul, în urma unei întâlniri cu președintele PMP Traian Băsescu. „În urma discuției purtate cu Președintele partidului, domnul Traian Băsescu, am hotărât împreună să amân orice decizie privind eventuala mea demisie din partid. Este foarte probabil ca întreaga situație să fie clarificată după Congresul PMP din 16 iunie”, a postat Iliescu. Așadar, nici vorbă de demisie, ba mai mult, Iliescu are susținerea lui Băsescu. În acest timp, Sămărtinean anunță plângeri penale și cere demisia prefectului care nu vrea să o demită pe cea susținută de Băsescu. Adică șeful lui Sămărtinean. Adică, simplu, culmea penibilului!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 12th, 2018 at 13:46 )

Băsescu o fi fost la una mică… Sau la una mare? Altfel nu se explică. Ce a ajuns şi marinarul turmentat, vai de babordul lui!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.