Ca un polist ce vede fenomenul din afara lui, am senzația că ce se întâmplă în această perioadă la clubul prim-divizionar îmi seamănă a disoluție premeditată. Și nu pot să-l bănuiesc pe primarul Robu pentru această strategie, fiind clar că omul vede în ACS Poli o (ne)realizare electorală.
„Bungau, sutul tau” vrea sa fie… presedinte!
Jucători transferaţi la întâmplare, văzuți pe youtube.com sau pe DVD-uri, lipsa unui preparator fizic, jucători blazaţi, lipsa unui conducător care să-şi asume responsabilităţi. Toate nu fac decât să întărească afirmaţia că Poli Timişoara se scaldă într-un dureros amatorism, care are toate şansele să se soldeze cu o retrogradare. Și dacă tot nu există președinte, de ce n-ar visa unii la funcție?
Poli ia bataie in duelul codaselor
Poli a jucat aproape jumătate de oră în inferioritate numerică și a pierdut primul meci oficial din 2016, cel cu FC Voluntari, colegă de suferință în subsolul clasamentului. A fost 2-1 pentru oaspeți, cu două goluri în ultimul din cele trei minute de prelungire. Pentru timișoreni a marcat Zicu.
Palmaresul lui Poli si avertismentul primarului Robu
Văzută dinspre „Arena Știința”, isprava prim-divizionarei ACS Poli de a-și securiza palmaresul, numele și culorile pe o perioadă nelimitată pare un rahat cu apă rece.
Bani n-are, dar are palmares! ACS Poli e definitiv alb-violeta
Aflat într-o situație critică din punct de vedere financiar, clubul ACS Poli a intrat definitiv în posesia palmaresului și culorilor. Primarul Nicolae Robu a anunțat că vechiul contract care îi dădea drepturi lui Marian Iancu asupra acestora a fost anulat de instanță.
Kirschstein ramane la Poli, depinde de Florin Marin daca il cheama la prima echipa
Poli Timişoara a făcut patru transferuri în această iarnă, un fundaş, doi mijlocaşi şi un atacant, dar nu a adus nici un portar, chiar dacă Eduard Pap, titular în câteva jocuri la începutul sezonului, a plecat în Ungaria, în timp ce neamţul Sascha Kirschstein a fost trimis la echipa a doua.
Bojin: Poli nu mai rezista, daca nu primim raspuns favorabil de la Curtea de Conturi in trei saptamani!
Situația de la Poli rămâne tot complicată, iar președintele CJ, Titu Bojin, spune că ia în calcul acum și varianta nenumirii unui președinte din exterior. În plus, dacă răspunsul Curții de Conturi la contestațiile depuse de autoritățile locale nu vine în trei săptămâni, este pusă în pericol însăși existența echipei!
Poli va avea presedinte cel mai probabil din weekend! Robu vrea pe cineva agreat de toata lumea
Poli ar putea, în sfârșit, un nou președinte la finele acestei săptămâni. Titu Bojin și Nicolae Robu se vor întâlni, cel mai probabil, în weekend, pentru a pune capăt uneia dintre situațiile de criză de la club. Robu spune că nu vrea să impună pe cineva anume.
Portarul, calcaiul lui Ahile la Poli! Florin Marin ii cere lui Daniel Stanciu un portar cu experienta
Poli Timişoara a parafat în această iarnă trei transferuri, prin aducerea atacantului Prince Rajcomar şi a mijlocaşilor Abel Suarez şi Everon Pisas. Punctul slab în lotul pregătit de Florin Marin rămâne însă postul de portar, după surprinzătoarea despărţire de neamţul Sascha Kirschstein. Tehnicianul Florin Marin îl presează pe managerul sportiv Daniel Stanciu să transfere un portar de valoare.
Poli s-a inteles cu un jucator spaniol si negociaza cu un mijlocas olandez
Managerul sportiv Daniel Stanciu este adeptul transferurilor din campionatele străine. După ce implantul spaniolilor Llorente şi Hernandez a reuşit, Daniel Stanciu a mai transferat la Poli Timişoara un mijlocaş spaniol. De această dată este vorba de un jucător de la o echipă din Segunda Division.
Az nu e OO
În interviul oferit deBanat în urmă cu câteva zile, primarul Nicolae Robu a relatat o discuție avută cu președintele FRF Răzvan Burleanu. Dialog din care edilul de Timișoara a aflat că federația a schimbat regulamentele sportive.
Se profileaza o colaborare intre Poli si Politehnica! Echipa din Liga a III-a ar vrea patru jucatori de la echipa din Liga I
ACS Poli si ASU Politehnica, cele două reprezentante ale Universităţii Politehnica Timişoara în fotbal, ar putea face primul pas spre colaborare în ceea ce priveşte împrumutul mai multor jucători. Echipa din Liga I a lăsat deja un fundaş să evolueze la echipa adoptată de suporterii polişti.
Presedintele lui Poli, varianta Bojin: Sa semneze si sa stie ce se intampla, nu sa mearga la televizor!
Clubul Poli nu mai are președinte de la finele anului trecut, de când, din motive personale, Liviu Anton a decis să-și prezinte demisia. Președintele CJ, Titu Bojin, și primarul Nicolae Robu ar urma să se întâlnească, în această săptămână, pentru a discuta această problemă. Bojin vrea însă o schimbare totală.
Mana dreapta a lui Nicolae Robu a plecat de la Poli! A demisionat si omul lui Titu Bojin!
Apele sunt tot mai tulburi la Poli Timişoara. După ce, la finele anului trecut, Liviu Anton a renunțat la funcția de președinte, alţi doi oameni importanţi din club și-au făcut bagajele. Este vorba despre Florenţiu Staicu, vicepreşedintele Consiliului Director, şi directorul financiar Mircea Mihuţ.
Poli, batuta de Steaua! Dan Popescu a marcat ultimul gol al anului in Liga I
Cu restanțe salariale și un viitor deloc roz, jucătorii lui Poli Timișoara au pierdut, luni seara, în fața Stelei. Scorul a fost deschis printr-un autogol, iar bucureștenii puteau câștiga fără probleme la scor de forfeit. S-a opus însă un fundaș.
O echipa n-are bani, alta n-are fani! Simonis propune ca ASU si ACS sa fuzioneze!
ASU și ACS și-ar putea da mâna și să creeze o singură echipă de fotbal pe care să o îndrăgească toți timișorenii. Asta crede consilierul local Alfred Simonis (PSD), conform căruia Nicolae Robu trebuie să găsească cadrul legal pentru această fuziune. Social-democratul nu vede niciun motiv pentru care ASU și ACS nu ar accepta propunerea.
Ironii cu pizze de la suporterii ACS Poli spre ASU
Printre foarte puținii spectatori care s-au încumetat să înfrunte frigul de afară și au luat loc în tribunele de pe „Dan Păltinișanu” s-a numărat și un mic grup care nu putea să treacă neobservat. Cu toate că le înghețau mâinile și probabil nici nu le era chiar așa foame, membrii acestuia se delectau cu… pizza.
Drept la replica
Așa cum am spus la prima conferință de presă a mea în Timișoara reiterez: vreau să vorbească faptele și nu vorbele. Am ales să vin cu sufletul la Poli Timișoara, în urma unei discuții cu domnul Liviu Anton, președintele clubului, un om pe care de altfel îl apreciez, fără mari pretenții sau aproape deloc financiare.
Radu Birlica, marketing inexistent si scandal pe bani puţini adusi la Poli Timisoara
Poli Timişoara suferă cumplit când vine vorba despre marketing şi promovarea echipei. Dacă oâpână în vara acestui an clubul nu a excelat deloc la aceste capitole, de câteva luni se evidenţiază prin scandaluri cu iz dâmboviţean, acţiunile de marketing fiind mult prea diluate pentru a însemna ceva. Personajul care târăşte clubul timişorean în tot felul de scandaluri care nu au nicio legătură cu promovarea echipei sau cu marketingul poartă numele Radu Birlică, managerul de marketing al celor de la Poli.
Daniel Stanciu: Florin Marin ramane la Poli! Atmosfera „proasta” din lot poate fi vazuta pe terenul de joc
Poli Timişoara nu a mai câştigat un joc în campionat de mai bine de două luni. Ultima victorie a avut loc în 13 septembrie, când trupa pregătită de Florin Marin a câştigat în faţa celor de la Steaua Bucureşti. De atunci, Poli a mai evoluat de opt ori, dar fără să mai câştige vreun joc.