Retrogradarea ACS va lasa Timisoara cu o singura Poli

Ca un polist ce vede fenomenul din afara lui, am senzația că ce se întâmplă în această perioadă la clubul prim-divizionar îmi seamănă a disoluție premeditată. Și nu pot să-l bănuiesc pe primarul Robu pentru această strategie, fiind clar că omul vede în ACS Poli o (ne)realizare electorală, propriul copil născut din vidul fotbalistic timișean al anului 2012. Însă dacă aș fi fost interesat de închiderea acestui proiect, zău că nu mi-ar ieși mai bine decât o reușesc (voit sau nu) primarul Nicolae Robu, președintele Titu Bojin, Miculaș, Stanciu, Florin Marin, Bungău, Stelu Iordache, Mușat și alții ce au vreo treabă cu acest club.

Senzația de abandon total depășește chiar și lipsa de reacție a autorităților în problema cu Curtea de Conturi. Sunt multe lucruri care merg atât de prost la club, căci te întrebi cum ți-ar conveni mai mult să fie: că toți cei angrenați în problemă sunt atât de nepricepuți ori toată nenorocirea asta să facă parte dintr-un plan de ieșire pe scara de incendiu? Pentru ca, din vară, totul să se regândească într-o altă logică fotbalul timișorean al primelor trei ligi. Și asta, fără să le poată reproșa cineva responsabililor politici că au risipit timp de trei ani banul contribuabilului timișorean și timișean, de vreme ce stop-jocul l-a dat Curtea de Conturi, nu cineva implicat local.

N-am nicio informație care să-mi întărească pofta de scenarii forțate, însă alternativa nu lasă loc decât concluziei că ACS Poli are cea mai proastă organizare pe care-am putut s-o văd în sectorul bugetar în ultimii 20 de ani. Lipsa preparatorului fizic, tolerarea unui conflict mai mult decât mocnit între managerul Stanciu și Florin Marin, „tranșeul” atât de evident care delimitează taberele celor plantați politic în club, indiferența, lipsa de comunicare, politica de transferuri catastrofală și fuga de răspundere pentru aceasta. Unde ați mai văzut oameni buni așa ceva de la afacerea Bancorex încoace? Cum poți să refuzi o afacere privată de preluare a clubului, neavând nicio certitudine din partea CCR că peste o lună ai ce să depui la comisia de licențiere? Ți-e frică că pierzi palmaresul? Asta se poate rezolva cu clauze clare la contract, cu rezilierea lui dacă stai doi ani mai jos de liga întâi, dacă muți echipa din oraș etc.

>Apropo, Stanciule, ce ai văzut la vânzătorii ăia de curele? Pe Pisas nu-l ținea nimeni de la adversar în marcaj, fiind evident pentru toți că omul nu poate pune probleme nici măcar printr-o preluare rezonabilă. Iar dacă o să-mi zici că nu tu i-ai adus pe toți, atunci de ce nu-ți pui demisia pe masa lui Lae Robu și a lui Titu Bojin pentru scăparea lucrurilor de sub control? Cine face transferurile la Poli, de trebuie să se arunce toată ziua pisica moartă de la Stanciu la Marin? Trebuie să bei gaz lampant să te scapi de Trandu – fotbalist, totuși, timișorean, la urma urmelor – să-i arunci pe Curtean sau Popovici ca să economisești 1.000 de euro cu Pisas luat de pe OLX.

De bun simț ar fi ca toate cele de mai sus să se întâmple premeditat, pentru o cauză pe care astăzi nu poți s-o dezvălui. Măcar dacă s-ar pune ceva la cale pentru îmbinarea proiectelor. Ar fi o treabă. Istoria îi va judeca pe decidenți. Dar dacă e neputință, atunci e și mai grav și fără vreo ieșire. În ambele situații o chestiune mi se pare certă: retrogradarea lui ACS va lăsa Timișoara cu o singură Poli. O fi bine?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

de savoya a spus: (februarie 16th, 2016 at 11:35 )

Nu e decat incompetenta lui Robu,atat si nimic mai mult.Macar Bojin a avut decenta sa recunoasca ca nu se pricepe si i-a lasat rolul de „Primadona” lui Robu.De urmarit cum va incerca Robu sa-si mascheze acest imens esec si cum va justifica aruncarea pe apa sambetei a celor 6-7 milioane de euro de la bugetul Timisoarei.Odata si -odata ,politicienii trebuie sa invete ca au o mare responsabilitate in privinta cheltuirii fiecarui leu din banii publici si nu o pot face dupa bunul lor plac,cu incalcarea dorintei comunitatii si inclusiv a legislatiei in vigoare!!!

soryn a spus: (februarie 16th, 2016 at 12:06 )

Sincer si eu ma gandeam la acelasi lucru … mai, sa stii ca astia vor sa retrogradeze deliberat acs-ul si apoi sa unifice cele 2 cluburi intr-unul singur si cei de la asu ar trebui sa accepte pentru ca acs-ul are palmaresul iar asu-ul are suporterii si astfel ar da lovitura .. deoarece nu ar avea voie in primul rind 2 poli in aceiasi divizie … altfel nu s-ar putea explica miserupismul asta general, mai ales ca robul nu accepta pina acum vreo 6 luni, ca „cea mai poli dintre poli” sa fie lovita nici cu o floare …

poli a spus: (februarie 16th, 2016 at 12:45 )

Urmaresc fenomenul fostbalastic local:Acs,Asu si Ripensia.
De Acs nu mai are rost sa comentez nimica,ce ati spus voi in cronicile voastre in ultima perioada este perfect adevarat,acest club nu are nici un viitor.La Asu rezultate foarte bune in ultimul an,imi plac de acesti juniori care s-au integrat foarte bine(unii chiar de la ,Acs pe care acest club nu a stiut sa ii aprecieze).Totusi pentru promovare mai au nevoie de intariri,returul se anunta mult mai greu,au lipsa de un mijlocas de creatie.I-as imprumuta de la Acs pe Poparadu,Popovici si mai ales pe Boldea.
Daca ce spuneti voi un singur club,ideea de continuitate ar prinde foarte bine si acest proiect este Asu,de aceea trebuie ajutati sa promoveze si de la vara toti in jurul acestei echipe va fii exact motivatia care lipseste spectatorului timisorean.

INO a spus: (februarie 16th, 2016 at 13:02 )

NOW!ACOLO UNDE UN FRAIER-STUPID CONDUCE ȘI NU ESTE NIMENI SĂ-L OPREASCĂ AȘA DECURG LUCRURILE!OARE NU ESTE NIMENI CAPABIL SĂ SPUNĂ STOP! ȘI ASTA PÎNĂ NU ESTE PREA TÎRZIU!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

+ a spus: (februarie 16th, 2016 at 14:03 )

Foarte serios proiectul sustinut prin cutia milei. Si nici politica nu se face acolo…

Gică a spus: (februarie 16th, 2016 at 15:12 )

Din toate nenorocirile care se întâmplă acum la Acs Poli,doar unul are de câștigat::: Stanciu Daniel,care-si face niste banuti frumosi din comisioanele pe care le încasează de la impresarii sau agențiile care reprezintă jucătorii transferati! Cred că dacă se făcea o selecție la Centrul de Refugiați din Timișoara,se găseau poate mai buni ca astia si ăia veneau pe o sumă simbolică.Ps.- exista riscul ca și suma aia simbolică să o ia Stanciu. Păi de ce credeti că Stanciu a vrut să scape de toți jucătorii ( aproape toti) pe care i-a găsit când a venit (oricum nu erau sub ceea ce a transferat el)-pentru că de la ăia nu putea ciupi nimic,dar asa,pentru el clubul Acs Poli a venit ca o mana cerească,o sursă foarte bună de venit! Important este că fraierii îl țin în continuare,în timp ce echipa,ușor,ușor,DISPARE!

Precizatorul a spus: (februarie 16th, 2016 at 18:14 )

Vise erotice! Baieti faceti-va rost de papusi gonflabile urgent, ca POLI nu retrogradeaza,asa cum nici asu nu promoveaza!

anteconbega a spus: (februarie 16th, 2016 at 18:38 )

AC RECAS NU E POLI! NICI TIMIŞOARA NU E GONFLABILA MUTANTULUI DIN BOCSIG…

timisorean a spus: (februarie 16th, 2016 at 18:45 )

ASU nu o sa promoveze in acest an. Eu zic ca o sa promoveze Performanta Ighiu.

sam a spus: (februarie 17th, 2016 at 07:18 )

numai impostorii saboteaza cea ce sustin ca iubesc

antirob a spus: (februarie 18th, 2016 at 14:53 )

Este!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.