Arhiva pentru eticheta: emil boc

Primăria Cluj și-a certificat, cu fonduri europene, un sistem intern ISO de management în combaterea mitei

Primăria Cluj și-a certificat, cu fonduri europene, un sistem intern ISO de management în combaterea mitei

Într-un demers inedit, cel puțin pentru meleagurile mioritice, Primăria Cluj-Napoca a obținut certificarea ISO 37001, un standard internațional care recunoaște existența unui sistem eficient de management în combaterea mitei. Standardul ISO 37001 este singurul standard recunoscut la nivel mondial care poate fi utilizat pentru a certifica sistemul de management pentru prevenirea corupției care indică măsurile

Editorial de Eugen Sasu

Gândirea pinguinului sau Robu versus Boc

Nicolae Robu de Timișoara a salutat două dintre cele mai comentate și contestate prevederi din noul cod administrativ legiferat de PSD prin ordonanță de urgență. Ce era să facă? Doar e primar și acest cod dădea edililor dreptul la o pensie specială pentru munca administrativă depusă în folosul comunității și nu numai, deseori. Și ca

Timisoara are nevoie de metrou. Robu il sustine de la distanta pe Boc, care vrea si el la Cluj

Timișoara are nevoie de metrou. Așa cum are nevoie și Clujul. Asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia trebuie găsite mijloace alternative de transport, cel puțin până când „un fel de drone pentru mobilitatea persoanelor” ar putea deveni ceva uzual.

Ii considera Robu pe timisoreni mai prosti decat clujenii sau el se crede mult mai destept ca Emil Boc?

Se poate în 1.000 de orașe din întreaga lume, printre care și mari capitale europene precum Paris, Londra, Berlin sau Lisabona. A fost implementat și în România la Cluj (că doar nu în Bucureștiul lui Gabi Pandele), oraș care a luat locul Timișoarei în privința inovațiilor și deschiderii spre nou.

Va reusi Grindeanu sa fie pentru Timis/Timisoara ce-a fost Boc pentru Cluj? Aceasta e intrebarea

Indiscutabil, pentru Timişoara e un lucru extrem de bun propunerea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de prim ministru. Cum de această dată nu cred că va exista un refuz de la Palatul Cotroceni, Grindeanu va fi primul timişorean din istorie, ba chiar bănăţean (Petru Groza era totuşi din Ardeal), premier al României.

Cand va fi decuplata Dreapta de la aparate?

Poporul ăsta a fost chiar prea generos când a oferit PDL vreo 17 procente cei ce s-au obosit să meargă la vot în „Duminica Mitomanului”. Dacă obțineau doar 8%, tot prea mult era pentru un partid care pare să nu mai respire. Astăzi, PDL vorbește cam de 0,34%, găsind cu greu calea spre un rating mai bun decât al lui Gigi Becali.

Populismul, un drog

N-aș vrea să fac vreo comparație nefericită între Emil Boc și Nicolae Ceaușescu, cel care, în prag de plecare de la putere, a apucat să promită 100 lei foarte vechi pentru românul nemulțumit. Nici măcar nu l-aș compara pe premierul PDL cu Ion Iliescu, care, din foame de multă liniște, și-a obișnuit prost poporul cu cadouri în prag de alegeri.

A vorbit si Boc, dar n-a spus nimic

La trei zile de la declanșarea mișcărilor de protest din București, dar și din alte orașe din țară, premierul Emil Boc a avut, în fine, o declarație de presă. El a afirmat că violențele stradale sunt de neacceptat și nu trebuie tolerate, adăugând că s-a decis în cadrul coaliției guvernamentale ca forțele de ordine să fie autorizate să protejeze siguranța cetățeanului.

“Atunci” si „acum”. De la Ceaus, Leana si Bobu, la Bas, Nuti si Boc

Demonstrațiile din ultimele zile din mai multe orașe din țară au reamintit multora, inclusiv celor care au ieșit în stradă, de evenimentele din decembrie 1989. Într-adevăr, nu puține sunt similitudinile și coincidențele dintre „atunci” și „acum”, începând chiar de la faptul că ambele evenimente au avut loc/au loc iarna.

Regele, badaranii si cozile lor de topor

Dacă mă întreba cineva înainte de memorabilul discurs al Regelui Mihai din Parlamentul României care vor fi aleşii din Timiş care vor absenta, dădeam un răspus sigur: Alin Popoviciu. Şi aşa s-a şi întâmplat. Spre cinstea lor, marea majoritate a parlamentarilor timişeni, fie ei de la Putere, fie din Opoziţie, nu au ratat întâlnirea cu istoria României întruchipată de nobila figură a Regelui.

Luați “Perla Coroanei” de pe capul domnului Ostaficiuc

Premierul Emil Boc și ministrul Anca Boagiu chiar vor să ne convingă că actualul guvern construiește mai mulți kilometri de autostradă decât au făcut Adrian Năstase, cu tot cu varianta de ocolire a comunei Cornu, Tăriceanu, Victor Ciorbea, nea Nicu Văcăroiu, Petre Roman, Eugen Bejinariu și mai știu eu care premieri interimari a mai avut România în 21 de ani de nou ciclu de democrație.

Top