Primăria Timişoara organizează joi, 7 decembrie, de la ora 13, în sala de consiliu o dezbatere publică referitoare la un proiect de hotărâre privind „aprobarea metodologiei de atestare a persoanelor fizice şi de autorizare a persoanelor juridice pentru îndeplinirea funcţiei de administrator de imobile în Municipiul Timişoara”. Cei interesaţi se pot adresa în scris, Direcţiei…
Cel mai frumos brad de Craciun de la Timisoara vine de la Dumbravita
Târgul de Crăciun se deschide oficial pe 1 decembrie, odată cu aprinderea iluminatului de sărbători. Cel mai frumos va străluci bradul din Piața Victoriei, a cărui montare a început luni după-amiază. El vine de la doi pași de Timișoara, nu de pe un vârf de munte, ci dintr-o curte de la Dumbrăvița.
Piata Unirii, punctul 0 al Timisoarei, are 0… cosuri de gunoi!
Vorbim despre civilizație, dar în cel mai căutat loc din Timișoara, în materie de atracție turistică, nu găsești… un coș de gunoi! La doi ani de când Piața Unirii a fost redeschisă, dacă vrei să arunci un ambalaj de la o ciocolată, n-ai altă posibilitate decât să-l bagi în buzunar sau în geantă, până la primul tomberon.
Primaria Timisoara cumpara si ea o macara de 800.000 de euro pentru pompieri
Pompierii vor primi și de la Primăria Timișoara un utilaj pentru lucrul la mare înălțime. Acesta va ajunge în dotarea ISU anul viitor. În urmă cu două zile, la Timișoara a ajuns și o autospecială al cărei braț se întinde până la 70 metri, cumpărată de CJ Timiș.
Primaria Timisoara cumpara de 16.000 de euro agende si calendare de cadou
Municipalitatea se pregătește de finalul anului. Ea va oferi colaboratorilor calendare și agende personalizate, pe care caută să le achiziționeze în această perioadă. Se face prin cumpărare directă, capitol bugetar pentru care PMT a prevăzut, pentru tot anul 2017, suma de 2,3 milioane de lei.
USR vrea sa dea Primariei Timisoara harta interactiva a santierelor: Ar avea beneficii enorme
Primăria Timișoara a numărat oficial, în septembrie, peste 100 de șantiere mici și mari. Cei de la USR Timiș le-au adunat într-o hartă interactivă, care, în mai puțin de la lansare și fără prea multă publicitate, se dovedește a fi un instrument foarte apreciat de timișoreni. USR-iștii ar vrea să doneze aplicația către municipalitate.
Semafoarele din Timisoara, in aer! Nu au intretinerea asigurata, s-ar putea da inapoi milioane de euro
Situație paradoxală la Timișoara: avem un sistem de management al traficului care a costat câteva milioane de euro, mare parte de la UE, dar primăria ar putea fi nevoită dea banii înapoi! De vină ar fi consilierii locali care n-au vrut să aprobe tarifele pentru întreținerea sistemului. Asta susține șeful Direcției Edilitare, Culiță Chiș, care le-a făcut aleșilor o adresă oficială.
Profesorii de la „Mincu” acuza Primaria Timisoara: Ne cerem scuze ca scoala noastra este in centru
Mai mulți profesori de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” au mers miercuri seară la Inspectoratul Școlar Timiș, pentru a vedea ce șanse au ca școala lor să nu fie desființată. Decizia a fost luată în plenul CL Timișoara, însă cei de la „Mincu” o consideră nedreaptă și acuză o anumită discriminare din partea primăriei.
Pornesc vaporasele? Ministerul Transporturilor a gasit solutia pentru deblocarea Canalului Bega
Există speranță pentru vaporașe! Ministerul Transporturilor pare să fi găsit, în sfârșit, soluția pentru ca transportul în comun pe Bega să poată porni. La o săptămână după ce primarul Nicolae Robu a anunțat că se va adresa Comisiei Europene, MT a oferit, spune edilul, o variantă pertinentă de deblocare a situației. Primul pas a fost făcut în plenul CL.
Patru benzi pe Bd. Sudului, dar numai pana la Prezan. Proprietarii privati stau in calea modernizarii, spune Robu
Primăria se apucă, la un moment dat, de lărgirea Bulevardului Sudului, dar numai până la intersecția cu str. Mareșal Constantin Prezan. În calea „modernizării în forță” stau niște terenuri private, ai căror proprietari, spune primarul Nicolae Robu, cer 300 euro / mp despăgubiri.
Daca nu se poate la stadion, macar pe Torontalului! Robu face oficial o noua propunere catre CNI
Primarul Nicolae Robu pare să fi renunțat la ideea construirii, cu bani de la bugetul central, a unei săli polivalente de 16.000 de locuri în zona stadionului „Dan Păltinișanu”. Edilul a trimis la București o propunere de amplasament alternativ în Calea Torontalului. CNI tace însă strategic.
Taxa pe paragina devine realitate la Timisoara. Primii proprietari care platesc impozite majorate cu 500%
Două timișorence și 10 firme sparg gheața către suprataxa pe paragină, instituită de Primăria Timișoara. În plenul de marți după-amiază, consilierii locali trebuie să aprobe 12 proiecte de majorare a impozitului pe teren, între 250 și 500%, pentru proprietarii care au ignorat avertismentele repetate ale Poliției Locale.
Codul Fiscal reduce bugetul Timisoarei. Ar putea fi inchis robinetul pe la subventii si gratuitati
Mai puține subvenții și gratuități oferite de Primăria Timișoara? E posibil, dar depinde de felul în care ordonanța care schimbă Codul Fiscal va trece de parlament. Primarul Nicolae Robu spune că va analiza situația. Bugetul Timșoarei ar urma să fie mai mic, în 2018, cu 33 milioane de euro.
Salarii de pana la 6.200 de lei la Primaria Timisoara. Sunt scoase la concurs aproape 30 de posturi
Salarii brute între 3.800 și 6.200 de lei. Asta este oferta Primăriei Timișoara, care caută 28 de oameni interesați să se angajeze pe diverse posturi în instituția de pe CD Loga 1. Concursul este promovat de administratorul public, care vrea să risipească mitul conform căruia salariile în administrația publică sunt prea mici.
Robu promite. In decembrie 100% dam in folosinta ansamblul Popa Sapca, cu sase benzi prin pasaj
Strada Popa Șapcă, cu tot cu pasaj, Bd. Antenei și sensul giratoriu vor fi date integral în folosință în luna decembrie. Depinde de vreme, dar primarul Nicolae Robu este sigur că nu ne prinde finalul anului cu traficul restricționat în acea zonă. Edilul insistă pe cele șase benzi de sub pasaj.
In curand apar betele de Mos Nicolae. Unde le veti putea gasi
Dacă vreți să vindeți bețe de Moș Nicolae, aveți la dispoziție câteva zile să depuneți cereri pentru a obține autorizații de la primărie. Acestea se depun de luni, 20 noiembrie, pentru cele câteva zeci de amplasamente stabilite de municipalitate.
In Timisoara vor disparea mai multe „zebre”. Robu: Incurca circulatia, pietonii pot face 100 de pasi in plus
Sunt prea multe treceri de pietoni în Timișoara, iar acestea încurcă traficul rutier. În consecință, primăria va continua să desființeze „zebre”. Următoarea pe listă se află pe strada Gheorghe Lazăr, iar cea din Mărăști rămâne desființată, pentru că sunt zeci de mii de mașini și doar sute de pietoni.
Robu: Cate pasaje cu 5 benzi sunt in tara asta? Unii dau cu noroi in tot ce ar putea avea legatura cu mine
Marcajul din intersecția de la Pasajul Jiul ajută șoferii. Asta reiese din sondajul lansat pe Facebook de primarul Nicolae Robu, care spune că niciodată de când face astfel de chestionare n-a stat atât de bine în ochii timișorenilor. Edilul susține că toată campania negativă este opera celor care au, de fapt, ceva cu el.
In Parcul Botanic se va aprinde in sfarsit lumina. Elba face proiectul
Parcul Botanic ar putea avea, de la anul, pentru prima dată, iluminat public. Primăria Timișoara a semnat contractul cu firma care se va ocupa de proiectare, astfel că, până în primăvară, ar trebui să fie gata toată documentația.
Santierul din Piata Badea Cartan, inchis oficial, dupa ce au cazut doua grinzi. Nu se stie cand se reiau lucrarile
Șantierul din Piața Badea Cârțan a fost închis pe perioadă nedeterminată. Asta, după ce două grinzi din noua structură s-au prăbușit. Urmează o expertiză, care nu se știe cât va dura, și, în funcție de aceasta, ar putea fi reziliat chiar contractul cu firma care a câștigat licitația.