După jumătatea de promisiune conform căreia al 13-lea salariu, restant din 2009, va veni în cele din urmă pentru profesorii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole, sindicaliştii se întâlnesc marţi într-un consiliu extraordinar. Aceştia îşi vor aduce şi avocatul şi se sfătuiesc ce au de făcut. Hârtia emisă joi de Biroul de Senat al USAMVB va fi analizată pe toate părţile. Conform acesteia, „Biroul Sentalui a hotărât ca, în funcţie de resursele financiare ale universităţii, al 13-lea salariu din 2009 să fie plătit până la sfârşitul semestrului I din 2012”. În total, este vorba despre aproximativ 650.000 de lei. Cel mai important lucru în viziunea sindicaliştilor este că șefii universităţii au recunoscut, în cele din urmă, că nu a dat al 13-lea salariu.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Problema celui de-al 13-lea salariu este una minora. Problema de fond este pericolul ca managementul luminat al lui Moisuc & comp. a adus Agronomia in asemenea hal incat este posibil sa nu se mai redreseze niciodata. Asadar este o problema sindicala capitala, ridicata de nepotism, deturnari de bani, folosire discretionara a fondurilor, atacuri la persoana, impostura, spaga, lipsa strategiilor etc. Moisuc acondus fara nici o opozitie si fara sa ia in sema nici o parere. Din nefericire, acesta nu va raspunde in nici un fel. Cei ce raman vor plati scump indolenta fata de masurile despotice ale acestui (chipurile) fruntas liberal.
Stratagema cu amanarea si luarile de cuvant (in presa) ale lui la adresa sindicalistilor sunt o ilustrare suficienta a caracterului personajului.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
- Primăria Ghiroda vinde prin licitaţie publică mai multe bunuri imobile
- Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție
- Campionii chinului
- Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
- 12 noiembrie 1884, ziua în care Timișoara a aprins lumina în Europa
- Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
- Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime

Administratie
Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Citeşte tot articolul

Politica
Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Citeşte tot articolul

Sport
Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Citeşte tot articolul
Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul

Social
Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Citeşte tot articolul
12 noiembrie 1884, ziua în care Timișoara a aprins lumina în Europa
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
“O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Economic
Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Citeşte tot articolul
Învățământ
Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Știri de ultima oră
Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție
Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor



































Comentarii prin facebook