Primarul Nicolae Robu a revenit la sentimente mai bune și va permite, de acum înainte, strângerea de semnături, inclusiv în zona centrală, pentru campania „Fără penali în funcții publice”. Decizia edilului-șef vine după ce, voluntari USR care strângeau astfel de semnături au fost avertizați în două rânduri de către polițiștii locali.
Polițiștii lui Robu continuă să-și dorească “penali în funcții publice”
Polițiștii locali continău să șicaneze acțiunea de strângere de semnături pentru campania „Fără penali în funcții publice”, lansată de USR. Doi voluntari care adunau semnnături în acest sens au fost avertizați de polițiștii locali. În urmă cu o lună, chiar președintele USR Timiș, Nicu Fălcoi, a fost avertizat la ordinele primarului Nicolae Robu.
Inițiativă legislativă susținută de o asociație din Timișoara: două tururi la alegerea primarilor
Reprezentanți ai 24 de ONG-uri, printre care Inițiativa Timișoara, alături cu USR și Mișcarea România Împreună au anunțat o inițiativă de modificare a legislației electorale. Principalele propuneri sunt revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și eliminarea pragurilor electorale.
Readucem democrația. Întâlnire cu președintele USR, Dan Barna, la Timișoara
Dan Barna, președintele Uniunii Salvați România, vine la Timișoara pentru o întâlnire cu simpatizanții USR și cei interesați de soarta politică a României. Se întâmplă vineri, 22 iunie, seara.
Când va face și Nicolae Robu un miting împotriva abuzurilor?
N-am cont de Facebook pentru a-mi pune prietenii la vot pe vreo chestiune de interes public, cum fac Nicolae Robu și activistul civic Cristian Brâncovan. Nici n-aș avea atâția amici electronici încât lucrarea să fie una cu pretenții sociologice.
USR, ca PSD. Robu a identificat un nou grup împotriva Timișoarei și a iscat o nouă furtună pe Facebook
Primarul Nicolae Robu a găsit un nou dușman al dezvoltării Timișoarei și a dat drumul încă unui sondaj pe Facebook. A primit, din nou o mulțime de reacții negative, inclusiv una legată de necunoașterea limbii române. Cele mai multe reclamă însă atitudinea edilului, care vorbește despre banii publici ca și cum ar fi bani personali.
USR Timiș iese din nou la strâns semnături anti-penali. Chiar și prin centru
Reprezentanții USR Timiș ies în stradă și la acest sfârșit de săptămână, pentru strângerea de semnături în campania „Fără penali în funcții publice”. Vor face acest lucru în mai multe zone ale Timișoarei, inclusiv în cea unde au primit deja avertismente de la Poliția Locală.
Orban, la Timișoara: PNL colaborează cu USR, iar Robu promovează integritatea în politică
PNL susține interdicția de accedere în funcții publice a penalilor și are un proiect de lege pe această temă inițiat în parlament. Liderul PNL Ludovic Orban speră să fie depășit momentul scandalului Nicolae Robu – USR. Primarul Timișoarei susține în continuare că nu face decât să respecte legea.
Vreți sau nu penali în funcții publice? După scandalul cu USR, Robu își întreabă prietenii de pe Facebook!
Primarul Timișoarei continuă să uimească. Cu noaptea în cap, marți dimineață, el a lansat încă un sondaj pe Facebook care are ca temă ideea de… fără penali în funcții publice! Da, este exact tema campaniei pe care strânge semnături USR, ai cărei reprezentanți au primit avertismente de la Poliția Locală!
A depășit ultima frontieră. Robu, avocatul borfașilor sau ultimul stalinist în viață?
Știre națională de dată recentă: „Două cefe late dintr-o localitate controlată de un vicepreședinte ALDE au atacat o echipă de tineri care strângeau semnături pentru «Fără penali în funcții publice». Totul, sub privirile unei echipe a Poliției Locale ce supraveghea întreaga operațiune”.
Robu îi face trotsky-iști pe USR-iștii care strâng în centrul Timișoarei semnături contra penalilor. Sute de reacții împotriva lui
Senatorul USR Nicu Fălcoi a primit, duminică, un avertisment din partea Poliției Locale, după ce l-a întrebat pe primarul Nicolae Robu dacă nu vrea să semneze listele pentru campania „Fără penali în funcții publice”. Edilul a răbufnit apoi pe Facebook și i-a făcut „trotsky-iști” pe USR-iști. A primit, în schimb, sute de comentarii negative. UPDATE: Robu a șters postarea, apoi a repus-o.
Sondaj CURS: PSD, PNL, ALDE, în scădere. Apar Cioloș și Ponta
Potrivit unui sondaj efectuat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS), PSD continuă să conducă detașat în privința opțiunilor de vot ale românilor. Dragnea & co au pierdut însă trei puncte procentuale față de luna ianuarie.
USR strânge semnături pentru buget participativ la Timișoara. Vrea 42.000, ca sa discute altfel cu primarul
USR Timiș insistă: Timișoara trebuie să aibă buget participativ, iar oamenii să poată decide unele investiții pe bani publici în cartierele lor. Pentru că primarul Nicolae Robu se opune, USR-iștii au început să strângă semnături de la timișoreni, pentru a-și putea susține inițiativa în consiliul local.
Cat ne-a costat oficial PSD de la inceputul anului: peste 3,5 milioane de euro subventie de la bugetul de stat
Autoritatea Electorală Permanentă a trimis, de la începutul anului, în conturile partidelor politice peste 28 de milioane de lei. Mai mult de jumătate din această sumă a ajuns în conturile PSD, partid aflat la guvernare.
USR Timis incepe sa stranga semnaturi contra penalilor in functii publice
USR Timiș iese în stradă pentru a strânge semnături în sprijinul inițiativei care vizează interzicerea ocupării unor funcții publice de către politicienii cu probleme penale. Cortul va fi amplasat sâmbătă, 31 martie, în fața magazinului Bega.
Sondaj IMAS: PNL trece în fața PSD!
Pentru prima dată după alegerile din decembrie 2016, PSD cade într-un sondaj de opinie pe locul II în topul preferințelor românilor. PNL a trecut pe primul loc, podiumul fiind completat de USR.
Drula (USR): Voi cere Tarom sa ia in considerare preluarea rutei Timisoara – Iasi
La finele săptămânii trecute, compania Blue Air a anunțat că renunță la cursa „triunghiulară” Timișoara – Cluj – Iași, invocând „fricțiuni” cu managementul AIT. La mijloc sunt niște datorii ale operatorului aerian, însă decizia va afecta mulți oameni. Un deputat de Timiș crede că Tarom ar putea interveni.
Lacrimile „crocodilului” Dobra
Într-o superbă dimineață de ianuarie pe ce credeți că s-au aprins în discuții doi dintre aleșii timișenilor? Pe nimic, v-ați prins, doar că nimicul ăsta devine și caraghios când un președinte de consiliu județean, Călin Dobra, și un senator, Nicu Fălcoi (USR), se ceartă pe cum n-a avut loc întâlnirea dintre autoritățile județene și parlamentarii de Timiș.
Falcoi (USR): SPP nu e o firma de paza de la o scoala din Videle
Proaspăt instalat în funcția de vicepreședinte al Senatului, Nicu Fălcoi (USR) spune că renunțarea la serviciile SPP de către membrii Cabinetului Dăncilă nu are legătură decât cu Liviu Dragnea. În plus, senatorul de Timiș crede că șefii celor două camere ale parlamentului ar trebui să mai pună mâna pe lege.
Primul consilier local USR din afara Bucurestiului este la Lugoj
Jurnalistul Liviu Brîndușoni a devenit consilier local USR, după constituirea filialei locale a acestui partid. Acest lucru este o premieră, Brândușoni fiind primul ales local USR din afara Capitalei. El a candidat la Lugoj ca independent, astfel că trecerea la USR nu se află sub incidența legii care interzice traseismul la aleșii locali.