Primarul Nicolae Robu se declară total nemulţumit de cum arată parcurile și zonele verzi ale orașului. Edilul spune că au existat foarte multe probleme cu firma care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi. În luna august a fost organizată o licitaţie privind întreținerea spațiilor verzi, ea fiind însă contestată.
Breaking news: Robu a fost punctual la o intalnire
Proverbial pentru întârzierile sale la evenimentele la care este anunţat, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a depășit pe sine marți dimineața. În mod miraculos, el a reușit să ajungă la timp la o întâlnire cu ziariștii. Motiv pentru care chiar și-a permis să fie moralist.
Strada Musicescu, inaugurata pe bucati
Strada Musicescu, aflată acum în lucru, va fi redată circulației pe bucăți. În totalitate, cea mai lungă stradă din Timişoara va fi finalizată în vara anului viitor. Lucrările la strada Musicescu se desfăşoară cu intensitate potrivită, afirmă Nicolae Robu. Societatea de Drumuri Municipale (SDM) nu s-a mobilizat chiar imediat după semnarea contractului, caz în care lucrarea ar fi fost într-un stadiu mai avansat.
Prefectul Dogariu a fost demis din functie! Apoi renumit
Prefect, subprefect şi din nou prefect. Sunt funcţiile pe care le-a deţinut într-o singură zi Eugen Dogariu. Joi, 12 septembrie, s-au dat nu mai puţin de trei hotărâri de guvern în privinţa prefectului de Timiş. În prima hotărâre, acesta era demis. Apoi, Dogariu a fost numit subprefect, iar în a treia hotărâre a fost numit din nou pe funcţia de prefect.
Primaria incepe controale in curtile oamenilor dupa caini nesterilizati
Legea eutanasierii câinilor fără stăpân a fost adoptată săptămâna trecută, dar până când ea ajunge să fie promulgată, reprezentanţii primăriei vor începe verificarea câinilor din gospodăriile timişorenilor. Dacă patrupedele nu sunt sterilizate, se va trece la amenzi.
Robu ii ameninta pe dascalii de la Colegiul Tehnic unde doare mai tare: la lefuri
Colegiul Tehnic de Vest a început noul an şcolar în actuala clădire. Primarul Nicolae Robu nu renunţă la ideea de a le face profesorilor plângere penală. Edilul a anunţat astăzi că fondul de salarii pentru Colegiul Tehnic de Vest s-a epuizat, adăugând că se mai gândeşte dacă va cere o suplimentare.
Robu a inceput sesiunea de taiere a panglicilor cu o strada asfaltata
Primarul Nicolae Robu a inaugurat astăzi o stradă care a fost asfaltată în zona Fratelia. Este vorba de strada Anul 1848 care face legătura dintre străzile Musicescu şi Dimineţii.
La pasajul Michelangelo se lucreaza doar cand merge Robu in control
Primarul Nicolae Robu a ţinut şi ieri, ca de fiecare dată, să laude cât de bine merg lucrările la pasajul Michelangelo. Însă locuitorii din apropierea şantierului nu văd acelaşi lucra ca edilul şef. Sunt zile când pe şantier nu sunt mai mult de şase oameni, care mai mult trag chiulul decât ar lucra.
Vicele CJ Timis Marian Vasile vrea asociere pentru fonduri europene
Două noi clustere vor fi înfiinţate la Timişoara până la sfârşitul anului. Este vorba despre un fel de grupuri care se vor asocia în domeniul turismului şi al agriculturii. Principalul obiectiv este atragerea de fonduri europene. Inţiativa aparţine vicepreşedintelui CJ Timiş Marian Vasile care a avut şi o primă întâlnire în acest sens. Clusterele sunt…
Primarul Robu ii da pe dascalii de la Colegiul Tehnic pe mana procurorilor
Colegiul Tehnic de Vest a început noul an şcolar în clădirea în care a funcţionat timp de 60 de ani. Nu se ştie cât vor mai sta în acea clădire, chiar dacă primarul Nicolae Robu a spus sâmbătă că nu are de gând să îi mute cu forţa. Edilul şef e decis să le facă…
Circulatia pe o axa la Michelangelo, impinsa pentru 1 noiembrie
De luni, odată cu începerea anului școlar, traficul rutier din Timișoara a devenit un adevărat coșmar. Pe şantierul Michelangelo se lucrează bine, afirmă primarul Nicolae Robu, însă o parte din trafic nu va fi redeschis decât după 1 noiembrie. În schimb, în Piaţa Bălcescu lucrările sunt apropae de final, afirmă edilul șef. La şantierul din…
In doua saptamani incepe reabilitarea malurilor Begai
Reprezentanţii primăriei au predat luni amplasamentul pentru demararea proiectului de reabilitare a malurilor canalului Bega. Lucrările vor fi executate de societatea Tehnodomus, iar valoarea contractului este de 25,4 milioane de lei fără TVA. Termenul de execuţie este de 23 de luni, dar primarul Nicolae Robu i-a rugat pe reprezentanţii firmei să scurteze perioada de execuţie…
Noul an scolar a inceput la Liceul Lenau fara ferestre
Primarul Nicolae Robu a fost prezent în această dimineaţă la deschiderea noului an şcolar de la Liceul Lenau. La unitatea şcolară încă nu au sosit ferestrele. Primarul Nicolae Robu a luat parte la deschiderea noului an şcolar la Liceul Nikolau Lenau, care încă se află în pline lucrări de reabilitate. Elevii au fost încântaţi să…
„Artele” si „Tehnicul” incep anul scolar in actualele locatii
Primarul Nicolae Robu le va face plângere penală profesorilor care au împiedicat mutarea Colegiului Tehnic de Vest la Şcoala Gnerală nr. 9. După ce s-a întors de la Şcola Generală nr. 12, primarul Nicolae Robu i-a adunat pe reprezentanţii şi profesorii Colegiului Tehnic la încă o dicuţie. Edilul le-a spus profesorilor că va depune plângere…
Robu garanteaza ca maidanezii vor fi omorati cu blandete
Primarul Timişoarei Nicolae Robu susţine că la Timişoara niciun câine nu va fi eutanasiat iresponsabil. El le transmite iubitorilor de animale că va da dispoziţii ferme ca eutanasierea să fie făcută fără cruzime. „Nu ne dorim o intervenţie crudă asupra câinilor, dar problema trebuie rezolvată. Trebuie să acţionăm în noul cadru legislativ. Nu mai putem…
Pe Stoia il ia cu ameteala din cauza bazelor sportive
Primăria are 60 de hectare de teren de-a lungul malurilor Begăi şi pe bd. Liviu Rebreanu, pe care se găsesc baze sportive aflate în administrarea unor sindicate. Majoritatea clădirilor ridicate pe terenurile municipalității nu au autorizaţie de construcţie, proprietarii bazelor nu plătesc nimic către PMT, iar prejudiciul ar fi imens.
Robu la Colegiul Tehnic: „Nu ne putem intelege, sunt total irationali” // UPDATE: „Atitudinea lor e de tip mineriada”
Luni începe noul an şcolar, dar scandalul la Colegiul Tehnic de Vest continuă. Reprezentanţii primăriei încearcă pentru a doua zi consecutiv să scoată din clădire mobilierul pentru a face loc Liceului de Arte Plastice. Angajaţii de la Retim au parcat sâmbătă dimineața două camioane în spatele colegiului şi aşteaptă să ridice mobila. În momentul de…
Robu: “In jurul Continentalului nu poate mirosi a Chanel”
Primarul Timişoarei Nicolae Robu trage un semnal de alarmă în privinţa mirosului degajat în zona fabricii de cauciucuri Continental. Robu susţine că le-a cerut la sfârşitul anului trecut celor de la Continental ca nivelul poluării să fie mult sub limita impusă de Uniunea Europeană. Chiar dacă situaţia s-a remediat pe moment, iar cei de la…
CCIAT, amendata de catre primarie
Proprietarii de clădiri istorice care nu îşi întreţin faţadele au început să primească amenzi. Prima clădirea amendată a fost cea în care funcţionează CCIAT, pentru că avea prea multe aparate de aer condiţionat pe faţadă. Comisia de verificare a clădirilor istorice au început controalele, dar şi amenzile. Una dintre clădirile găsite cu nereguli este cea…
Tiganii proprietari cer doua milioane de euro pe Casa Muhle
Proprietarii Casei Muhle s-au gândit din nou să vândă imobilul. Municipalitatea ar fi dispusă să cumpere monumentul istoric, numai că preţul cerut este mult mai mare decât ar fi primăria dispusă să dea. Viceprimarul Traian Stoia a anunţat astăzi că municipalitatea a purtat discuţii cu Mirela Stancu. Comform “vicelui”, primăria este interesată să cumpere monumental…