Trei cluburi, toate situate în zona Pieței Unirii, sunt pe punctul de a fi închise de primărie. O solicitare în acest sens au făcut-o polițiștii din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Serviciului Inspecție Comercială. Motivul invocat de polițiști îl reprezintă decibelii fără măsură.
Este vorba despre cluburile Scottish Pub, Van Graph și Bunker, deținute de societăile S-LCD SRL, Van Graph și Cerveza. Toate au fost amendate de cel puțin trei ori, cu câte 500 de lei. Printr-un comunicat de presă, Poliția Locală afirmă că cele trei cluburi „nu au respectat prevederile legale referitoare la normele de conviețuire socială privind tulburarea liniștii locuitorilor prin folosirea aparaturii muzicale la intensitate mare, faptă prevăzută și sancționată de Legea 61/1991”. Solicitarea de suspendare a activității celor trei cluburi făcută de polițiști se află acum la Biroul Autorizare Activități Comerciale din cadrul primăriei.
Comentarii prin facebook