Social articole

Specific special, cadou de Craciun de la „Pentru Voi”

Specific special, cadou de Craciun de la „Pentru Voi”

Timişorenii sunt invitaţi, în 19 decembrie, la o piesă de teatru cu totul specială, organizată de Fundaţia „Pentru Voi”, în colaborare cu Teatrul Naţional. Actorii sunt tinerii aflați în grija fundației, care au pregătit ceva… „Specific special”, cu ajutorul actriței Mădălina Ghițescu-Petre, de la TNTm.

Brazii de Craciun, prea scumpi pentru timisoreni

Oferta din acest an la brazii de Crăciun este una mai puţin bogată, chiar dacă preţurile au rămas la fel ca anul trecut. Comercianţii au venit cu mai puţini brazi decât în anii anteriori, pentru a nu risca să rămână cu ei nevânduți. În Piaţa 700 comercianţii aşteaptă să se apropie mai mult Crăciunul pentru…

Vacanta la Institutul Francez

Institutul Francez din Timișoara a intrat în vacanță. Mediateca „Andre François” se redeschide luni, 6 ianuarie. În aceeași zi vor fi reluate și cursurile de limbă franceză. Înscrierile se efectueaza până în 10 ianuarie pentru sesiunea de cursuri ianuarie-martie și până în 7 februarie pentru sesiunea de examene DELF/DALF din februarie.

Intreruperi de curent

Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Chișodei (p), orele 9 – 12, Calea Buziașului (p), str. Filipescu nr. 3, sc. C, Intrarea Umbroasă nr.2, Bl. 60, orele 9 – 12; Giarmata (p), Giroc, Lugoj (str. Bocșei, Herendeștiului), orele 9 – 17; Cenad (p), orele 9 – 12; Topolovățul Mic,…

cadouri de Craciun

Toti copiii din Sinandrei primesc cadouri de Craciun

Dacă mulţi copii doar visează ca Moş-Crăciun să treacă şi pe la ei, în comuna timişeană Sînandrei problema a fost rezolvată pe cale oficială. Consiliul Local Sînandrei şi primarul Claudiu Coman au decis ca fiecare din cei 700 de copii de pe raza comunei să primească câte un cadou în apropierea Crăciunului. Nu vor fi…

Perchezitii la fostul presedinte al UCMR, condamnat deja in alt dosar

Marți dimineață au fost percheziționate mai multe locuințe din Timișoara și Reșița, deținute de Adrian Chebuțiu (foto) și Adrian Preda, fost președinte, respectiv fost director executiv al UCMR. Cei doi au fost condamnați deja la câte cinci ani de închisoare într-un alt dosar, iar acum sunt cercetați într-altul.

Intreruperi de curent

Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Neajlov (p), orele 9 – 15; Beregsău Mic (p), orele 10 – 15; Cenad (p), orele 9 – 12; SP Partoș I+III, orele 8 – 15; Orțișoara (Avicola), Lugoj (str. Cotul Mic, Cloșca), orele 9 – 17.

Guvernantii desfintati printr-un protest mut in Piata Unirii: “Ceausescu n-a murit, este Ponta travestit”

Aproximativ 80 de timişoreni, majoriatea membrii ai Forţei Civice, Mişcării Populare, PDL, dar şi câţiva reprezentanţi  ai unor ONG-uri au protestat în surdină, luni după-masa în Piaţa Unirii din Timişoara. Protestul popularizat prin reţeaua de socializare Facebook, de către Laurenţiu Ştefănescu, prim-vicepreşedintele Forţei Civice nu a avut autorizaţie. Deşi mai mulţi jandarmi i-au luat la…

Dascalul spagar de la UMF, condamnat la puscarie cu executare

Daniel Cioca, conferențiar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara, a fost condamnat la trei ani de închisoare de către Tribunalul Timiș. Cioca a fost trimis în judecată pentru luare de mită, el fiind prins în flagrant și și arestat la începutul acestui an. El a luat bani de la mai mulți studenți pentru…

Revolutionarii au cerut demisia primarului Nicolae Robu

Supărați că nu s-au găsit titluri de „cetățean de onoare” pentru niciun revoluționar, mai mulți participanți la evenimentele din decembrie 1989 au scandat demisia primarului Nicolae Robu. Ei au fost deranjați și de faptul că la ședința comemorativă de Consiliu Local au fost invitați mai mulți reprezentanți ai Armatei, care au fost și decorați de…

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, acuza autoritatile locale

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, s-a declarat supărat pe autorităţiile locale care nu ar fi oferit sprijin pentru diverse proiecte. El speră totuși ca pe viitor proiectele universităţii să fie sprijinite financiar de la bugetele local, respectiv județean. Marilen Pirtea spune că, deşi în timpul campaniei electorale pentru Primăria Timişoara, toţi candidaţii au semnat un document…

Vames de la Moravita, prins de ANI cu avere nejustificata

Dan Aurelian Coman, fost lucrător la Biroul Vamal Moravița, nu poate justifica o avere de peste 300 de mii de euro. Cel puțin așa susține Agenția Națională de Integritate (ANI) care a postat pe sit-ul propriu un comunicat de presă în acest sens. „În perioada 2010 – 2011, Dan Aurelian Coman a realizat venituri salariale…

apă caldă

Fara apa calda si caldura

Colterm anunță că, pentru remedierea unor defecţiuni survenite la reţeaua termică primară, va întrerupe luni, între orele 10 și 15, furnizarea încălzirii şi apei calde la PT 27, 28, 29, 38, 39, 40 şi 41. Va fi afectată o parte a timișorenilor care locuiesc în zonele Calea Lipovei şi Ion Ionescu de la Brad.

Intreruperi de curent

Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. I. Ionescu de la Brad (p), orele 9 – 12; Ghiroda (Fabrica de confecții, Shopping Center, Toyota, Suzuki, Bitea Presafe, Deriva), orele 9 – 17; Deta (str. Meseriașilor bl. A19, B19, C19, D19, A18), orele 8 – 15; Teremia Mică (p), orele 10…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.