Conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara este acuzată că boicotează sindicatul din USAMVB. Omul de încredere al rectorului Pârşan, Lato Karol, ar fi devenit peste noapte preşedintele unui sindicat înfiinţat de actuala conducere.
Intreruperi de curent
Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Corbului (p), Romulus (p), Odobescu (p), orele 9 – 17; Dumbrăvița (str. N. Bălcescu, Gh. Doja, T. Vladimirescu, P. Șandor, Kos Karoly, Ferma 10), orele 9 – 17; Jimbolia (p), Sânnicolau Mare (SC Drumuri Naționale), Șanovița, Topolovățul Mic, Topolovățul Mare, Șuștra, Cralovăț, Lucareț,…
Adrian Cocoana a fost eliberat pentru buna purtare
A omorât un om după ce s-a urcat cu mașina pe trotuar, a fugit la locul accidentului, dar s-a purtat exemplar după gratii, așa că ar putea fi ieși mai repede din penitenciar. Adrian Cocoană ar putea fi eliberat condiționat după ce magistrații au decis să accepte întreruperea pedepsei. UPDATE: Cocoană a ieșit, marți după-amiază, din penitenciar.
Scandalul de la Colegiul Tehnic, din nou in sedinta CL
În ședința extraordinară a CL Timișoara se va discuta, marți după-amiază, un proiect care prevede mutarea Liceului de Arte în aceeași clădire cu Colegiul Tehnic de Vest. Varianta ar împăca oarecum cele două tabere, dar apare o altă problemă: cea a împărțirii spațiilor.
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Bd. Liviu Rebreanu (p), Eugeniu de Savoya nr. 13, SP Orezărie, Ferma Institut Agronomic, orele 9 – 18; Dumbrăvița (str. P. Șandor, Kos Karoly, N.Bălcescu, M. Eminescu), Recaș (p), Săcălaz (p), Șuștra, Petrovaselo, Bichigi (p), orele 9 – 18; Criciova (p), Chevereș (tabăra școlară,…
Din America, Dugulescu nu mai vrea sa auda de politica din Romania
Fostul deputat PDL Marius Dugulescu s-a lăsat de politică. Pastorul baptist a pierdut alegerile din 2012, la care a candidat pe listele PP-DD, și apoi a plecat în America. Acum se ocupă de acțiuni umanitare.
Ungurii din Timis nu vor cu niciun pret Coloana Fidelitatii in Piata Balcescu
Reprezentanţii UDMR sunt categorici: Coloana Fidelităţii trebuie să rămână în Cimitirul Eroilor, nu să fie adusă în mijlocul sensului giratoriu din Piaţa Bălcescu. Primarul Nicolae Robu pare să nu mai fie oricum atât de categoric în privința acestei mutări, astfel că va face un nou sondaj pe Facebook.
Sambata e Ziua de Curatenie Nationala
Echipa „Let’s Do It, Romania!” a dat startul înscrierilor pentru Marea Curățenie de pe 28 septembrie. Este cel de-al patrulea an în care românii sunt chemați să iasă pe străzi, în parcuri sau pe malurile râurilor, pentru o cauză comună: curățarea României de deșeuri.
In proportie covarsitoare, prietenii lui Robu de pe Facebook nu vor Proiectul Rosia Montana
Al treilea sondaj propus de primarul Nicolae Robu pe pagina de Facebook „Împreună pentru Timișoara”, inițiată tot de el, a avut drept subiect Proiectul Roșia Montană. După mai multe mobilizări făcute de primar, care a ajuns chiar la amenințări cu excluderea din grup a celor care nu votează, duminică seară se strânseseră peste 1.000 de votanți.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, luni, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, astfel: Timișoara: Dumbrăvița (str. J. Attila, Bobâlna, Mihai Eminescu, F. Zoltan, P. Șandor), Moșnița Veche (p), orele 9 – 17; Valcani (p), Variaș (Comcereal, Banat Variaș), orele 10 – 16; Făget (str. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Eftimie…
Luni, apa calda e oprita pana la miezul noptii in sudul Timisoarei
Colterm anunță că, pentru desfășurarea în condiţii optime a lucrărilor de investiţii ce se derulează pe magistrala 2 x Dn 600, din zona podului Michelangelo, va întrerupe luni, între orele 0 și 24, furnizarea apei calde la mai multe puncte termice din partea de sud a Timișoarei.
Mars anti-cianura la Timisoara: „Daca va pasa, nu stati la terase” / FOTO
Pentru a patra duminică la rând, timișorenii au ieșit în stradă, în semn de protest față de proiectul minier de la Roșia Montană. Acțiunea, la care au participat câteva sute de oameni, s-a desfășurat concomitent cu evenimente similare din mai multe orașe din România. Se anunță o nouă ieșire în stradă, duminica viitoare, în același loc.
Muzeul CFR din Jimbolia a ramas fara locomotiva, fiindca asa a vrut Marcel Vela
Liberalul Marcel Vela, primarul din Caransebeș, și-a îndeplinit dorința: sâmbătă și-a luat locomotiva cu abur de la Jimbolia. Vela vrea să-și facă o garnitură istorică, pe care s-o expună în fața gării din Caransebeș, iar un secretar de stat i-a aprobat cererea. N-a contat că locomotiva era expusă într-un muzeu și nici că a fost reparată la Jimbolia.
Deputatul Samartinean si tinerii pedelisti au facut curatenie in Calea Lipovei
Tinerii democrat-liberali și deputatul Cornel Sămărtinean au făcut curățenie, sâmbătă, pe mai multe străzi din Calea Lipovei. Acțiunea a fost organizată cu prilejul Zilei Mondiale a Curăţeniei, în urma mai multe solicitări făcute de timișoreni din zonă la cabinetul parlamentar al lui Sămărtinean.
„Nu ucideti! Rezolvati!”, mesaj anti-eutanasiere de la Timisoara / FOTO
Aproximativ 100 de persoane s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în Piața Victoriei, pentru a protesta paşnic împotriva eutanasierii în masă a câinilor fără stăpân. Participanţii susțin sterilizarea ca măsură de reducere a numărului de animale lăsate libere pe stradă.
Circulatia auto, inchisa timp de doua zile in zona Cetate
La finele „Săptămânii Mobilităţii”, Primăria Timișoara închide, timp de două zile, circulația auto în zona centrală a orașului. În Piața Unirii are loc un târg de biciclete, iar duminică este „Ziua fără mașini”. Traficul rutier va reveni la normal duminică seara.
Profesorii de la Colegiul Tehnic protesteaza la primarie! / Liceul nu se mai muta / FOTO
Profesorii de la Colegiul Tehnic s-au ținut de promisiune: ei protestează, alături de elevi, în curtea Primăriei Timișoara, împotriva deciziei autorităților de a muta școala pe Bd. Rebreanu. Primarul Nicolae Robu a ieșit să discute cu dascălii care contestă mutarea, dar nu le-a acordat prea mult din timpul lui. Totuși, edilul șef a spus că liceul va rămâne în actualul sediu.
Colterm distribuie formularele pentru ajutoarele de incalzire
Timișorenii pot ridica, de la cele 12 puncte ale Colterm, formularele reprezentând cererile şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei în sistem centralizat. Perioada în care acestea pot fi depuse urmează să fie anunțată ulterior.
Alarma falsa: Gradinita 16 nu a fost vanduta!
Părinţii copiilor care merg la Grădiniţa nr 16 din Timişoara pot să stea liniștiți. Deși aceștia aflaseră că imobilul de pe strada Abrud ar fi fost vândut unei persoane fizice, informația este total falsă. Viceprimarul Traian Stoia explică exact cum stau lucrurile în acest caz și de ce proprietarul nu poate face nicio tranzacție fără știrea municipalității.
Protest impotriva eutanasierii, in Piata Victoriei
Timișorenii sunt așteptați sâmbătă, la ora 14, la un protest împotriva eutanasierii. Participanții sunt invitați să poarte tricouri negre și bentițe roșii, ca gest simbolic față de animalele omorâte cu brutalitate la ordinul autorităţilor publice sau de persoane fizice.