Social articole

A venit rândul Asociației Acasă în Banat să-și schimbe „casa”. Puteți contribui la renovarea viitorului sediu

A venit rândul Asociației Acasă în Banat să-și schimbe „casa”. Puteți contribui la renovarea viitorului sediu

A venit rândul celor de la Asociația Acasă în Banat să se mute în „casă” nouă. Pentru noul sediul, cei care renovează case în Banat au nevoie de ajutorul voluntarilor și de materiale pentru a renova casa în care se vor muta. Sediul este amplasat într-o clădire istorică din zona Iosefin, aflată pe strada Ion…

fara apa

Moşniţa rămâne marţi fără apă potabilă

Aquatim anunță că miercuri, 14 august, între orele 09:00 şi 14:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în Moșnița Nouă, pentru lucrări de extindere a rețelei de distribuție a apei. Vor fi afectate localitățile Moșnița Veche și parțial Moșnița Nouă – străzile situate de o parte și alta a drumului judetean Dj595D – ( Drumul Boilor).

revelion new york

Trăieşte-ţi visul american cu Agenţia As Tour! Revelion de neuitat în Times Square şi o incursiune fascinantă în istoria Statelor Unite

Agenţia As Tour Timişoara vă propune un sejur de vis în Statele Unite, la cumpăna dintre ani. Timp de şapte zile veţi putea vizita New York, Washington (Casa Albă, Capitoliul, Pentagonul etc), Philadelphia şi Baltimore. Noaptea dintre ani o veţi petrece – unde altundeva? – în Times Square.

Aeroportul din Timișoara

Destinaţiile favorite de concediu ale bănăţenilor, la doar câteva ore distanţă, prin Aeroportul Internaţional Timişoara

Cele mai de succes plaje din preferinţele bănăţenilor pentru concediile de vară sunt şi în acest an la doar câteva ore distanţă de Timişoara, chiar dacă sunt la mii de kilometri. De pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia puteţi face deplasarea cu un zbor charter spre Grecia, Turcia, Egipt sau Tunisia.

tineri voluntari

Cel mai mare proiect de voluntariat din Europa: tineri din 20 de țări transformă clădiri din Timișoara în centre urbane

Nu mai puțin de o sută de tineri din Europa și nu numai pun umărul la transformarea unor clădiri vechi din cartierele Timișoarei. Le transformă în centre urbane de tineret, iar rezultatele muncii lor vor fi prezentate în Conferința Internațională Youth Centres UP, organizată de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș.

S-a făcut selecţia din cadrul modulului FDR al Festivalului European al Spectacolului Timişoara

Teatrul Național din Timișoara a realizat selecția în cadrul modulului FDR din cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, care va avea loc în toamna acestui an, între 3 și 11 noiembrie. Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. „Aflat la cea de-a 24-a ediție, FEST-FDR contextualizează…

O expoziţie de modă retro, dar şi un târg de antichităţi îi aşteaptă pe timişoreni, la Iulius Mall

În următoarele zile, până pe 11 august 201 9, la Iulius Mall are loc o expoziție de haine tradiționale și de modă retro, perioada 1900 – 1930. De asemenea, de vineri şi până duminică este programat și un Târg de Antichități. Expoziţia de haine are loc în zona Demisol, Atrium. Târgul de antichități e programat…

colterm sediu

Vineri se întrerupe apa caldă pe zece străzi din Timişoara

Colterm anunţă că, vineri 9 august, între orele 8.00 şi 16.00, va fi întreruptă furnizarea apei calde la Puncterle Termice 27 şi 28. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Afirmării, Arcașilor, Boltei, Constantin cel Mare, Ecoului, Irlanda, Leandrului, Lipovei (parțial), Perlei și Lirei.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.