Mașinile grele nu au acces peste tot în Timișoara, dar unii șoferi continuă să ignore restricțiile. Polițiștii locali au amendat, în ultimele două zile, de aproape trei ori mai mulți tiriști decât în ultima lună.
Timisoreni, treceti la coasa! Amenzi de peste 107.000 lei pentru ambrozie
Timișorenii „plâng” pe rupte în ultima perioadă, din cauza ambroziei care a invadat, la fel ca în fiecare an, terenuri lăsate în paragină prin oraș. Polițiștii locali au trecut, din nou, la verificări și au împărțit amenzi. Primarul Nicolae Robu admite că soluții radicale nu prea sunt, singura variantă fiind cea ca proprietarii să treacă la coasă.
Fara apa calda
Colterm anunță că miercuri, 31 august, în vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua termică primară, va întrerupe furnizarea apei calde la PT 45A și 45B între orele 8 și 18. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor Almajului, Bărăgan, M. Basarab (parțial), Mehedinți, Pompiliu Ștefu și Viilor, precum și cei arondați…
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri, 31 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. A. Demetriade (p), Divizia 9 Cavalerie (p), Ion Roată (p), Olanda (p) orele 9 – 17, str. Muzicescu (p), Pius Brânzeu (p), Iosif Sârbu (p), orele 9 – 15; Jupani, Igriș, Săcălaz – zona str. III-VI, Giarmata – zona str. Principală…
Afara inca arde soarele, dar Colterm se pregateste deja de iarna
Se apropie toamna! Colterm începe de luni, 5 septembrie, probele la rece, astfel încât, dacă va fi cazul, să poată furniza căldură chiar de la 1 octombrie. Timișorenii sunt rugați să-și termine lucrările la instalații și să sesizeze toate eventualele probleme.
Florari neautorizati, amendati de politistii locali pentru ca… adunau boschetari
Teoretic, vând flori, dar, practic, le creează disconfort locuitorilor din blocurile din zonă. Este vorba despre comercianții de la intersecția străzilor FC Ripensia cu 1 Decembrie, care au fost „călcați” marți de polițiștii locali.
Doi precupeti, interzisi timp de un an in pietele din Timisoara
N-au vrut cu niciun chip să-și eticheteze produsele, acum vor sta pe dinafară un an. Este vorba despre doi precupeți care își etalau marfa în Piața Iosefin și care nu vor mai avea acces la tarabele de acolo. Sunt primii în privința cărora Poliția Locală recurge la o astfel de măsură drastică.
Fara apa calda
Colterm anunță că, în vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua termică primară, va întrerupe marți, 30 august, între orele 8 și 14, furnizarea apei calde la PT 91. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc în imobilele arondate străzilor Al. Icar, Aștrilor, Azurului, Orion, Sirius și Sudului.
Intreruperi de curent
Enel a programat marți, 30 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Albinelor (p), Dr. Koch, Olanda (p), Carol Davilla, Iosif Velceanu, Molidului, N. Grivu, Steaua Bl. 49, sc. C, orele 9 – 17; Sudriaș, Sânnicolau Mare- baza recepție cereale, Pesac, Săcălaz – zona str. IV-VI, Giarmata – zona str. Morii, Bătrână, Pobeda, Romana,…
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri, 26 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Aleea Pădurea Verde (p), Bujorilor Bl. 36 C și D, orele 9 – 17; Dumbrăvița – str. Ady Endre, Piatra Craiului, Soarelui (p), N. Bălcescu (p), Silvana, Creației, Th. Aman, Crinului, Ponor, Gramma (p), Castanilor, Leandrului, Săcălaz – zona str. V, VI,…
Intreruperi de curent
Enel a programat joi, 25 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Bujorilor bl.36 A și B, orele 9 – 17; Săcălaz – zona str. IV, Giarmata – zona str. Morii (p), Gării (p), Izvorului (p), Bătrână (p)), Giroc – str.Gloria nr. 67A, Platforma Industrială Incontro – circuit Art Match SRL, Lugoj –…
“Lotul Poli” a pierdut ultima batalie! Incepe procesul pe fond
Curtea de Apel Timișoara a respins apelul făcut de inculpații din Dosarul DNA privind finanțarea echipei de fotbal Politehnica Timișoara în perioada lui Marian Iancu. Este vorba de fostul primar Gheorghe Ciuhandu, fostul secreta Ioan Cojocari, actualul consilier local și fost viceprimar, Adrain Orza, precum și alți foști și actuali angajați ai Primăriei: Nicușor Miuț,…
Scolile si gradinitele din Timisoara aflate in reparatii
Cu mai puțin de trei săptămâni până la începerea anului școlar, mai multe școli și grădinițe din Timișoara sunt în șantier. Mai exact e vorba de patru grădințe, două colegii și o școală generală unde se fac lucrări de reparații și renovări. Acestea se fac din bugetul Primăriei Timișoara, care a locat în acest scop…
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri, 24 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara: Str.Constantin Rădulescu-Motru bl. B25 sc.C, Ion I. de la Brad nr. 91 Sc.B, Gh.Leahu, Martir Silviu Motohon, Divizia 9 Cavalerie (p), Sever Bocu (p), Pomiculturii (p), Constantin cel Mare (p), Irlanda (p), orele 9 – 17; Săcălaz – zona str. Principală de la…
Intreruperi de curent
Enel a programat marți, 23 august, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. A. Demetriade (p), Divizia 9 Cavalerie (p), Ion Roată, Olanda (p), Pomiculturii (p), Arh. Ion Mincu, orele 9 – 17; Săcălaz – zona str. IV-VIII, Giarmata – zona str. Carol, Giroc – str. Naturii – zona ieșire spre Chișoda, Cornești – pescărie, SP…
Doi spagari de la APIA Timis au fost trimisi in judecata de DNA
Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timişoara au finalizat și dispus trimiterea în judecată a doi foşti angajaţi APIA Timiș, acuzaţi pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Primul, Ioan Romînu, era la data consumării faptelor consilier superior cu atribuţii de control în cadrul APIA Timiş – Centrul Local Recaş, în timp ce Silviu Dorin…
Fostul sef al Finantelor din Oravita, trimis in judecata de DNA
Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara au finalizat dosarul privindu-l pe fostul şef al al Serviciului Fiscal Orăşenesc Oraviţa, Coasta Goian. Acesta a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciu, fiind acuzat de trafic de influenţă. Alături de acesta a mai fost trimis în judecată Aurelian Păsule, avocat în…
Gataia si Ciacova, in Top 10 national privind localitatile de care fuge lumea
Între 1990 și 2012, orașul Ciacova a pierdut peste 34% din locuitori, în timp ce numărul locuitorilor din Gătaia a scăzut cu aproape 33%. Cu aceste date, cele două localități timișene se află pe locurile 7, respectiv 9, într-un top național privind orașele depopulate. Pe fondul depopulării unor orașe și comune, dar și pentru că…
Eroi si veterani de razboi ai Regimentului 6 Artilerie Grea – omagiati la Timisoara
Eroii Regimentului 6 Artilerie Grea au fist omagiați la Timișoara. În urbea de pe Bega a avut loc o slujbă de pomenire în memoria eroilor şi veteranilor de război din Regimentul 6 Artilerie Grea ,,Tribunul Axente Sever”. Slujba a avut loc la Biserica Militară din Piaţa 700 . Aici a fost oficiată, sâmbătă, o slujbă…
Constantin Didulescu, generalul care a trecut prin foc
A ajuns la vârsta de 94 de ani, după ce a trecut prin mai multe bătălii. Are pieptul plin de medalii și își amintește cu exactitate luptele purtate alături de camarazii săi de arme. La finalul săptămânii trecute a participat la anivesarea a 100 de ani de la înființarea Brigăzii 18 Infanterie Banat, ocazie cu…