Dan Diaconescu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi șase luni de închisoare cu executare, pentru două infracţiuni de şantaj. Decizia este definitivă. Inițial, Diaconescu primise o pedeapsă de trei ani.
În primă instanţă, în 2013, Dan Diaconescu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru şantaj. Procurorii au cerut însă majorarea acesteia. În 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv și Mitruș Ghezea au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, fiind acuzați de șantajarea lui Ion Moț, atunci primar al comunei arădene Zarand, și a omului de afaceri Paul Petru Țârdea. În plus, Dan Diaconescu nu va avea voie să mai lucreze ca jurnalist încă cinci ani de la executarea pedepsei cu închisoarea.
Comentarii prin facebook