Sport articole

Spectacol pe teren, dezamagire in tribune. Ripensia a pierdut un meci in care a condus de doua ori

Spectacol pe teren, dezamagire in tribune. Ripensia a pierdut un meci in care a condus de doua ori

În ultimul meci al zilei din campionatul Ligii 2, Ripensia Timişoara a primit vizita, pe stadionul din Ciarda Roşie, a echipei de pe locul 3, Chindia Târgovişte, formație ce are dreptul de a visa cu ochii deschiși la prima ligă, și asta pentru că rezultatele obținute în ultimul timp îi permit acest lucru.

Surpriza placuta! Fetele de la SCM s-au impus la Satu Mare

Prim-divizionara de baschet feminin SCM Timişoara a început faza eliminatorie a campionatului cu o deplasare foarte dificilă pe terenul celei de-a doua clasate, CSM Satu Mare. Echipa antrenată de Mihai Coldea si Silvia Prejban a confirmat forma bună în care se găsește și a dominat clar această partidă primă a sfertului de finală ce se joacă după sistemul „două din trei”.

„Leii din Banat”, invinsi la Cluj dupa un meci cu arbitraj dubios

Ultima etapă a sezonului regular a adus o deplasare pe terenul campioanei en titre, U BT Cluj. Echipa viola a controlat prima partea meciului, chiar dacă a înscris abia după 111 secunde: după 2-0 pentru clujeni, a urmat un run de 10-0 și Timișoara a păstrat un ecart considerabil. Diferența maximă a fost de 17

Silviu Balace: La Galaxy vrem sa crestem copii care sa joace fotbal cu zambetul pe buze

Silviu Bălace a agăţat ghetele în cui în 2015, an în care a înfiinţat, împreună cu Goran Corojor, şcoala de fotbal Galaxy Timişoara. Spune că nu vrea să ardă etapele nici la nivelul juvenil, aşa cum s-a întâmplat şi în cariera sa de jucător, şi visează să promoveze jucători la care să primeze plăcverea de a juca fotbal.

Leii din Banat, sefi in Oltenia

BC SCM Timișoara a obținut o victorie importantă în deplasare, într-o partidă contând pentru penultima etapă a sezonului regulat. Echipa antrenată de Tudor Costescu a reușit o repriză secundă excelentă și s-a impus pe terenul lui SCM U Craiova, scor 85-74, după ce a fost condusă la pauză, 41-37. Prima parte a fost echilibrată, cu

Unii cu ocaziile, altii cu golul victoriei. Grozavu ramane fara victorie la Poli

Adus ca un salvator al echipei, Leo Grozavu rămâne departe de aşteptările puse în el. Tehnicianul care a obţinut doar un punct în sezonul regulat din 3 partide, cu două jocuri acasă, a continuat poate şi mai rău. Două înfrângeri în play-out şi Poli intră în hora retrogradării, după 0-1 la Voluntari cu Juventus.

Au platit tribut greu evolutiei din prima repriza. Timisoara Saracens, eliminata din Cupa Romaniei

Fără 9 jucători de la națională, dar și contra unui arbitraj slab prestat de Răzvan Vasiliu, Timișoara Saracens a capotat la București, în fața CSM-ului, în prima semifinală a Cupei României. Chiar și așa, diferența s-a făcut în prima parte, când gruparea bănățeană a fost inexistentă.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.