Alt „competent” în Guvernul Dăncilă: timișoreanul Ovidiu Sîrbu (ALDE), secretar de stat la Transporturi

Numit joi secretar de stat în Ministerul Tranporturilor, timișoreanul Ovidiu Sîrbu (ALDE) încurcă borcanele, atacând Primăria Timișoara fiindcă… n-are șosea de centură, iar infrastructura rutieră este la pământ. Acum câteva luni, același Sîrbu afirma că a demisionat dintr-o funcție avută în primărie, fiindcă municipalitatea punea prea mare accent pe… infrastructura rutieră.

Ilustru necunoscut, Ovidiu Sîrbu (42 de ani) este președinte ALDE Timișoară din luna ianuarie a acestui an, până atunci nefiind implicat politic. Inginer constructor, el a lucrat timp de un an în Primăria Timișoara, la Direcția Generală de Dezvoltare și Urbanism. În ianuarie, el afirma într-o conferință de presă la ALDE că și-a dat demisia din primărie, fiindcă… se punea prea mult accent pe infrastructura rutieră, fiind neglijate alte sectoare precum spitalele și școlile. În prima declarație ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ovidiu Sîrbu pare să se se fi râzgândit, plângându-se de drumurile din Timișoara. El promite că va face o șosea de centură, deși din declarație pare să nu-i fie prea clar dacă aceasta e de competența municipalității sau a ministerului, prin CNAIR. „Mă onorează această funcție și totodată mă obligă să mă implic în proiectele de dezvoltare ale infrastructurii din țară, dar prioritară va fi centura Timișoarei. Este inadmisibil ca în 2018 șoferii care tranzitează orașul să nu aibă acces la această alternativă. Timișoara are nevoie de această centură, cu atât mai mult cu cât numărul de mașini înmatriculate crește de la an la an. Traficul din oraș este îngreunat și avem nevoie de această rută ocolitoare pe care să fie redirecționate mașinile de mare tonaj. Infrastructura din Timișoara lasă de dorit, e un subiect care a ținut paginile ziarelor multă vreme și încă nu s-a epuizat. Mereu se discută, dar nu se rezolvă”, a declarat Sîrbu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (iulie 20th, 2018 at 09:11 )

Deci haideti sa vedem cine e personajul ajuns in cabinetul Dancila. Copy/paste dintr-un document oficial al MAI, referitor la motivul invalidarii dosarului sau pentru angajare politica in Politie:

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TIMIŞ
COMISIA DE RECRUTARE
Nr. 91256 din 10.11.2016

ANUNŢ

În revenire la Anunţul nr. 91187 din 08.11.2016 referitor la lista candidaţilor înscrişi la concursul de ocupare din sursă externă a unui post vacant de ofiţer de poliţie la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, specialitatea poliţie rutieră şi rezultatul analizei candidaturii acestora, îndreptăm următoarea eroare materială:
Motivul invalidării candidaturii domnului SÎRBU OVIDIU – MARCEL, candidat înscris la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş pentru postul vacant de ofiţer de poliţie – specialitatea poliţie rutieră, poziţia 165, este acela că nu îndeplineşte condiţia de „apt” psihologic. În anunţul iniţial a fost menţionat, în mod eronat, faptul că acesta nu îndeplineşte condiţia de „apt” medical.

PREŞEDINTELE COMISIEI DE RECRUTARE,

Cum e aia? Este inapt din punct de vedere psihologic? What? Bai, sunteti nebuni cu totii?

anteconbega a spus: (iulie 20th, 2018 at 09:21 )

Aştia-s oamenii Viermelui de Untură.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.