Arhiva pentru eticheta: doctorat

kovesi

Sesizarea de plagiat in cazul doctoratului Codrutei Kovesi a ajuns la UVT

Sesizarea de plagiat in cazul doctoratului Codrutei Kovesi a ajuns la UVT

Comisia de Etică a Universităţii de Vest din Timişoara se va întruni în această săptămână pentru a discuta pe tema acuzaţiilor de plagiat asupra tezei de doctorat a Codruţei Kovesi. Aceasta şi-a elaborat teza în cadrul Facultăţii de Drept din Timişoara.

Cristian Busoi (2)

Europarlamentarul Cristian Busoi a fost acuzat oficial de plagiat

O sesizare de plagiat privind lucrarea de doctorat a lui Cristian Bușoi a fost depusă oficial la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Europarlamentul a fost acuzat încă din februarie de plagiat, după o analiză făcută de un reprezentant al Institutului pentru Modernizarea Educației, însă el a respins categoric această posibilitate.

ponta

Ca sa scape de titlul de „dottore”, Ponta isi da ordonanta de urgenta

În ședința de guvern de luni va fi discutat un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educaţiei naţionale, prin introducerea unui articol care va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acesta în baza unei cereri adresate Ministerului Educaţiei. Premierul Victor Ponta, acuzat din 2012 de plagiat, a anunțat că vrea să-i fie retras titlul de doctor în drept, obținut în 2003.

Italienii i-au dat cu tifla lui Paisie dupa ce a vrut bursa doctorala prin corespondenta

Episcopul vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, a ratat două burse doctorale în Italia. Al doilea om în Arhiepiscopia Timişoarei a a fost respins atât de Institutul Pontifical din Roma, cât şi de Institutul Teologic de la Padova. Episcopul vicar al Timişoarei a vrut să-și facă doctoratul prin… epistole.

„Dottore” Popoviciu – din vataf local, mare universitar

După debarcarea PD-L de la guvernare, în mod cert, deputatul Alin Popoviciu va avea mai mult timp la dispoziție. Respectiv, „mandatul” de vătaf local i s-a cam dus pe apa sâmbetei. Adio licitații șmenuite, agmetiuci, CFR-Trică, Aeroport-Sămărtinean, dat oameni afară din instituții, puși alții cu carnete portocalii, aroganțe etc.

Acuze grave: Patapievici si-a însusit pe fals titlul de „doctor”

Nemţii au descoperit falsul din CV-ul lui Horia Roman Patapievici. Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin a retras titlul de „doctor” lui Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român. Nemţii şi-au dat seama că titlul lui Patapievici este un fals ordinar.

Doctorat în “saritura Amanar”

În 2000, la Sydney, prezenta o săritură nemaivăzută. N-a aterizat cum trebuie şi toate speranţele de a-şi apăra titlul olimpic, cucerit cu patru ani în urmă, s-au năruit. În prezent, săritura Amânar încă dă de furcă gimnastelor din întreaga lume. Asta, în timp ce inventatoarea ei, Simona Amânar-Tabără, munceşte din greu la o teză de doctorat pe aceeaşi temă.

Top