Arhiva pentru eticheta: holdea

Aprobare pentru ”tunelurile pentru urși”. Pădurea din zona lipsă din autostrada A1 a fost scoasă din circuitul forestier.

Aprobare pentru ”tunelurile pentru urși”. Pădurea din zona lipsă din autostrada A1 a fost scoasă din circuitul forestier.

Construcția celor zece kilometri de autostradă, cu cele două tuneluri, lipsă din A1, între Holdea și Margina poate începe. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că a fost emis ordinul pentru scoaterea din circuitul forestier a părțiunii de pădure aflat în zona amintită. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis ordinul de ministru

Drumarii efectuează lucrări pe drumul național Margina – Coșevița, care asigură legătura pentru A1/FOTO

Șoferii care circulă pe autostrada A1 și sunt nevoiți să traverseze porțiunea lipsă dintre Margina și Holdea, vor avea parte în următoarele zile de întârzieri, pentru că se va lucra la drumul național din zonă. Realizarea reparațiilor depinde de starea vremii. Vă reamintim că săptămâna trecută s-a lucrat tot în zona respectivă, la coborârea de

este CNAIR. Capcană la ieșirea de pe lotul 4 Lugoj – Deva

Loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva sunt (aproape) gata!/FOTO

Peste doar câteva zile, dacă specialiştii Companiei de Drumuri sau cei de la Ministerul Transporturilor nu vor descoperi niciun fel de probleme neaşteptate, vor fi deschise în vestul ţării două noi tronsoane de autostradă. Vorbim despre loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva, lucrările de aici fiind aproape de finalizare. Deşi a fost

Sefii de la Drumuri, nemultumiti de santierul pe lotul 3 al Autostrazii Lugoj – Deva / VIDEO

Echipele de control ale CNAIR au vizitat, marți, șantierele de pe loturile 3 și 4 ale celebrei autostrăzi A1, Lugoj – Deva. Dacă pe „șoseaua liliecilor” e vacanță anunțată înainte de Paște, pe tronsonul 3, cei de la Drumuri susțin că se lucrează prost și sunt situații nerezolvate de doi ani. Nimic însă despre situația nodului de la Holdea.

Constructorul lotului 3 de pe A1 Lugoj – Deva trebuie sa decida intr-o saptamana daca mai lucreaza sau pleaca

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a cerut constructorului lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva să decidă, în cel mult o săptămână, dacă poate continua lucrările pe acest tronson, care include nodul de la Holdea. În prezent, șantierul este finalizat în proporție de 80%.

Se lucreaza intens in zona Holdea. Cand ar putea fi deschis acest tronson de pe Lugoj – Deva / FOTO

Deja celebrul nod Holdea, de pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, începe să se vadă și fizic. Ultimele fotografii făcute în zonă arată sensul giratoriu și bretelele de acces în girație de pe DN68A. Cei de la Pro Infrastructură apreciază că acest tronson va fi deschis traficului în vara lui 2018.

Optimism de drumar: Exista speranta pe soseaua spre autostrada! / VIDEO

Se practică de mulți an în vestul Europei, unde lucrările la drumuri sunt multe și rezultatele sunt vizibile rapid. Restricțiile de circulație le sunt semnalizate șoferilor cu panouri cu fețe zâmbitoare, cu fructe sau cu tot felul de animăluțe. DRDP a decis să încerce să-i destindă cumva pe conducătorii auto.

Top