Marţi, 16 noiembrie, de la ora 18,30, Teatrul Naţional Timişoara va fi prezent în Festivalul European de Teatru „Eurothalia”, organizat de Teatrul German, cu piesa „În vizită”, de Roland Schimmelpfennig, în traducerea lui Ciprian Marinescu. Este vorba despre un spectacol pe care critica l-a considerat ca „unul dintre cele mai bune spectacole ale stagiunii româneşti, de o frumuseţe şi de un infint în rafinament simţ al umorului, care chiar încununează efortul timişorenilor de a-şi dovedi dreptul la existenţă în vremuri tulburi“. Spectacolul, în regia lui Alexandru Dabija, poartă semnătura scenografică a lui Helmut Stürmer şi pe cea interpretativă a actorilor Damian Oancea, Victoria Suchici-Codricel, Colin Buzoianu, Claudia Ieremia, Alina Reus (care, la un moment dat, într-un gest de îmbrăcare – dezbrăcare pe scenă, îşi arată sânii), Mălina Manovici, Irene Flamann Catalina şi Mirela Puia. Reprezentaţia spectacolului va avea loc în Sala 2 şi va beneficia de traducere în limba germană la căşti.
[nggallery id=23]











































Comentarii prin facebook