Un număr de 1.500 de stomatologi din România vor urma cursuri gratuite de formare profesională la standarde europene, în cadrul proiectului DENT, iniţiat de Societatea de Stomatologie Estetică din România (SSER), cofinanţat din Fondul Social European.
Proiectul se desfăşoară în perioada octombrie 2010 – octombrie 2013, iar stomatologii interesaţi se pot înscrie completând formularul indicat pe pagina web sser.ro. În cadrul aceluiaşi program, 60 de specialişti vor lua parte la schimburi de experienţă în străinătate, iar alţi 1.500 de stomatologi vor putea participa la sesiunile de lucru şi congrese ce vor aborda teme de specialitate. „Medicii vor acumula noi cunoştinţe, vor dezvolta abilităţi şi aptitudini care să le îmbunătăţească performanţele individuale şi vor învăţa noi tehnologii”, a declarat prof. univ. dr. Constantin Vârlan, preşedintele SSER. Cursurile cuprind teme de profilaxie dentară, ortodonţie, chirurgie maxilo-faciala, estetică dentară, dar şi module privind protecţia mediului, egalitatea de gen, egalitatea de şanse şi respectarea diversităţii.
Comentarii prin facebook