Cătălin Botezatu îşi lansează marţi, 30 noiembrie, la Timişoara, primul volum al cărţii sale biografice, denumit „Trei vieţi. Pedeapsa”. Evenimentul va avea loc la librăria Diverta, din Iulius Mall, de la ora 17, şi va fi urmat de o sesiune de autografe. Cartea poate fi cumpărată, începând cu 28 noiembrie, exclusiv din librăriile Diverta. „Pedeapsa” vorbeşte despre cea mai neagră perioadă din viaţa lui Botezatu, în care acesta a trăit experienţa închisorii. În 1996, creatorul de modă a fost închis la Cremona, într-o puşcărie de maximă securitate, fiind acuzat, în ţară, de bancrută frauduloasă. Romanul conţine scrisorile pe care deţinutul Cătălin Adrian Botezatu i le-a scris, de după gratii, mamei lui. Cartea biografică va avea, în final, trei volume şi este scrisă de jurnalista de monden Monica Vlad.
Lansare de carte, marca Botezatu
Etichete











































Comentarii prin facebook