Ziua porţilor deschise, la primărie

Edilii din vest se apropie de comunitate într-un mod mai puţin obişnuit. După ce, la finele săptămânii trecute, primarul din Arad, Gheorghe Falcă, le-a citit copiilor poveşti, în cadrul unei campanii de interacţiune familială, marţi, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, promite să le explice câte-n lună şi stele celor care vor trece pragul administraţiei publice locale.

Timişorenii curioşi să afle cum merg treburile în primărie sunt invitaţi la Ziua porţilor deschise. Marţi, 30 noiembrie, ei pot vedea care e activitatea de zi cu zi a funcţionarilor publici. Toţi cei interesaţi vor putea vizita birourile instituţiei, îi vor putea lua la întrebări pe funcţionarii publici şi se vor putea familiariza cu modul de lucru şi de rezolvare a problemelor administrative. Elevii, studenţii şi grupurile organizate trebuie să-şi anunţe vizita la Serviciul Relaţii cu Publicul, la camera 12, urmând să fie conduşi prin instituţie de angajaţii municipalităţii. Consilierii aceluiaşi serviciu le vor oferi informaţii despre activitatea departamentelor primăriei şi tot ei vor monta o cutie, la intrarea în instituţie, unde cei interesaţi pot să lase sugestii pentru eficientizarea sistemului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Chesonul Pasajului Solventul a fost împins cinci metri/Foto

În trei zile de împingere a chesonului din beton pe sub liniile de cale ferată ale viitorului pasaj, s-a reușit înaintarea pe o lungime de cinci metri. Procedura e migăloasă, presupune înaintarea pe distanțe scurte, urmată de excavarea pământului. “Împingem chesonul, am străpuns pământul pe sub liniile de cale ferată – în 3 zile, avansul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chesonul Pasajului Solventul a fost împins cinci metri/Foto
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

De la egal la egal cu numărul cinci mondial. Meci bun făcut de Anca Todoni la Melbourne

Timișoreanca Anca Todoni a debutat duminică dimineață (la noi, ora 3, în Australia ora 12 amiaza) pe tabloul principal de la Melbourne, contra campioanei olimpice Qinwen Zheng. După două ore de bătălie mai strânsă decât o arată scorul, asiatica a mers mai departe, în trimp ce timișoreanca rămâne cu victoriile din calificări și cu un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la egal la egal cu numărul cinci mondial. Meci bun făcut de Anca Todoni la Melbourne
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Atac cu petardă asupra unui vatman STPT

Unul dintre vatmanii care conducea un tramvai pe linia 5, vineri seara, a fost victima unui act de vandalism, în cabina sa fiind aruncată o petardă. Angajatul companiei de transport s-a ales, din fericire, doar cu probleme auditive, fără alte vătămări corporale După ce a anunțat dispeceratul, la capătul de linie din Ronaț, unde a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu petardă asupra unui vatman STPT
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Licitația pentru stabilirea firmei care va mătura străzile din Timișoara a fost anulată

Licitația pentru concesionarea activității de salubrizare a străzilor din Timișoara a fost anulată, conform informațiilor publicate în urmă cu câteva zile pe SEAP. Procedura fusese lansată de primărie încă din luna martie a anului trecut. În urmă cu aproape un an, Primăria Timișoara lansa licitația pentru ”Delegarea de gestiune, prin concesiune, a activităților de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru stabilirea firmei care va mătura străzile din Timișoara a fost anulată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoreanca Anca Todoni a debutat duminică dimineață (la noi, ora 3, în Australia ora 12 amiaza) pe tabloul principal de la Melbourne, contra campioanei olimpice Qinwen Zheng. După două ore de bătălie mai strânsă decât o arată scorul, asiatica a mers mai departe, în trimp ce timișoreanca rămâne cu victoriile din calificări și cu un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la egal la egal cu numărul cinci mondial. Meci bun făcut de Anca Todoni la Melbourne
Unul dintre vatmanii care conducea un tramvai pe linia 5, vineri seara, a fost victima unui act de vandalism, în cabina sa fiind aruncată o petardă. Angajatul companiei de transport s-a ales, din fericire, doar cu probleme auditive, fără alte vătămări corporale După ce a anunțat dispeceratul, la capătul de linie din Ronaț, unde a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu petardă asupra unui vatman STPT
Licitația pentru concesionarea activității de salubrizare a străzilor din Timișoara a fost anulată, conform informațiilor publicate în urmă cu câteva zile pe SEAP. Procedura fusese lansată de primărie încă din luna martie a anului trecut. În urmă cu aproape un an, Primăria Timișoara lansa licitația pentru ”Delegarea de gestiune, prin concesiune, a activităților de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru stabilirea firmei care va mătura străzile din Timișoara a fost anulată
Un nou serviciu oferit de Primăria Timișoara trece total în domeniul digital. Instituția nu va mai prelua documente pentru autorizarea activităților comerciale și obținerea autorizațiilor de construire decât online, folosind Portalului Unic al municipalității –https://www.roeid.ro/w/timisoara. De luni, depunerea cererilor pentru activități comerciale și construcții se va putea face la Timișoara exclusiv online. În ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autorizațiile de construire, solicitate exclusiv online. Cine nu are semnătură electronică mai poate trece pe la Camera 12
Academicianul Ion Boldea, unul dintre cei mai reputați profesori ai Universității Politehnica Timișoara și adevărat formator de școală în domeniul mașinilor electrice și al electronicii de putere, a fost sărbătorit vineri, 10 ianuarie 2025, la împlinirea vârstei de 80 de ani, de conducerea UPT, prieteni, colegi și colaboratori apropiați. Cu o bogată carieră didactică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reputat profesor al UPT, sarbătorit la împlinirea vârstei de 80 de ani
Datând din secolele X-XI, brățara provine dintr-un mormânt medieval, parte a unei necropole de 32 de morminte descoperite accidental. A urmat apoi o serie de săpături arheologice care au permis recuperarea acestor mărturii prețioase ale trecutului. Brățara din bronz, găsită într-un context neașteptat, într-o zi din 1980, lângă Timișoara, în urma unor lucrări agricole desfășurate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Naţional al Banatului: O brățară din bronz cu elemente zoomorfe
Top