Uneori, inserarea unui implant dentar poate aduce provocări a căror rezolvare necesită intervenții suplimentare, mai ușoare sau mai dificile. Pentru ca intervenția să fie socotită un succes și pentru ca pacientul să beneficieze de cel mai bun rezultat sunt necesare ca mai multe condiții să fie îndeplinite. Este indicat ca spațiul dintre dinți să permită primirea coroanei și a implantului și ca suportul osos să fie de o dimensiune minimă necesară și o calitate suficientă pentru o integrare excelentă.
În zona premolarilor și a molarilor superiori, principala provocare este dată de existența sinusului maxilar, a cărui dimensiune poate face ca osul să fie prea subțire, iar implantarea să nu poată fi realizată. Exact pentru astfel de cazuri este indicată o intervenție de ridicare a membranei sinusale și de adiție osoasă, pentru a crește dimensiunea osului și astfel pentru a permite inserarea unui implant dentar.
Există două tipuri de sinus lift, unul intern, care se realizează prin accesul dat de forajul necesar implantării, și un alt tip, extern, realizat prin peretele lateral al sinusului. Spațiul format în urma ridicării membranei sinusale este închis cu material de adiție, os natural sau artificial, ce se va integra și va da un suport solid și de lungă durată implantului dentar.
Medicina dentară evoluează permanent și noi tehnici și materiale permit obținerea unor rezultate spectaculoase la care în urmă cu câțiva ani puteam doar să visăm. Viitorul? Vom vedea!
Comentarii prin facebook