Aproximativ 100 de revoluţionari din Timişoara vor să organizeze un marş de protest până la Bucureşti, în cazul în care Curtea Constituţională nu validează referendumul. Până atunci, revoluţionarii vor protesta zilnic în Piața Victoriei.
Briceag, un taranist irascibil
Florin Ciprian Briceag, noul vicepreşedinte interimar al PNŢCD Timiş, ţine morţiş să iasă în evidenţă. Ilustru anonim până acum câteva zile, Briceag a făcut scandal la conferința de presă a partidului său.
Statie de pompieri, deschisa la Pischia
Pompierii militari au, de miercuri, un punct de lucru în Pişchia. Acesta acoperă partea de nord și nord-est a Timișului, până acum mai greu accesibilă.
Si-au pierdut caiacele pe Dunare si le-au primit inapoi de la politisti
Două bărci ale unor austrieci, dispărute în urma unei furtuni puternice pe Dunăre, au fost găsite şi redate proprietarilor. Ambarcațiunile au fost căutate de polițiștii de frontieră români și sârbi.
Herzog si Boncea, trasi de urechi de noii sefi ai PNTCD Timis
Nu respectă principiile partidului, adică plecăciuni în faţa PD-L şi a preşedintelui Aurelian Pavelescu, pierd sprijinul politic. Consilierii locali PNŢCD Bogdan Herzog şi Falvius Boncea nu vor avea viață ușoară după instalarea noii conduceri, cu Vali Moldovan în frunte.
Taranistii din Timis se dau cu PD-L
Valentin Moldovan, preşedintele interimar al ţărăniştilor din Timiş, după un „decret” marca Aurelian Pavelescu, s-a dat pe faţă cu PD-L. Direcţia este total contrară celei pe care o aveau ţărăniştii sub conducerea fostului primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu.
Ciuhandu, scos la pensie de Vali Moldovan
Viaţa te ridică, viaţa te coboară – pare a fi deviza lui Vali Moldovan, noul preşedinte interimar al PNŢCD Timiş. El îl propune la preşedinţia de onoare a PNŢCD Timiş pe Gheorghe Ciuhandu, încercând voalat să îl scoată la pensie.
Ziua portilor deschise la slit
Eu n-am fost niciodată la Grivco să-l aud pe președintele fondator Dan Voiculescu cum pune la cale suspendarea lui Traian Băsescu, dându-le sarcini „slugoilor” Crin Antonescu și Victor Ponta cum să dreagă dânșii strategia pentru eliberarea Cotrocenilor de sub „jugul” pedelist. Am fost însă în fața televizorului în mai multe rânduri când se discuta cum a profețit cu gura dumnealui domnul Dan Voiculescu, zis și „Felix” ori „Varanul”, calendarul debarcării marinarului înainte de cutare dată.
Concert pentru viata, la River Deck
Ion Constantin are 20 de ani și ar fi trebuit să aibă o viață fără griji. Soarta a decis însă altfel, astfel că tânărul se luptă acum să trăiască. Are de învins un dușman de temut: osteosarcomul femural. Singura șansă pentru ca Ion Constantin să poată duce o viață normală este o operație al cărei cost ajunge la 70.000 de euro.
Inca mai puteti fi solistul trupei Voxis
Știți să cântați și vreți să afle și alții cât sunteți de talentat? Mai aveți două zile să vă înscrieți în campania online pentru căutarea unui solist, inițiată de trupa Voxis.
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Cosminului (p), Bd. Liviu Rebreanu (p), Piața Adamachi Vasile (p), str. Memorandului (p), orele 9 – 15; Sacoșul Mare, orele 8 – 19; Bodo, Chizătău, Iosifalău, Șanovița, Ictar, Budinț, orele 9 – 20; Ferendia, orele 8 – 16.