Mai mult de jumătate din spălătoriile și service-urile auto verificate, în ultima perioadă, de polițiștii locali s-au ales cu amenzi. Majoritatea funcționau ilegal, fără ca proprietarii lor să dețină autorizațiile necesare.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au luat la puricat activitatea desfășurată în service-uri auto, vulcanizări și spălătorii din Timișoara. Astfel, ei au controlat actele de la 71 de astfel de unități.
În urma verificărilor au fost întocmite 39 de procese-verbale de sancționare, în valoare totală de 15.700 lei. Doar una dintre aceste amenzi a fost pentru neafișarea prețurilor. Restul au vizat lipsa acordului de funcționare conform Legii 650/2002.
Firmele găsite în neregulă funcționează pe Calea Stan Vidrighin, Amurgului, pe str. Emil Zola, Mareșal Al. Averescu, Berzei, Mareșal Prezan, Drubeta, Calea Martirilor, Eneas, Simion Bărnuțiu, Grivița, Calea Șagului, Dâmbovița, Liviu Rebreanu, Gh. Pop de Băsești, Diaconu Coressi, Ștefan cel Mare, Ciprian Porumbescu, Călan, Torontalului, Cetății, Miresei, N. Andreescu, Bucovinei, Borzești și Demetriade.
Comentarii prin facebook