Fratele super fotbalistului Juan Sebastian Veron va evolua pentru o echipa din Timisoara!

Transferul verii în fotbalul timişorean nu vine de la ACS Politehnica Timişoara, aşa cum s-ar fi aşteptat toată lumea, ci de la Flacăra, ultima echipă cu buletin de Timişoara, după ce anul trecut a evoluat în Liga III sub titulatura Flacăra Făget.

Marian Trăiculescu, preşedintele clubului, a ajuns la un acord cu Iani Veron, fratele vedetei Juan Sebastian Veron, fotbalist care a evoluat timp de mai bine de zece ani în Europa, în perioada 1994 – 2006, la echipe ca Samdoria, Parma, Lazio, Manchester United, Chelsea sau Inter Milano. „Da, e adevărată informaţia. La sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă seara, Iani Veron va ajunge la Timişoara şi va evolua pentru Flacăra. Iani Veron este prieten foarte bun cu Speroni, argentinianul transferat de Flacăra anul trecut, cei doi fiind şi foşti colegi de generaţie la juniorii formaţiei argentiniene Estudiantes de la Plata. Plăcut impresionat de condiţiile de aici, Speroni l-a convins pe fratele lui Juan Sebastian Veron să vină în România, la Flacăra Timişoara. Sper să-l conving pe Iani Veron să-l cheme la Timişoara şi pe celebrul Juan Sebastian Veron”, ne-a declarat Marian Trăiculescu.

Născut în 21.06.1986, Iani Veron a avut toate premizele pentru a-i călca pe urme lui Juan Sebastian Veron. A debutat ca şi fratele său la seniroii lui Estudiantes de La Plata, pe acelaşi post – mijlocaş central -, iar impresarii au început să roiască în jurul lui, crezând că şi Iani va reuşi să ajungă în fotbalul mare. Unul dintre motivele pentru care Iani nu a reuşit în fotbalul mare este legat şi de impresari, cu care a intrat adesea în conflict. Acesta nu este la prima experienţă în Europa. Acum mai bine de un an, Iani a evoluat pentru legendara Ferencvaros Budapesta.

Mult mai celebrul său frate, Juan Sebastian Veron, s-a retras anul acesta, ultimul joc disputat fiind în tricoul echipei unde a fost crescut, Estudiantes de La Plata, într-un joc cu Union Santa Fe, la sfârşitul lunii iunie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

sandor a spus: (august 2nd, 2012 at 19:32 )

uite cine face transferurile in timisoara. poli nu aduce nimic?

suporter Faget a spus: (august 3rd, 2012 at 09:36 )

Tot respectul pentru Marian Traiculescu, care reuseste in conditiile actuale sa tina echipa in liga aIII-a, ramas fara sprijinul primarie din Faget.
Ma bucur ca doreste sa aduca jucatori renumiti, asa cum l-a adus pe Speroni, cu care are o relatie buna de prietenie, un fotbalist deosebit cu multe calitati, peste nivelul ligii a III-a.
Sper va se mentina in liga a III-a si sa atraga ceva sponsori seriosi langa el.
Mult succes!!!

caius a spus: (august 3rd, 2012 at 11:24 )

pai astia de la flacara timisoara transfera fotbalisti fata de acs poli.

bissi a spus: (august 3rd, 2012 at 20:56 )

Speroni…Peperoni…ce conteaza.Spectacol si victorii vrem in Timisoara….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Colterm și-a achitat obligațiile pentru certificatele de poluare. Urmează lansarea de foraje la mare adâncime pentru căldură geotermală

Primăria Timișoara a asigurat companiei proprii de termoficare, Colterm, 19 milioane de euro pentru achiziția de certificate necesar a fi cumpărate pentru gazele de seră, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei. În acest fel, compania și-a acoperit obligațiile de mediu. Investim mult în sistemul de termoficare centralizat și plata acestei obligații este necesară, a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm și-a achitat obligațiile pentru certificatele de poluare. Urmează lansarea de foraje la mare adâncime pentru căldură geotermală
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa

Rugby-ul românesc intern la nivel de seniori se pregătește pentru o nouă competiție, Cupa României. Ediția 2026 va debuta pe 10 octombrie, cu șase echipe la start, care au fost împărțite inițial în două grupe, după modelul șarpe în funcție de locul ocupat în clasamentul final al Ligii de Rugby. În cadrul grupelor se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Transportul de persoane, în atenția polițiștilor locali. Aproape 700 de sancțiuni aplicate

Polițiștii locali au aplicat 687 sancțiuni conducătorilor de taximeter celor de ride-sharing, dar și conducătorilor auto care au staționat în stațiile taxi. De altfel, cele mai multe  sancțiuni au fost aplicate chiar şoferilor care au oprit sau staționat în stațiile special amenajate pentru taxi. Poliţia Locală anunţă că acționează permanent în vederea luării măsurilor legale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transportul de persoane, în atenția polițiștilor locali.  Aproape 700 de sancțiuni aplicate

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

CCIA Timiș organizează un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Primăria Timișoara a asigurat companiei proprii de termoficare, Colterm, 19 milioane de euro pentru achiziția de certificate necesar a fi cumpărate pentru gazele de seră, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei. În acest fel, compania și-a acoperit obligațiile de mediu. Investim mult în sistemul de termoficare centralizat și plata acestei obligații este necesară, a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm și-a achitat obligațiile pentru certificatele de poluare. Urmează lansarea de foraje la mare adâncime pentru căldură geotermală
Polițiștii locali au aplicat 687 sancțiuni conducătorilor de taximeter celor de ride-sharing, dar și conducătorilor auto care au staționat în stațiile taxi. De altfel, cele mai multe  sancțiuni au fost aplicate chiar şoferilor care au oprit sau staționat în stațiile special amenajate pentru taxi. Poliţia Locală anunţă că acționează permanent în vederea luării măsurilor legale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transportul de persoane, în atenția polițiștilor locali.  Aproape 700 de sancțiuni aplicate
Universitatea Politehnica Timișoara își deschide larg porțile pentru întreaga comunitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, la cea de-a IV-a ediție a evenimentului Noaptea Campusului Deschis. Sub sloganul devenit deja tradiție, „Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările!”, universitatea își transformă spațiile de curs în zone vibrante de experiment, dialog și divertisment cultural, oferind acces...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știință, artă și istorie la UPT: Noaptea Campusului Deschis revine cu experimente spectaculoase și deschiderea Casei Mühle
Vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural din Cerneteaz, comuna Giarmat va avea loc o acţiune de screening gratuit. Acţiunea are ca scop depistarea precoce și facilitarea accesului la servicii medicale de specialitate. Primăria Giarmata informează cetățenii că vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural Cerneteaz, str. Nica Iancu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Începând cu acest weekend, în Iulius Town Timișoara, va avea loc Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii. Exemplare tropicale, pictate de natură în cele mai spectaculoase culori, dar și de dimensiuni impresionate îi așteaptă pe curioși. Prețul unui bilet este de 20 de lei și poate fi achiziționat direct prin intermediul platformei iabilet.ro sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă
Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.