Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, pot fi văzute la acest sfârșit de săptămână. Cei mai mulţi meteori vor putea fi observaţi în noaptea de 11 spre 12 august şi în cea de 12 spre 13 august.
Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ şi un moment de maxim, în care activitatea sa este cea mai mare. Pentru Perseide, acesta este între 17 iulie şi 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparţin unui curent (sporadici), şi meteori ce par că vin din constelaţia Perseus.
Maximul curentului va veni pe 12 august, în jurul orei 16, ora României. În aceasta perioadă se vor observa cei mai mulţi meteori. Însă, cum în România atunci este zi, cei interesaţi pot să-i observe în noaptea de dinainte (11 spre 12 august) şi în cea de după maxim (12 spre 13 august). Cea mai bună perioadă de urmărire este după miezul nopţii până dimineaţa. Potrivit Observatorului Astronomic, orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia este o „perseidă”. (sursa foto: news.nationalgeographic.com)
Comentarii prin facebook