Arestat pe 29 de zile, senseiul pedofil a recunoscut tot

Antrenorul de karate care făcea orgii sexuale cu fetițe de 9 și 10 ani a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 29 de zile. Pentru a-și satisface obsesiile sexuale, sensei Pârvan i-a mințit pe părinții fetițelor că face cu ele antrenament de performanță, separat de restul grupei. Copilele au trecut printr-un adevărat calvar în ultimele șapte luni.

Dan Ioan Pârvan a recunoscut totul în fața magistraților. Ba chiar avut tupeul să zâmbească și să spună că totul a fost „o joacă”. Bărbatul divorțase acum câțiva ani, tocmai din cauza devierilor sexuale, iar de ceva timp își căuta parteneri și pe diverse site-uri de socializare. Potrivit anchetatorilor, pe fetițe le-a corupt în luna februarie, iar până când a fost prins a întreținut în repetate rânduri relații sexuale cu ele.

„În calitate de antrenor de karate al minorelor P.A. şi R.C, prin constrângere morală şi profitând de vârsta părţilor vătămate, în perioada februarie 2012 – septembrie 2012, în mod repetat, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale orale cu minorele, respectiv a săvârşit acte cu caracter obscen asupra sau în prezenţa acestora. Inculpatul a efectuat fotografii care au fost scoase la imprimantă, după care au fost arătate minorelor. De asemenea, le-a arătat celor două minore şi alte fotografii cu caracter obscen”, a declarat Ion Brașoveanu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Pedofilul a recunoscut, de asemenea, că, de cele mai multe ori, le abuza pe ambele victime. Surse din cadrul anchetei spun că maestrul în arte marțiale le-a atras pe fetițe spunându-le că pot să fie karatiste de performanță, cu condiția să se emancipeze sexual, devenind „fete mari”.

Cu aproximativ același discurs s-a prezentat și în fața părinților acestora: „Fiica dumneavastră are potențial, poate face sport de performanță. Trebuie antrenament suplimentar”. Pârvan a mizat pe slăbiciunea firească a oricărui părinte care vrea să-și vadă copilul vedetă. Așa se face că adulților nu li s-a părut suspect faptul că orele „de performanță” se țineau la Universitatea de Științe Agrigole, nu în sala de sport a Școlii generale nr 7. Nu s-au mirat nici să afle că la ore participau doar cele două fetițe.

Timp de șapte luni, copilele au fost abuzate săptămânal, în biroul de la universitate al lui Pârvan. Acesta era angajat ca și administrator al parcului auto. De cele mai multe ori, aveau loc raporturi sexuale cu ambele fetițe. În timp ce una îi făcea sex oral, cealaltă trebuia să se uite și să „învețe”. Dacă una dintre ele lipsea de la „antrenament”, sensei avea grijă să fotografieze raporturile sexuale, pentru a i le arăta când revenea la „ore”.

Dan Ioan Pârvan a negat totuși că înainte ar fi agresat şi alte fetiţe care, de-a lungul timpului, au participat la orele lui de karate. Asta, deși în presă au început să apară şi declaraţii ale altor victime.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.