La vârsta adolescenței au ultimele modele de smartphone-uri, au tablete, cele mai noi console cu jocuri, televizor LCD sau plasmă. Au de toate, dar nu au dragostea părinților, pentru că, de la mii de kilometri distanță, aceasta nu se mai simte. Mama, tata, uneori amândoi, muncesc prin Germania, Italia sau Spania. În jur de 1.500 -2.000 de euro lunar e prețul copilăriei lipsite de părinți pentru mai mult de 80.000 de minori din România.
Cei de la Protecția Copilulului Timiș au sondat, vara aceasta, sentimentele copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate. I-au rugat să le scrie acestora scrisori. „Vrem să publicăm o broșură cu aceste scrisori pe care, lecturând-o, adulții să se gândească de două ori înainte să plece”, spune Smaranda Marcu, reprezentantul Direcției pentru Protecția Copilului Timiș. Copiii și-au pus sufletul pe tavă. Au desenat, unii, inimi, flori și familii fericite, au scris despre cât de mult le lipsește afecțiunea din partea unei persoane apropiate, despre nevoia de a reedita, cu părinții, momente care le-au marcat pozitiv copilăria. Unii spun că îi înțeleg pe adulți că îi abandonează astfel, pentru a avea bani și a asigura un venit familiei, dar, în sinea lor, suferă cât numai ei știu. Adulții pun pe primul plan stabilitatea financiară, fără să se gândească la felul în care decizia lor îi afectează pe cei mici. Cei de la Protecția Copilului Timiș se gândesc să înființeze grupuri-suport în localitățile unde sunt cei mai mulți copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Primăria Giroc le-a luat-o înainte și a angajat deja pentru aceștia un psiholog din Timișoara care vine periodic la școală și are în evidențe aceste cazuri. Tot pentru copii, primarul de aici a montat camere video care transmit live pe internet imagini din comună, astfel că, la ore fixe, copiii pot fi văzuți de părinții lor. Constantin Poelincă, psiholog care a consiliat peste 200 de copii care cresc fără părinți, spune că aceștia trăiesc o adevărată dramă. „Nu vorbim numai de faptul că vor fi supraîncărcați de sarcini, dar dezvoltă depresii și stări anxioase, sunt vulnerabili la tot felul de abuzuri și cresc fără modele parentale, astfel că nu-și însușesc norme de conduită etică sau morală. Mai grav este că nu își dezvoltă abilitățile pentru o viață independent”, a punctat psihologul.
Dorul de părinți își pune serios amprenta. Este destul de greu să reușești să deschizi casa unor astfel de familii. În general, rudele rămase acasă cu copiii sunt reticente. Familia Perescu din comuna Giroc e altfel. Soțul, Nicolae, sudor de meserie, lucrează de ani buni în Barcelona. În țară, Rodica, soția lui, îi ține din scurt pe cei doi copii adolescenți, Casian, 16 ani, și Patricia, de 13 ani. „Nu e ușor. Oricâtă nevoie ai de o situație materială bună, copiii au nevoie de ambii părinți. Cred că în situații aparte un membru al familiei poate pleca să muncească afară, dar în nicin caz amândoi”, explică femeia de 43 de ani. În Giroc, familia Perescu locuiește într-o casă cochetă. „E casa părintească pe care noi am renovat-o și mărit-o”, spune Rodica Perescu. Patricia și Casian sunt acum mari și înțeleg de ce tata nu este lângă ei tot timpul. Când erau mici, uneori, când tatăl revenea după un timp îndelungat petrecut în Spania, aproape că nu-l recunoșteau.
SCRISORI
„Eu te iubesc și te rog să nu uiți, chiar dacă ești departe de mine, mie zi de zi îmi stă gândul numai la tine și aș vrea să te văd. De ce ai plecat și m-ai uitat? Nu știu ce mama și-ar uita copilul. Eu nu te judec că ești o mama rea, eu nu știu ce înseamnă dragostea de mamă. Dar pe tine nu te interesează. Eu merg la școală și îmi amintesc cum ar fi să am o mama ca și alți copii. Îmvăț bine, și profesorii îmi sunt ca niște părinți”, George.
„Dragii mei părinți, când veniți acasă? Să știți că eu sunt foarte cuminte, dacă nu mă credeți, puteți să o întrebați pe bunica. (…) Bunica vrea să veniți acasă cât mai repede pentru că ea nu mai face față cu noi trei, cu mine, cu Adi și cu Denis și să știți că și ei vă iubesc foarte mult”, Alex.
„Știu că sunteți ocupați și nu aveți timp să scrieți scrisori, dar am speranța că aveți timp să le citiți pe ale mele. Vă scriu des, pentru că așa mă simt aproape de voi. (…) Cel mai greu este atunci când ne așezăm în pat și în loc să adormim, ne frământă gândurile: prea scump am plătit tot ce avem”, Florin.
„Când tu ai plecat în Germania, am crezut că nu îmi va fi dor de tine, dar după un timp am simțit un gol în suflet. (…) Și nouă ne este geu cu Denisa, ca să ne sculăm și să o ducem la grădiniță, tatei îi este greu când gătește, și apoi pleacă la lucru. Îmi este dor să mănânc mâncarea pe care o făceai, prăjitura cea gustoasă și câtă grijă aveai și că mă îndrumai să fac lucruri bune”, Vlăduț.
[nggallery id=1343]
Comentarii prin facebook