Librăria „Cartea de Nisip” își deschide… muzeu! Și nu orice fel de muzeu, ci unul în care timpul este foarte bine măsurat. Muzicianul Emil Kindlein își mută aici o parte din impresionanta moștenire de familie, provenită din atelierul bunicului său.
Sâmbătă, la ora 14, la „Cartea de Nisip”, va fi inaugurat Emil Kindlein Museum, muzeu particular care va funcționa în cadrul librăriei. Vor fi reconstituite o prăvălie de ceasornicar și bijutier, împreună cu atelierul de lucru, care a funcționat la începutul secolului trecut.
Curioșii vor putea vedea toate piesele originale: tejghea, rafturi, cufere, anunțuri și unelte. Toate acestea provin din atelierul lui Petru Kindlein, renumit bijutier și ceasornicar din Lugoj, la începutul secolului XX. La inaugurarea muzeului din librărie, timișorenii vor putea admira o impresionantă colecție de ceasuri de buzunar.
Începând din luna ianuarie 2013, în acest cadru, vor avea loc o serie de ateliere pentru copii. Acestea vor avea ca scop reobișnuirea cu activitățile creative – modelaj, traforaj, pictură pe lemn, ornamente etc.
Comentarii prin facebook