Maria Grapini: Avem o educatie bolnava si o sanatate corigentă

Maria Grapini, candidat USL în Colegiul 3 Deputaţi Timişoara, s-a întâlnit în această lună de campanie cu mii de timişoreni. Întâlnirile nu au fost doar formale, sugestiile lor fiind însuşite de viitorul deputat al Colegiului 3 Timişoara, care a acceptat să le includă în programul său electoral şi să le prezinte cât mai urgent în Parlament.

Maria Grapini susţine că timişorenii pe care i-a întâlnit în aceste ultime săptămâni i-au demonstrat că sănătatea, educaţia şi economia sunt cele trei domenii care suferă cel mai mult în acest moment. De aceea, ea a preluat doleanţele oamenilor şi le va susţine în Parlament.

„Sănătatea şi educaţia sunt stâlpii de rezistenţă ai unui popor. Acum avem o educaţie bolnavă şi o sănătate corigentă. De aceea, iniţiativele mele sunt legate de starea de sănătate a populaţiei, nivelul de educaţie şi domeniul economic. Mergând în această campanie de la om la om, m-au impresionat cazurile sociale întâlnite, care nu au fost puţine, din păcate.

Persoanele cu handicap întâlnite în această campaniei – fie că vorbim de copii cu dizabilităţi sau de persoane mature, care datorită unor boli au ajuns în imposibilitatea de a munci – ne-au întărit ideea de a avea o iniţiativă parlamentară referitor la legea care ar trebui să protejeze persoanele cu handicap, dar în acest moment nu o face. Astfel, dacă până la intrarea în campanie mă găndeam doar la mărirea indemnizaţiei, care în acest moment este la un nivel jignitor, de 250 de lei, acum cred că este nevoie de o lege mult mai amplă.

Avem nevoie de o lege care să protejeze persoanele singure, aflate în imposibilitatea de a ieşi din casă şi o lege care să asigure asistenţă medicală reală. Doresc o lege pentru persoanele cu dizabilităţi care să asigure mult mai multe lucruri, de la alimentaţie, până la accesul la asistenţă medicală şi integrare în societate”, a afirmat Maria Grapini.

Candidatul USL în Colegiul 3 Deputaţi Timişoara, Maria Grapini, îşi doreşte o schimbare şi în domeniul prevenţiei medicale.

„O a doua iniţiativă legislativă este legată de asigurarea asistenţei medicale. Timişoara şi judeţul Timiş, din păcate, sunt pe primul loc la foarte multe boli. Cea mai devastatoare este cancerul. Acest lucru m-a determinat să iniţiez o lege pentru prevenţia în sănătate. Cred că toată lumea ar fi mai câştigată dacă am aloca mai mulţi bani de la buget pentru prevenţie. Astfel vom cheltui mai puţin pentru tratament, dar vom determina o schimbare majoră a ratei mortalităţii. România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile, iar acest lucru se poate schimba prin prevenirea unor boli, decât prin tratarea lor”, a mai spus Grapini.

Toate aceste schimbări pot însă veni dacă încă din grădiniţă, şcoală şi facultate, românii sunt învăţaţi să trăiască sănătos şi de aceea Maria Grapini doreşte o modificare şi în Legea Educaţiei.

„Acum, în Legea Educaţiei nu avem prevăzut nimic coerent vizavi de modul de a trăi sănătos: cum să mâncăm, cum să ne îngrijim. Vorbesc aici de la preşcolari până la studenţi”, a mai spus Grapini.

Nimic însă nu este posibil fără o creştere economică continuă. Maria Grapini a reuşit deja să impună câteva din soluţiile ei în programul de guvernare USL, însă mai sunt multe de făcut.

„Iniţiativele din domeniul economic sunt necesare pentru că în acest moment este extrem de demotivant să începi o afacere, deoarece nu ştii în cât timp îţi amortizezi investiţia. De aceea, în domeniul economic am iniţiative pe care am reuşit să le impun în programul de guvernare, dar şi altele pe care le voi prezenta în Parlament”, a concluzionat Maria Grapini.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Timișorean a spus: (decembrie 6th, 2012 at 17:39 )

Hopaaaa, ați început sa scrieti de bine de Grapini??? Si culmeeeeea in aceeași zi îl atacati murdar pe deputatul Dugulescu????? Nu mai sunt zile si va grabiti sa aruncati toate minciunile repede si sa o salvate pe Grapini! Degeaba, Grapini a pierdut deja!!!

FÂS a spus: (decembrie 6th, 2012 at 17:49 )

Dar mintea ta nu e bolnava? Grapini te faci de ras, stai acasă mai bine ca nu te alege nimeni.De 10 ani tot candidezi ci te bati cu marja de eroare!

iulia/ lunei a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:46 )

CAND se va invata minte femeia asta ca NU O VREA NIMENI?????? Oricat ar baga Dan Voiculescu in ea! De obicei articolele sunt semnate de autor, dar astea in favoarea lui Grapini au doar emailul „campanie@debanat.ro”. CIUDAT!

sari a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:54 )

si a pus baba poza de cand era la liceu????hahahahaha

Teo a spus: (decembrie 6th, 2012 at 20:18 )

Grapini a fost cea mai penibila prezenta la lansarea candidatiilor USL , o femeie intrata in menopauza!

Rumburak a spus: (decembrie 6th, 2012 at 21:07 )

a dat faliment fabrica aia vopsita intr-o culoare aleasa dupa gustul tau de taranca? crezi ca in politica esti mai buna decit in afaceri? ma indoiesc ca esti buna macar la cratita.

un alegator scarbit de voi! a spus: (decembrie 6th, 2012 at 21:51 )

LA ,,SPAIMATEX” , NU-TI RESPECTA NICI PAUZA DE MASA . CE SA MAI VORBIM DE CRESA , GRADINITA , CABINET MEDICAL, VISE NEICA , VISE……IAR DA SALARII 5-6 MILIOANE . IN SCHIMB EA SI DIRECTORII SAI , ADICA PEKINEZI , VILE , MASINI TARI , DELEGATII IN INDIA , ARMANI , GUCCI….. IAR PROSTIMEA TOT PROSTIME RAMANE. FEMEIA ASTA PE UNDE A TRECUT A DISTRUS TOTUL. SI ATUNCI DE CE SA O TRIMITEM IN PARLAMENT. FIINDCA EA NU E PTR. OAMENI!

FÂS a spus: (decembrie 6th, 2012 at 22:51 )

VOTATI MARIUS DUGULESCU!!!

Ioane si Gheorghe a spus: (decembrie 7th, 2012 at 14:06 )

Normal. Cu atatia escroci si plagiatori:

http://adevarul.ro/news/eveniment/plagiat-nivel-inalt-ministrul-ecaterina-andronescu-pierde-portofoliu-cele-trei-articole-suspecte-plagiat-1_50c0cb83a13fb28bd7ba999d/index.html

Precis ca madama Grapini impreuna cu Abramburica vor rezolva problema, doar sunt ambele colege !!!!

iulia/ lunei a spus: (decembrie 7th, 2012 at 22:46 )

GRAPINI A MINTIT! S-a dovedit ca nu Dugulescu era vinovat de ruperea afiselor! http://www.ziuadevest.ro/politic/35597-oamenii-lui-david-au-rupt-afiele-cu-grapini-dugulescu-complet-nevinovat.html RUSINE GRAPINI PENTRU CAMPANIA MURDARA!

iulia/ lunei a spus: (decembrie 8th, 2012 at 12:21 )

Grapini e femeie sau e barbat?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.