Telemaratonul Sperantei a adunat aproape 10.000 de euro

Timișorenii au donat, la Telemaratonul Speranței, aproape 10.000 de euro. Evenimentul, devenit deja tradițional la Timișoara, are ca scop strângerea de fonduri materiale şi bănesti în sprijinul copiilor şi tinerilor suferinzi de boli musculare şi neuromusculare progresive.

Organizatorii telemaratonului sunt Fundaţia „Laurențiu Ciucur”, Inspectoratul Şcolar Timiş, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş, Tele Europa Nova și Cons Electrificarea Instal Timişoara. Suma totală adunată în urma evenimentului este de 42.616 lei, echivalentul a aproape 9.470 euro.

Interesant este că aproape 60% din această sumă provine din partea mai multor școli și grădinițe din județ. Organizatorii evenimentului mai spun, de asemenea, că majoritatea donatorilor au fost persoane vârstnice, cu venituri modeste.

Banii vor fi folosiți astfel: 22.000 lei, pentru cumpărarea de produse alimentare și sprijin financiar cu ocazia sărbătorilor de iarnă, 12.000 lei pentru daruri cu ocazia Sărbătorilor de Paşte de anul viitor, respectiv 7.000 lei pentru organizarea Taberei de Distrofie Musculare în 2013. Cadourile vor fi distribuite până la finalul acestei săptămâni.

Timișorenii care vor să sprijine în continuare activitatea Fundației „Laurențiu Ciucur” pot dona câte trei euro prin fiecare apel telefonic la numărul 0900 900 460, apelabil din rețeaua Romtelecom.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Atacant nou la Poli, pe final de mercato. Vine din liga secundă suedeză

Politehnica Timișoara a reușit un nou transfer pe final de mercato prin aducerea atacantului germano-olandez Kevin Appiah Nyarko, în vârstă de 24 de ani, sosit de la formația suedeză Helsingborgs IF. Oficialii bănățeni au anunțat finalizarea campaniei de achiziții odată cu aducerea fotbalistului născut în Köln, Germania, dar care deține dublă cetățenie, germană și olandeză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atacant nou la Poli, pe final de mercato. Vine din liga secundă suedeză
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat

Proiectul de bugetare participativă prin care cetățenii din Dumbrăvița și nu numai, vor avea o nouă pistă de biciclete este mai aproape de realziare. Consilierii județeni au aprobat, miercuri, studiul de fezabilitate care stabilește liniile directoare pentru noul traseu care va fi amenajat la marginea Pădurii Verzi, în localitatea periurbană a Timișoarei, cu bani de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de bugetare participativă prin care cetățenii din Dumbrăvița și nu numai, vor avea o nouă pistă de biciclete este mai aproape de realziare. Consilierii județeni au aprobat, miercuri, studiul de fezabilitate care stabilește liniile directoare pentru noul traseu care va fi amenajat la marginea Pădurii Verzi, în localitatea periurbană a Timișoarei, cu bani de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara are un director interimar, în persoana lui Flavius Ilioni, activistul social care este cunoscut, printre altele, pentru înființarea asociației LOGS, care sprijină emigranții. Directorul general actual, Esztero Emese, și-a anunțat retragerea din funcția de conducere începând cu data de 1 septembrie 2026. Flavius Ilioni va ocupa funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Ilioni va conduce departamentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat, la solicitarea Societății Drumuri Municipale, închiderea traficului rutier pe bulevardul Revoluției din 1989, începând de joi, 27 august, în vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații a carosabilului. De asemenea, vor fi restricții și pe Calea Martirilor. Astfel, în perioada 27 august – 6 septembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide circulația rutieră pe bulevardul Revoluției și pe Calea Martirilor
Focarul de pesta micilor rumegătoare existent la o exploatația nonprofesională de ovine din localitatea Tomnatic, județul Timiș, a anunțat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Totuși, acțiunile legate de aceste probleme nu se încheie aici. Rămân în vigoare până la data de 10.10.2026 restricțiile privind mișcarea ovinelor/caprinelor de pe întreg teritoriul județului Timiș, conform...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost închis focarul de pesta micilor rumegătoare la Tomnatic. Se vor face controale în trafic
Politehnica Timișoara a reușit un nou transfer pe final de mercato prin aducerea atacantului germano-olandez Kevin Appiah Nyarko, în vârstă de 24 de ani, sosit de la formația suedeză Helsingborgs IF. Oficialii bănățeni au anunțat finalizarea campaniei de achiziții odată cu aducerea fotbalistului născut în Köln, Germania, dar care deține dublă cetățenie, germană și olandeză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atacant nou la Poli, pe final de mercato. Vine din liga secundă suedeză
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe strada Ovidiu Cotruș din Timișoara, după ce șoferul unei basculante nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz de transport în comun, în care se aflau circa 40 de persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat în vârstă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier grav la Timișoara, după o ciocnire a giganților: un autobuz cu 40 de persoane a fost lovit de o basculantă
Cu Sin City istorie înainte de a deveni realitate la Timișoara, acum aleșii locali au aprobat interzicerea în totalitate a sălilor de jocuri de noroc în oraș. Ședința de plen de marți a consfințit decizia finală a orașului de pe Bega de a interzice aceste săli, cu excepția celor pentru Loto clasic. Agențiile Loteriei Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sălile de păcănele devin istorie la Timișoara. Consiliul Local a aprobat interzicerea acestora
Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.