Pensionarii nu s-au mai inghesuit sa-si plateasca impozitele

impozite

Au aflat că plătesc impozit fix cât anul trecut, așa că timișorenii nu s-au mai înghesuit, cu noaptea în cap, să-și achite taxele în prima zi, așa cum făceau în anii trecuți. Pentru prima dată în ultimul deceniu, ghișeele Direcției Fiscale a Primăriei Timișoara nu au fost luate cu asalt de pensionari.

Cei care își plătesc obligațiile către bugetul local până în 31 martie beneficiază de o reducere cu 10% din suma datorată. La Timișoara, valoarea impozitelor pe locuințe, terenuri și mașini a rămas ca în anul 2012, potrivit unei decizii a consiliului local.

Miercuri, la plată au venit câteva zeci de pensionari. „Au fost cam 50 de oameni la 7,30. Nu vin să stea la cozi ca în alți ani. În mod normal, vin peste 1.500 de oameni pe zi să-și plătească impozitele”, spune Adrian Bodo, directorul Direcției Fiscale. Oamenii care s-au prezentat la ghișee spun că au vrut să scape de o grijă. Funcționarii ar fi trebuie să înceapă încasările la ghișee la ora 8,30, însă le-au deschis cu o oră mai devreme,pentru a nu-i face pe contribuabili să aștepte.

Impozitele se pot plăti fie integral, până în 31 martie, caz în care beneficiați de o reducere de 10%, fie în două tranșe: prima până în 31 martie și a doua până în 30 septembrie. Pe lângă ghișeele Direcției Fiscale, și oficiile poștale încasează impozitele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9

SCM Politehnica Timișoara a început cu dreptul seria cu CS Vâlcea 1924 ce conteză pentru turul cu numărul trei (clasarea pe locurile 9-10) al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin. A fost un meci de luptă, cu un ritm bun și cu un final strâns în fața publicului timișorean. Și din nou cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nu trec decât câteva minute de la luarea de poziție a lui Alfred Simonis pe tema amenzii date de Garda de Mediu pentru bolovanii Primăriei și a venit prima reacție a conducerii municipalității. Viceprimarul Ruben Lațcău spune simplu: “Spațiul verde trebuie protejat”, prezentând mai multe imagini în care pe spațiul verde din jurul Castelului Huniade,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău ii răspunde instant lui Simonis. Îl acuză de distrugerea spațiului verde al orașului/Foto
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va implementa un sistem inteligent de monitorizare video de ultimă generație. Acesta presupune dotarea mijloacelor de transport în comun cu 90 de camere video cu dublă lentilă (bifocale), echipate cu tehnologie bazată pe inteligență artificială (IA). Noul sistem va asigura monitorizarea simultană a exteriorului și interiorului vehiculelor, inclusive a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călătorii din mijloacele de transport în comun vor fi supravegheați cu 90 de camere, conduse de AI
Alfred Simonis, șeful PSD Timiș și al Consiliului Județean Timiș, reacționează la acuzațiile lansate joi de către primarul Dominic Fritz, de execuție politică la comandă, după un control al Gărzii de Mediu. Iar răspunsul nu este deloc unul cu mănuși, așa cum Simonis ne obișnuise în ultima perioadă în relația cu primarul, pe care îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După momentul “Garda de Mediu”, Simonis acuză conducerea Primăriei de victimizare
Cu toții în jurul mesei. De ping-pong! Având în vedere succesul de care s-a bucurat inițiativa de a pune la dispoziția studenților veniți la Biblioteca UPT o masă de tenis pentru relaxare în pauzele de învățare, în urmă cu doi ani a fost organizată prima ediție a Poli Ping Pong Challenge. Competiția s-a bucurat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții s-au relaxat la Poli Ping Pong Challenge, concurs a ajuns la cea de-a III-a ediție, la Biblioteca UPT
Începând cu data de 2 iunie, Primăria Timișoara pornește programul multianual de sterilizare gratuită a animalelor de companie. Prin acest demers se susține responsabilitatea față de animale și se reduce riscul abandonului. Programul este extins în acest an prin includerea pisicilor și devine accesibil tuturor timișorenilor, după eliminarea criteriului privind venitul proprietarilor. Mai mult, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează o nouă ediție a programului de sterilizări ale câinilor și pisicilor la Timișoara
Planul Urbanistic General, cel aflat în funcțiune din anul 2023, chiar dacă a fost contestat în instanță, urmează să fie actualizat. Primăria Timișoara a lansat o serie de întâlniri de lucru care vor sta la baza acestui proces de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG), documentul care stabilește modul în care se va dezvolta orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea actualizarea PUG-ului aprobat în 2023, dar aflat în dispută în instanță
Universitatea de Vest Timișoara continuă dezvoltarea infrastructurilor educaționale și de cercetare dedicate tehnologiilor emergente, prin investiții realizate în cadrul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parte a proiectului este înființarea Laboratorului de Procesare a Datelor Satelitare din cadrul Facultății de Informatică, un spațiu dedicat cercetării și analizei avansate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning
Obiecte de colecție, fotografii, panouri documentare, exponate și materiale dedicate istoriei Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai importante prezențe din fotbalul românesc și din memoria sportivă a orașului, toate vor fi reunite în cadrul unei noi expoziții, „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”, organizate de Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Politehnica Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Politehnicii Timișoara, reunită în cadrul unei expoziții organizate de Muzeul Național al Banatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.