Revelion cu Cargo, dar fara primarul Nicolae Robu

Primul revelion la care artiștii au fost aleși prin vot public s-a desfășurat, în Piața Victoriei, fără primarul Nicolae Robu, dar sub o ceață care le-a dat de furcă pirotehniștilor care pregătiseră spectacolul de artificii.

Mii de timișoreni au sărbătorit Revelionul în centrul orașului. O parte din ei au votat pe pagina web a primăriei trupele spre care municipalitatea a direcționat cei 130.000 de lei, suma alocată pentru distracția de la trecerea dintre ani. Pe scenă au urcat, pentru că așa au vrut timișorenii, rockerii de la Cargo, care au cântat la revelionul trecut, dar și trupele Akces și Narcotic Sound.

Organizatorii evenimentului anunțaseră că primarul Nicolae Robu le va vorbi timișorenilor cu zece minute înainte de miezul nopții. Cu toate acestea, pe scena din Piața Victoriei a urcat viceprimarul Dan Diaconu. Asta, deoarece Robu și-a făcut primul revelion ca primar la Budapesta.

„Anul nou înseamnă, în primul rând, o nouă şansă. Să privim cu optimism, dar şi cu responsabilitate anul 2013 şi să îl întâmpinăm cum se cuvine în locul care pentru noi este cel mai frumos şi mai drag din lume, în Timișoara. Permiteţi-mi să vă urez, în numele Consiliului Local, al Primăriei Timișoara, un an plin de lumină, de bucurii şi sănătate, în care să demonstrăm împreună că încă suntem avangarda României, că încă știm să privim înainte şi să acționam aşezat, dar îndrăzneţ. La mulți ani!”, a spus Diaconu.

Revelionul de la Timișoara rămâne o premieră națională, după ce formațiile aduse în noaptea dintre ani au fost alese prin vot deschis, de cetățenii orașului. Componenţii Cargo au numărat secundele până la trecerea în noul an, iar la miezul nopţii, în ciuda ceții dese, au pornit focurile de artificii.

[nggallery id=1469]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

bobo a spus: (ianuarie 1st, 2013 at 11:14 )

La multi ani TIMISOARA! La multi ani POLI !

gelu a spus: (ianuarie 1st, 2013 at 15:35 )

Super mesajul lui Robu. Pacat ca n-a fost chiar el sa-l prezinte, lumea din piata ar fi apreciat ca primarul sa petreaca Revelionul cu ea. Din locul unde-am stat am avut impresia ca niste derbedei au huiduit cand Diaconu a citit partea cu promovarea lui Poli. Ce sa inteleg ca exista in Timisoara si antipolisti.

@gelu a spus: (ianuarie 2nd, 2013 at 18:08 )

Toata drukeria e ANTI – POLI, caci au ordin de la partid, de la orza si ostaficiuc. Si cu partidu’ nu te joci, primesti ordin si executi!

iosca a spus: (ianuarie 2nd, 2013 at 18:54 )

mergeti voi numai la meciurile lui acs si nhu va mai lamentati ca niste fete mari. din cauza druckeriei e gol dan paltinisanu sau pentru ca lumea inca nu a asimilat acs poli? ala care te caci pe tine cu abureli de astea esti sigur vreun penelist, altfel nu-mi explic de unde imbecilitatile astea.

@iosca a spus: (ianuarie 2nd, 2013 at 22:16 )

bai disperatule, ai belit-o ca hunDMR-ul nu mai e in guvern!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final

Timișoara a găzduit, în perioada 1-3 mai, etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific internațional studențesc de dreptul Uniunii Europene. Echipa Facultății de Drept Timișoara a ocupat locul 2 în clasamentul final. Aflat la a 31-a ediție, competiţia este organizată de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea PNL a votat în ședința de la ora 17.00 să respecte deciziile anterioare de a nu mai negocia o coaliţie guvernamentală cu PSD, dacă acest partid va participa la dărâmarea Guvernului Bolojan. Votul din Biroul Politic Național (BPN) a fost 34 pentru, 10 abțineri şi niciunul împotrivă. Rezoluția a fost propusă de Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea PNL, vot masiv împotriva unei coaliţii cu PSD. Update. PNL anunţă că intră în opoziţie
Timișoara a găzduit, în perioada 1-3 mai, etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific internațional studențesc de dreptul Uniunii Europene. Echipa Facultății de Drept Timișoara a ocupat locul 2 în clasamentul final. Aflat la a 31-a ediție, competiţia este organizată de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final
Reunit în această seară, Comitetul politic a USR a confirmat decizia anterioară de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD. De asemenea, USR va propune Partidului National Liberal un acord politic pentru o abordare coordonată în privința pașilor următori. Comitetul politic USR, reunește 160 de lideri ai partidului, iar deciziile au fost luate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR va propune Partidului Naţional Liberal un acord politic în privința pașilor următori
Președintele Nicușor Dan a declarat, în urma căderii Guvernului Bolojan, că viitorul executiv va fi pro-occidental. De asemenea, şeful statului a refuzat clar ideea alegerilor anticipate. În urma căderii Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură, președintele Nicușor Dan a susținut, în această seară, o scurtă declaraţie la Palatul Cotroceni. “Guvernul a fost demis azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan: “Subliniez, la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental”
La ora 17.00, PNL are o şedință în cadrul căreia se va decide linia partidului după căderea Guvernului Bolojan. Până atunci, Cătălin Predoi, cel vehiculat ca viitor premier, a furat startul, afirmând că vrea continurea guvernării alături de PSD. El a fost contrazis imediat de Dan Motreanu. PNL a luta pănă acum două dcecizii potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe lupta pentru putere în PNL. Cătălin Predoiu vrea cu PSD, Dan Motreanu îl contrazice
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR împotriva Guvernului Ilie Bolojan a trecut în plenul Parlamentului cu 281 de voturi. Prin urmare Guvernul condus de Ilie Bolojan este demis oficial. Moţiunea de cenzură intitulată “STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului!” a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Bolojan a căzut! Moţiunea de cenzură a trecut cu un scor covârşitor
În discursul din Parlamentul României, premierul Ilie Bolojan a afirmt că moțiunea de cenzură este “mincinoasă, cinică și artificial”. El a aminit că cei din PSD nu a vrut să-și asume funcția de premier, au calculat că vor avea doar avantajele guvernării, nu şi asumarea. Bolojan i-a mai acuzat pe iniţiatorii moţiunii că nu au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, către PSD-işti: “Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.