Mai sunt doar șapte zile până la întâlnirea cu Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg. Veți avea parte de două reprezentații ale „Spărgătorului de nuci” și, dacă vreți să mai prindă bilete, trebuie să vă grăbiți.
Timişoara este locul din care pornește turneul din România al Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg. Balerinii de aici, adevărate vedete în întreaga lume, vor readuce la viață povestea „Spărgătorul de nuci”. Datorită cererii mari de bilete, spectacolul de la Timișoara va fi pus în scenă de două ori în aceeași zi. Astfel, marți, 15 ianuarie, sunt programate două reprezentații, una de la ora 18 și una de la ora 21. Ambele au loc la Sala „Constantin Jude”.
Considerat una dintre bijuteriile Rusiei, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg, înfiinţat în 1967, a combinat pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic. Din ansamblu fac parte zeci de balerini patinatori. Producţiile sale de succes au fost găzduite de peste 7.000 de scene din toată lumea, din SUA şi Canada, până în Olanda, Germania, Portugalia, China, Taiwan şi Coreea.
Turneul din România va include, pe lângă Timișoara, oraşele Cluj Napoca, Sibiu şi Bucureşti. Biletele pot fi cumpărate de la casieriile Teatrului Naţional Timişoara (agenţia Mărăşeşţi şi agenţia Sala 2), de la casieria Sălii Olimpia sau online. Prețurile acestora încep de la 98 lei şi variază în funcție de categorie. Mai multe informații puteți găsi aici.
Comentarii prin facebook