„Punto di Contatto”, proiect demarat de Consulatul Onorific al Italiei și Aeroportul Internațional Timișoara

Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara a semnat joi, alături de reprezentanți ai Aeroportului Internațional Timișoara, un protocol privind înființarea unui așa numit Punct de Contact. Acesta va avea rolul de-a coordona si organiza fluxul cetățenilor italieni care doresc să se repatrieze pe cale aeriană.

Ideea acestui demers a venit din partea Consulatului Onorific al Italiei din Timișoara, ca urmare a fenomenelor meteorologice din ultimii ani. „În ultimii ani, am asistat, din păcate, la o intensificare a evenimentelor meteorologice excepționale în urma cărora numeroase țări europene s-au confruntat cu situații de urgență complexe. Italia și România nu au fost ocolite de asemenea fenomene, având în parte caracteristici geografice și ale teritoriului similare. Misiunea Ministerului Afacerilor Externe italian, prin sprijinul reprezentanțelor diplomatice în teritoriu este de a asista cetățenii conaționali în asemenea situații, garantând un ajutor prompt și un eventual suport în privința transferului către țara de origine”, se arată într-un comunicat de presă al Consulatului.

Protocolul semnat azi între Aeroportul Internațional Timișora și Consulatul Onorific prevede înființarea unui Punct de Contact care va coordona si organiza fluxul cetățenilor italieni care doresc să se repatrieze pe cale aeriană. Consulatul Onorific va asigura: garantarea asistenței directe și organizarea fluxurilor de sosire şi plecare în/din aeroport a cetăţenilor italieni pe durata situaţiilor de urgenţă (generate de cutremure, inundaţii, fenomene meteo periculoase, poluări accidentale, urgenţe medicale la nivel comunitar, etc); facilitarea emiterii documentelor de călătorie în colaborare cu Cancelaria Consulară de la Bucureşti şi Poliţia de Frontieră, în cazul în care sediul Consulatului nu este funcţional datorită unor condiţii de forţă majoră; activarea unui centru de comunicare prin utilizarea reţelelor tradiționale (telefonie fixă, mobilă şi internet), iar în caz de nefuncţionalitate a acestora, utilizarea comunicărilor radio si soluțiilor tehnologice complementare.

Proiectul „Punto di Contatto” al Consulatului Onorific al Italiei nu se referă doar la o organizare logistică a asistenței către cetățenii italieni datorită unui spațiu în cadrul aeroportului, ci și la promovarea colaborării active pe diferite nivele între Consulat și organizațiile, respectiv instituțiile naționale, județene și municipale operative pe

durata situațiilor de urgență, mai precis Prefectura Timiș, I.S.U. Banat și ompartimentul Voluntar pentru Situații de Urgență Formațiunea de Intervenție „Salvo” din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. “Prin aceste colaborări comunitatea italiană se va bucura de un sprijin profesional și direct, fiind între timp datoria Consulatului Onorific al Italiei cea de a promova parcursurile de formare continuă și schimburile de experiențe, în special dintre aceste instituții locale și instituțiile complementare italiene”, se mai arată în comunicatul amintit.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top