A fost obţinut acordul de mediu pentru noul pod Jiul

simulare pod jiul

simulare pod jiul

Veste bună pentru timişoreni. Primăria Timişoara este pregătită să organizeze licitaţia pentru stabilirea firmei care se va ocupa de realizarea noului pod peste Bega din zona pasajului Jiul.

Primarul Nicolae Robu a anunţat obţinerea acordului de mediu pentru construcţia respectivă. El spune că lucrările ar putea demara chiar în acest an: „Vom obține repede acum autorizația de construcție și vom trece la organizarea licitației pentru contractarea firmei care să execute lucrările. Mă bucur foarte mult, îmi doresc din suflet ca în 2019 să înceapă lucrările, să vedem pe teren că într-adevăr construim un nou pod”, a declarat Nicolae Robu.
Noul pod va asigura o legătură mai bună pentru traficul care vine dinspre pasajul reabilitat de la strada Jiul şi va oferi posibilitatea traversării Begăi, va avea patru benzi de circulaţie, trotuare şi piste de biciclete. Proiectarea a fost realizată de o firmă austriacă. Din păcate, la cel de-al doilea pod nou, cel din zona Isho, sunt probleme. Din cele
anunţate de edilul şef, din nou înălţimea e problema, mai precis se doreşte ca podurile să fie la o distanţă mai mare de apă. „La podul Isho încă mai avem probleme cu avizarea la Ministerul Transporturilor şi, din păcate, o luăm de la capăt cu acea abordare cu care ne-am confruntat şi la podul Jiul, pretenţia de a-l face mult mai înalt decât este cazul. Deci, dacă avem podurile actuale la o anumită înălţime de la luciul apei, nu are nicio noimă să faci un nou pod cu doi metri, de exemplu, mai înalt”, spune Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante

Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei

Au tratat ultima deplasare a sezonului cum nu se poate mai rău. Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara s-a făcut de ruşine la Odorheiul Secuiesc cu ocazia rundei finale din play-off. Lipsită de aportul străinilor din lot, dar şi a antrenorului Robert Lupu, CFR, care a avut un sezon nemaipomenit până acum, a stricat totul, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Au tratat ultima deplasare a sezonului cum nu se poate mai rău. Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara s-a făcut de ruşine la Odorheiul Secuiesc cu ocazia rundei finale din play-off. Lipsită de aportul străinilor din lot, dar şi a antrenorului Robert Lupu, CFR, care a avut un sezon nemaipomenit până acum, a stricat totul, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei
Au câştigat la ultima apariţie şi au încheiat campionatul pe locul 13. Final de sezon într-o notă pozitivă! “Leii” din Banat câștigă în minimum de meciuri (două) seria cu CS Vâlcea 1924, astfel că jocul de marţi seară de la sala “Constantin Jude” a reprezentat ultima apariție oficială pe teren în stagiunea 2023-2024. Aşadar, prim-divizionara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Lei într-o atmosferă de sărbătoare
În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
La Timișoara vor fi organizate un număr de 50 de locuri unde vor putea fi amplasate materiale de afișaj electoral. Aici, partidele își vor putea prezenta candidații pentru alegerile locale și cele europarlamentare. Primăria Timișoara a anunțat că a stabilit locurile speciale de afișaj electoral. Cu ocazia desfășurării campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite locurile de afișaj electoral de la Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile). Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Top