Provocări și pasiuni sau ce presupune activitatea unui șef de schimb într-o fabrică

Elena Giurgiu coordonează o echipă de 34 de persoane, iar înainte de toate este un spirit liber, cu hobby-uri, cu obiective personale și profesionale. Din experiența sa, succesul vine prin munca în echipă.

Elena Giurgiu, Continental Anvelope

Elena Giurgiu, Continental Anvelope

După ce a coordonat echipe și în alte companii, în 2015, Elena s-a alăturat Continental. Este șef de schimb în aria Vulcanizare a fabricii de anvelope. Lucrează în penultima arie din procesul de producție, ce presupune o activitate complexă – vulcanizarea anvelopelor la o temperatură și presiune contantă – de care a fost atrasă încă de la început: „Am venit la Continental în 1 octombrie 2015 și, chiar de la primul tur de fabrică făcut, am fost fascinată de anvelopele care ies din presele de vulcanizare. Încă de atunci am știut că aici este locul meu, că aici vreau să lucrez.”

Are o lungă experiență în calitate de coordonator, iar ceea ce face în prezent nu ar vrea să schimbe pe nimic în lume. „Sunt șef de schimb din anul 2008, am lucrat pe această poziție și în alte companii. Îmi place ceea ce fac în prezent și îmi doresc să continuu activitatea alături de aceeași echipă”.

Este singura femeie de pe schimbul ei: „Mereu am lucrat înconjurată de bărbați. Mă înțeleg foarte bine cu ei. Eu am terminat liceul auto, așadar pot spune că așa am fost obișnuită de tânără și nu mă deranjează că sunt singura femeie din echipă. Colegii mei au fost de la început un real sprijin pentru mine. N-o să uit niciodată prima mea zi de naștere sărbătorită alături de ei, când, nu știu cum aflaseră, dar m-au surprins cu un buchet de flori în ședința de început de schimb. Încă mai am pozele cu florile primite de la ei“.

Pentru Elena, secretul unei echipe de succes costă în înțelegerea nevoilor și realităților celor de lângă noi. „Ne înțelegem mutual nevoile. Eu le înțeleg atât nevoile profesionale, cât și pe cele personale. La fel și ei, cunosc cerințele schimbului și înțeleg nevoile mele. Ne-am calibrat din acest punct de vedere și totul merge bine. Suntem uniți, ba chiar unii colegi chiar își planifică și își petrec și concediile împreună”.

În ochii unui coordonator de echipe, fiecare zi este diferită, vine cu noi provocări, satisfacții, uneori chiar și obiective.

„Am văzut mereu jobul de șef de schimb ca pe o provocare, așa am reușit să mă dezvolt. În activitatea de șef de schimb te confrunți mereu cu noi probleme, nu este o zi ca cealaltă, probabil de-asta consider că mi se potrivește atât de bine, întrucât nu-mi place monotonia”, spune Elena.

Sfat pentru viitorii șefi de schimb

De când lucrează la Continental a fost pusă în diferite situații în care a trebuit să ia decizii rapid și cu toate că uneori poate fi solicitant, Elena consideră că nimic nu este imposibil.

„Să încerce și să nu se dea bătuți! Jobul de șef de schimb nu este unul foarte simplu, dar nici unul imposibil. Cert este că trebuie să fie pregătiți să învețe mereu lucruri noi. Să se înarmeze cu răbdare și înțelegere pentru oameni, dar și cu cunoștințe despre proces. Eu consider că acestea sunt ingredientele pentru o carieră de șef de schimb de succes!”

Activități în afara biroului

Elena este o persoană cu diferite hobby-uri, un spirit liber, iar cel mai mult este pasionată de șofat. În timpul liber, de fiecare dată când are ocazia, urcă la volan, însă are o surpriză pentru apropiații săi: „Îmi place foarte mult să șofez, în liceu mi-am luat permisul pentru categoriile B (autoturism), C și E (camion și tir), iar în trecut, când am lucrat la autobază, am avut ocazia de a le conduce pe toate. Acum îmi doresc să iau categoria A și să îmi cumpăr o motocicletă. ? Un chopper, exact cum îl am în poză la birou!”.

Îi plac lucrurile făcute de mâna ei: „Uneori mai meșteresc prin casă. Mi-am renovat apartamentul singură. Pe timpul iernii practic tot felul de sporturi specifice: skiez, patinez etc. În principiu mă pasionează tot ce presupune mișcare“, spune ea.

La Continental Anvelope Timișoara lucrează peste 2500 de angajați. În cei peste 18 ani de activitate la Timișoara, Continental a produs și livrat, până în prezent, peste 220 de milioane de anvelope clienților din Europa și din întreaga lume.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top