Record de Guiness, la Timişoara. Au fost aprinse simultan cele mai multe led-uri din lume/UPDATE. Recordul precedent, depăşit cu peste 4000 de luminiţe

Timişoara şi Iulius Town au intrat, sâmbătă, în cartea recordurilor, după ce în parcarea celui mai noi centru cu funcţiuni mixte, au fost aprinse simultan cele mai multe led-uri în acelaşi timp. Sub sloganul Luminăm #TimișoaraÎmpreună, în perimetrul din Piaţa Consiliul Europei, mii de beculeţe au fost aprinse simultan de timişorenii prezenţi la eveniment.

Record Guiness la Timisoara

Acesta a fost anunţat celor de la Guiness Book of Records, iar precedentul record aparţinea Indiei. Fiecare participant care a intrat pe una dintre cele 14 porţi amenajate de organizatori a primit din partea acestora o brăţară luminoasă şi un tichet. Acesta a fost scanat la intrare, astfel fiind stabilit numărul participanţilor, fiind prezentat celor din piaţă pe un ecran.

Vedeţi imagini de la evenimentul organizat de Iulius Town.

UPDATE. Recordul precedent, depăşit cu peste 4000 de luminiţe

Timişoara şi oamenii prezenţi la evenimentul de sâmbătă seara au surclasat total precedentul record. Datele oficiale, colectate de organizatori, dar şi de cei de la Guiness, au arătat că, la ora 21:00, în faţa clădirii UBC 3, 7.235 de brăţări cu lumini LED au fost aprinse simultan de un public extrem de entuziast, realizând un spectacol emoţionant de culoare şi energie.
Timişoara a devansat cu peste 4.400 de lumini LED recordul deţinut anterior de India (2.819). Reuşita a fost omologată de Pravin Jasmatbhai, reprezentantul Guinness World Records, astfel că Timişoara deţine un nou record mondial, beneficiind de notorietate la nivel internaţional.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Despre rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes, în dezbatere la UPT

Biblioteca UPT a găzduit vineri 15 noiembrie 2024, conferința „Translation and Usability”, organizată de Direcția Generală de Traduceri a Comisiei Europene și Centrul de Studii Avansate în domeniul Traducerii – PoliCAT din cadrul Universității Politehnica Timișoara.  Tema dezbaterii, deosebit de interesantă, a fost legată de rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes. Evenimentul, organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes, în dezbatere la UPT
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Biblioteca UPT a găzduit vineri 15 noiembrie 2024, conferința „Translation and Usability”, organizată de Direcția Generală de Traduceri a Comisiei Europene și Centrul de Studii Avansate în domeniul Traducerii – PoliCAT din cadrul Universității Politehnica Timișoara.  Tema dezbaterii, deosebit de interesantă, a fost legată de rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes. Evenimentul, organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes, în dezbatere la UPT
Gestionarea deșeurilor este o prioritate pentru actuala administrație a comunei Mioşniţa Nouă. Noua conducere a fost la centrul de colectare prin aport voluntar, constatând unele nereguli, urmând să se producă unele modificări la regulamentul de funcționare.  Zilele trecute, noul primar al comunei Moșnița Nouă, Gerald-Oscar Simonis și proaspătul ales viceprimar Radu Flavius, alături de șeful...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gestionarea deșeurilor, o prioritate pentru noua conducere a Primăriei Moşniţa Nouă
Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” organizează, pe data de 11 decembrie, evenimentul caritabil ”Lumina Sfântă din Noi”. Fondurile adunate vor ajuta trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş. Bianca este o mamă extraordinară, care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică, Cleo, în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert caritabil de colinde pentru ajutorarea a trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş
Noi experiențe inedite pentru toată familia au loc în acest final de săptămână în Iulius Town. MINA Pop-Up lansează un nou spectacol imersiv, „Cosmos – Descoperim tainele universului”, iar la premieră este invitat și singurul cosmonaut român. Și Teatrul de Păpuși propune în acest weekend o aventură, deasupra norilor cu o nouă poveste. Noul spectacol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend plin de distracție, în Iulius Town: nou spectacol imersiv cu imagini din spațiul cosmic și teatru de păpuși pentru copii
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara” a pus în funcțiune un RMN ultraperformant, pentru copii, acesta fiind achiziționat prin fondurile europene gestionate de ADR Vest. Investiția în valoare de aproape un milion de euro a fost făcută în cadrul unui proiect de dotare a spitalului timișorean finanțat prin Regio-Programul Operațional Regional. RMN-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” a pus în funcțiune un aparat RMN achiziționat cu fonduri europene, prin ADR Vest
USR va lupta în Parlament pentru transferul tuturor bazelor sportive deținute de ministere la administrațiile locale. Deciziile privind economia, educaţia, sănătatea, siguranța publică, dar și sportul trebuie luate cât mai aproape de comunitate. Un exemplu este Arena Viola, administrată de Ministerul Educației pe care a pus mâna un privat, așa cum s-a întâmplat în Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR: Bazele sportive, precum Arena Viola, administrate de la București trebuie să revină Timișoarei
Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea în perioada 7-12 noiembrie 2024, PSD conduce în clasamentul intenției de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de AUR şi PNL. Estimare participare alegeri parlamentare Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP: PSD, lider detaşat, AUR pe locul II, la distanţă apreciabilă de PNL, locul III
Misterul din centrul oraşului. Joi spre seara, IPJ Timiș a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în timp ce se desfășurau lucrări de excavare în zona bulevardului Republicii din Timișoara, lângă calea ferată, au fost găsite mai multe oseminte. Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului și au constatat prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier
Top