Primarul Timișoarei a anunțat că a discutat cu constructorul campusului Lenau, iar lucrările de acolo ar putea fi terminate în vara anului viitor. Deocamdată încă se lucrează la structura de beton a clădirilor. Dominic Fritz a prezentat o serie de imagini cu randări ale modului în care va arăta liceul timișorean, unul dintre puținele care…
Au fost depuse două oferte pentru extinderea Liceului Waldorf
O societate comercială și un grup format din două firme au depus oferte în cadrul licitației pentru realizarea lucrărilor și dotarea Liceului Waldorf. Scopul investiției este construirea pe terenul situat pe strada Uranus, nr.14, a unui corp nou de clădire care să cuprindă un număr suplimentar de săli de clasă și laboratoare cu scopul derulării…
Răvăşilă, Robu, DNA. O poveste despre România ultimilor 30 de ani
Invocaţiile aproape zilnice ale fostului primar Nicolae Robu la adresa DNA pentru a veni în Primăria Timişoara au primit din nou un răspuns pozitiv, în urmă cu două zile. Sigur, acesta nu a fost tocmai pe placul lui Robu, dar încă o dată s-a adeverit zicala cu „ai grijă ce-ţi doreşti…”. Şi mă refer aici…
RETIM şi ADID au demarat o nouă campanie de colectare a deşeurilor periculoase în Zona 1 rural
ADID Timiş anunță începerea unei noi campanii trimestriale de colectare a deșeurilor periculoase din menajer în Zona 1 rural a județului Timiș, organizată împreună cu RETIM. Campania se desfășoară în perioada 01 iulie-01 august 2022. Nu ratați ocazia să le predați legal și gratuit în cadrul campaniei! Aveți mare grijă cum gestionați aceste deșeuri pentru…
CCIA Timiș, în sprijinul drepturilor, demnității și bunăstării persoanelor cu dizabilități
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș se implică direct, activ și financiar în activitățile de responsabilitate socială, pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă a societății timișene. Astfel, timp de o săptămână, CCIAT a pus la dispoziția Asociației pentru Capacitarea Abilităților Speciale întreg spațiul Centrului Regional de Afaceri pentru organizarea ediției 2022 a “Ateliere fără…
Timișenii sunt invitați să contribuie la strategia de dezvoltare a rutelor velo din județ
Consiliul Județean Timiș vrea să știe cât de des alegeți să vă deplasați cu bicicleta, în ce scop, unde întâmpinați probleme, unde nu vă simțiți în siguranță și unde credeți că este nevoie să realizăm piste noi pentru biciclete. Acestea sunt câteva dintre întrebările la care timișenii sunt invitați să răspundă pentru ajuta la realizarea…
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a încheiat un parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, consacrat consolidării sportului românesc
Miercuri, la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost anunțat și semnat acordul de colaborare dintre Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin care se stabilesc termenii unui parteneriat de lung parcurs consacrat consolidării sportului românesc. Acordul prevede implicarea în proiecte comune, utile transmiterii de mesaje comune,…
Grav accident lângă Plugova! A intervenit și elicopterul SMURD
Aproape că nu trece o zi fără un eveniment rutier grav. Miercuri s-a produs încă unul, aproape de Plugova, în Banatul de munte. Accident rutier pe DN6(E70), la intersectie cu DJ 608, în care sunt implicate un TIR și două autoturisme. Într-una dintre mașini, o persoană a rămas încarcerată. În total, în accident au fost…
Muzeului Național al Banatului Timișoara sărbătorește150 de ani de la întemeiere
Muzeul Național al Banatului marchează un secol și jumătate de la înființarea celei mai importante instituții muzeale din vestul țării. Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, va fi vernisată expoziția „150 de ani de la întemeierea Muzeului Național al Banatului”. Evenimentul va avea loc vineri, 15 iulie, de la ora 19, în mansarda B1 a Bastionului…
Poli pe un onorant loc 8 în topul Academiilor de juniori. Ripi pe 12, iar LPS în Top 25
Ediția 2022 a proiectului clasificării academiilor de copii și juniori, cea de-a patra, adună un total de 50 de cluburi participante în competițiile de juniori FRF. Dintre acestea, 6 reprezintă premiere în sistemul de clasificare din acest an. Clasamentul este condus, ca și în 2021, de Farul Constanța. Pe locul secund a urcat AFK Csikszereda,…
Consiliul Județean Timiș pregătește proiectul parcării supraetajate din centrul Timișoarei. Lucrările și administrarea, concesionate unei firme din București
Consiliul Județean Timiș merge înainte cu dorința de a ridica o parcare supraetajată pe terenul fostului Centru Militar Județean din zona zero a Timișoarei. Primăria a cerut de mai multe ori acel teren să realizeze chiar ea o asemenea investiție acolo, acum CJT pregătește două hotărâri prin care anunță că merge mai departe cu proiectul,…
RETIM şi ADID Timiş demarează o nouă campanie de colectare a deşeurilor periculoase
ADID Timiş anunță începerea unei noi campanii trimestriale de colectare a deșeurilor periculoase din menajer în zona 0 Ghizela, organizată împreună cu RETIM. După cum atenționează din start numele generic, deșeurile periculoase din menajer sunt extrem de nocive pentru natură și oameni! Acestea trebuie manipulate cu foarte mare atenție și depozitate în condiții speciale. Vă…
Subprefectul de Timiș acuză administrația Fritz că a ajuns să se laude pentru lucrurile normale realizate în infrastructura școlară
Sorin Ionescu, actualul subprefect de Timiș, dar și fost director al unui important liceu timișorean, acuză actuala administrație a Timișoarei că duce lucrurile în derizoriu, ajungând să se laude cu lucruri normale realizate la școlile timișorene, cum ar fi vopsitul gardurilor sau reparatul aleilor. Aceste operațiuni curente, normale, nu vor ajuta la a le oferi…
Un drogat la volan şi un bărbat care se ascundea de poliţişti, depistaţi şi „traşi pe dreapta”
Ultima zi a fost bogată în acțiuni și pentru polițiști, care au mai depistat doi bărbați certați cu legea. Miercuri, în jurul orei 02:50, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe strada Ardealului din Timișoara, un autovehicul condus de un bărbat de 26 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive. În…
Istanbul, cea mai probabilă destinație aeriană nouă pentru Timișoara. Aeroportul e afectat chiar de poziția geografică excelentă
Aeroportul Internațional Timișoara nu va avea noi destinații noi de care să fie legat în perioada imediat următoare cu ajutorul curselor regulate. Deși unele destinații supriză ar putea apărea, cele mai noi legături așteptate sunt Istanbul și Nurnberg. Spre deosebire de predecesorii săi, actualul director al AIT, Daniel Stamatovici, nu se laudă cu superdestinații apărute…
Bilanţ COVID 13 iulie în judeţul Timiş. Mai puţine cazuri ca în ziua precedentă
DSP anunţă că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 143 de noi cazuri COVID la nivelul întregului judeţ, mai puţine decât ieri când au fost 189 de cazuri. 17 s-au consemnat la persoane sub 18 ani. S-au efectuat 795 de teste, cu 99 mai puţin ca ieri, dintre care 541 teste rapide. Sunt şi…
Intervenții programate Aquatim pentru ziua de joi
Joi, 14 iulie, între orele 9-21 presiunea va fi redusă în Șag pentru lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei, iar între orele 8-16 se va întrerupe apa în Balinț și Târgoviște pentru spălarea rețelei de distribuție și a bazinului de înmagazinare. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei…
Întărire în atac tot din „legiunea străină”
Politehnica Timişoara are un nou atacant. Croatul Marin Mudražija a semnat un contract pe un an de zile, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon. Marin Mudražija s-a născut pe 30 iunie 1995, la Zagreb. Postul său de bază e cel de vârf şi poate evolua de asemenea în extremele compartimentului ofensiv. A crescut…
Studenți din trei țări au realizat proiecte de reamenajare a zonei bălților din Jimbolia
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara a organizat luni după-amiază ultimul eveniment de multiplicare al parteneriatului strategic internațional Erasmus+ Triplex Confinium, în cadrul căruia a avut loc vernisajul expoziției proiectelor rezultate din competiția internațională Think Brick, au fost prezentate etapele și realizările din cadrul proiectului, lansarea unei cărți coordonate de Cristian Blidaru,…
Municipalitatea realizează mai multe investiții la școlile timișorene/FOTO
Vacanța de vară aduce pentru Primăria Timișoara demararea unor lucrări de reparații și întreținere în școlile din oraș. În aceste zile au loc asemenea operațini la mai multe instituții de învățământ ori la clădirile lor anexe. Tot în acest domeniu de activitate, marți, consilierii locali au aprobat majorarea sumei alocate proiectului care are loc la…