Ne părăsesc femeile de succes, ca Horia Cristian

Fosta şefă a „Oriflame” România, Monica Tatoiu, a anunţat că va părăsi ţara, pentru că este scârbită. Indispoziţia asta stomacală devine molipsitoare. Ca şi deputatul PNL Horia Cristian (care, totuşi, nu mai pleacă), Monica Tatoiu încă nu ştie unde pleacă şi când pleacă. Ştie numai că pleacă, mai întâi, în Kenya să dea de mâncare la animale, după care o ia într-o destinaţie necunoscută.

O altă doamnă de afaceri a Timişoarei, Marian Grapini, patroana Pasmatex, vicepreşedinte PC, lider al conservatorilor timişeni, vrea să o ia la sănătoasa din cauză că în ţara asta nu se mai simte bine să facă afaceri. Spre deosebire de Horia Cristian şi dna Tatoiu, Maria Grapini ştie unde pleacă, în Macedonia, unde ar fi mai rentabil să-şi mute fabrica de danteluri şi alte cele din industria uşoară, spune chiar pragmaticul om de afaceri.

Dna Grapini a candidat, pe listele PSD, la Camera Deputaţilor în 2008 şi a ratat „la mustaţă” în favoarea unei alte madame, Maria Barna, reprezentanta sindicatelor din învăţământ pe atât de generoasa listă a PSD Timiş. Hai să încercăm următorul scenariu, să vedem şi noi ce poate alunga o greaţă rebelă în politica românească, în afară de zeama de varză, dimineaţa, pe burta goală. Oare o lege electorală mai corectă, care să o fi propulsat în Camera Deputaţilor, dacă tot a obţinut mai multe voturi ca Maria Barna, ar fi fost de ajuns să o ţină lângă noi pe dna Grapini? Altă viaţă ar fi fost atunci! Păcat, păcat că ne părăsesc femeile de afaceri din cauza mediului neprietenos, dar să zicem „mersi” că nu ne părăseşte şi dna Rodica Vlad, că nu ştiu ce ne-am mai face.

Un cameraman de la Realitatea TV Timişoara a sabotat munca de luni de zile a trustului mogulului Sorin Ovidiu Vântu. În timp ce fetele ştiriste şi moderatoare depăşesc norma să înfiereze regimul de tristă trăire Emil Boc 5, omul cu camera a surprins pe suport digital ditamai senzaţionalul. Se făcea că Realitatea TV Timişoara filma nişte scurte interviuri la Casa de Pensii, în ideea unui reportaj plângăcios, că nu erau luaţi la destăinuiri pensionari magistraţi, colonei în rezervă sau parlamentari în adormire.

Nu, era vorba, printre alţii, de o femeie pensionară de sistem sanitar, fostă asistentă, care trăia de pe-o lună pe alta din 721 lei noi, după 29 de ani în câmpul muncii. Povestea pensionarei, cochetă de altfel, vopsită blond, era ca a altor câteva milioane de români: cu 250 lei achită întreţinerea, cu 200 nu mai ştiu ce zicea că achită, iar cu restul de abia reuşea să cumpere de mâncare până la următoarea pensie. Numai că omul cu camera video a stricat tot, căci l-a pus păcatul să filmeze cum femeii aproape că-i dădeau lacrimile pe sub ochelarii RayBan*.

* Marcă renumită de ochelari, preferată de piloţii aviaţiei SUA şi de generalul Douglas McArthur. În România, se pot achiziţiona în schimbul unei pensii minime spre o „pensie nesimţită”, depinde de model.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ghebeles domnica a spus: (noiembrie 29th, 2010 at 18:38 )

Asa se intampla cand nu esti pe faza. Trebuia sa priveasca in jur si sigur gasea o purtatoare de ochelari cu rame pana in 50lei sau maixim 500lei economisiti cu mare greutate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean

Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT

După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro
La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Zeci de oameni dintr-un bloc de patru etaje de pe strada Versului s-au trezit într-un mod extrem de neplăcut. O explozie urmată de un incendiu puternic, la un apartament de la parter a produs panică. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat

Top