Aeroportul Internaţional Timişoara e al doilea la zborurile interne şi al treilea la numărul total de pasageri operaţi

Aeroportul Internaţonal Timişoara are tot mai mulţi pasageri operaţi. Ultimul raport întocmit de Institutul de Statistică arată că peste zece milioane de pasageri au apelat la avion pentru a se deplasa, în România, iar peste 700.000 dintre aceştia au folosit cursele aeriene de pe Aeroportul Internaţional Timişoara.

Aeroportul din Timișoara

Aeroportul din Timișoara

Bucureşti Otopeni rămâne principalul aeroport din România, cu 3,46 milioane de pasageri îmbarcaţi şi 3,37 milioane de pasageri debarcaţi în primele 6 luni ale lui 2019. Urmează Clujul cu peste 680.000 de pasageri îmbarcaţi şi 650.000 debarcaţi, şi Timişoara cu 365.000 de călători care au plecat şi aproximativ 350.000 care au venit.
Apariţia multor companii aeriene low-cost, dar şi numărul din ce în ce mai mare de români plecaţi în străinătate sunt principalele motoare de creştere ale transportului aerian. Potrivit datelor centralizate, traficul a crescut de la 9,94 milioane de pasageri în primul semestru al anului trecut la 10,7 milioane în prima jumătate a acestui an. O creştere de 7,7%, mai mare decât media europeană.
Ca şi destinaţii, cei mai mulţi pasageri au plecat din România spre Londra Luton, unul destinat zborurilor low-cost, aceasta a fost destinaţia pentru 480.150 de oameni au zburat aici. Pe locul 2 s-a situat aeroportul Milano Bergamo cu 241.000 de călători plecaţi din România şi pe 3, Munchen cu aproape 200.000 de pasageri. Topul se menţine acelaşi şi în privinţa aeroporturilor de unde au plecat cei mai mulţi călători spre ţara noastră
Italia a fost a fost, ca şi ţară, cea mai căutată destinaţie aeriană, aici ajungând aproape 900.000 de oameni care au plecat din România, dar şi dinspre această ţară spre România.
Timişoara urcă un loc la capitolul trafic aerian intern, depăşind Clujul. Aeroportul bănăţean este extrem de interesant şi din punct de vedere al transportului de mărfuri, aici ajungând mai mult de o treime din cantitatea de marfă transportată pe cale aeriană, prin intermediul a 13,8% din totalul zborurilor cargo operate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3

Din 2006 de la reintroducerea barajelor de promovare în „Divizia C”, Timișul era o adevărată campioană a acestor dueluri, pierzând doar de câteva ori accederea în liga superioară, însă acum au început să se dune și eșecurile. Dacă anul trecut, CSM Lugoj nu a făcut față campioanei din Gorj, în acest an nici CS Sânandrei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara
O firmă din Timișoara va primi aproape 400.000 de lei de la Teatrul Național Timișoara pentru a asigura servicii de pază și protecție pentru instituția de cultură. Contractul a fost acordat pe SEAP și are o durată de opt luni. Societatea Prosegur Security a fost declarată câștigătoare a contractului ”Servicii de Pază și Protecție Pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paza Teatrului Național Timișoara va fi asigurată de o firmă din Timișoara, pentru aproape 400.000 de lei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează statutul de instituție de învățământ superior de referință, fiind clasată în intervalul 1201–1400 în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS World University Rankings 2026. Cea mai bine clasată este Universitatea București, urmată de Babeș Bolyai Cluj, Alexandru Ioan Cuza Iași, Politehnica București, după care urmează și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a fost plasată în topul QS World University Rankings 2026, în intervalul 1201 – 1400
Primăria Buziaş a finalizat toate proiectele contractate prin PNRR, la termenele stabilite, anunţă primarul Sorin Munteanu. Valorea totală a celor cinci proiecte a fost de 3,65 milioane de euro. Cele cinci proiecte finalizate sunt: Reabilitarea prin eficientizare termică a clădirii dispensar- „policlinica” de str. Mihai Eminescu 2; Reabilitare prin eficientizare termica a Gradiniţei cu Program...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Buziaş a finalizat, la termen, toate proiectele contractate prin PNRR
Sâmbătă seara, aproape de ora 22, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gelu. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe o stradă secundară din localitatea Gelu, dinspre DJ 692C înspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Timiș! O copilă de 10 ani a fost omorâtă într-un accident rutier de un șofer beat, care a fugit de la fața locului
CSC Dumbrăvița a pierdut cu 4-0 primul amical din această perioadă de pregătire, susținut astăzi, la Arad, în fața prim-divizionarei UTA. Partida s-a disputat pe baza „Banatul”, din cartierul Sânnicolau Mic, pe o căldură tot mai sufocantă odată cu trecerea timpului. Jocul a fost întrerupt de câte două ori pe repriză pentru pauze de hidratare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu a făcut față echipei UTA! Vezi cine se află în pregătiri cu echipa bănățeană
Pentru clădirea Spitalului Județean Timișoara se pregătesc în perioada viitoare trei mari investiții. Nu sunt legate direct de infrastructura medicală dar sunt extrem de importante. Vor fi reabilitate toaletele de la toate etajele, dar, de asemenea, se va lucra la o ”imagine” mai bună pentru casa scărilor. Totodată se dorește modernizarea lifturilor. ”Am luat decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Spitalul Județean Timișoara se pregătesc noi investiții pentru confortul pacienților: toalete noi, reabilitarea casei scărilor și a lifturilor
Există o categorie profesională în România care pare să fi rezolvat imposibilul: poate produce consecințe fără să le suporte. Medicul răspunde pentru diagnostic. Inginerul răspunde pentru construcție. Antreprenorul răspunde pentru faliment. Profesorul răspunde pentru rezultatele elevilor. Politicianul? Politicianul explică. Explică moștenirea grea. Explică situația internațională. Explică de ce lucrurile care ieri erau promisiuni electorale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Funcția fără consecințe. Responsabilitatea politicianului român în vremuri de criză
Fundația Art Encounters aduce în premieră la Timişoara 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso, din colecția Musée Picasso Antibes, într-o expoziție-eveniment curatoriată de Jean-Louis Andral. Pictură, grafică, ceramică, fotografii rare și cărți ilustrate conturează un Picasso experimental, ludic și surprinzător de contemporan, anunţă organizatorii Expoziția inaugurează noul centru de artă Art Encounters, modernizat împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Art Encounters aduce în premieră la Timişoara lucrări semnate de Pablo Picasso
Top