Cântecul american de lebădă pentru o guvernare eşuată în prostie, hoţie şi… fudulie

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Şansele României de-a ieşi din coşmarul celei mai putrede, dar şi caraghioase guvernări din istorie cresc pe zice ce trece. Încet, dar destul de apăsat, Executivul Dăncilă se îndreaptă spre unde îi este locul, un tomberon. În pofida încercărilor disperate ale PSD, care a pus în joc sume colosale de bani plus funcţii pentru a-i face unii parlamentari să se răzgândească, moţiunea de cenzură are tot mai mari şanse de reuşită. Ar fi prima care dărâmă un guvern după 2012, fiindcă cea din 2017, când PSD şi-a dat jos propriul cabinet prin moţiune de cenzură nu se pune. De altfel a fost un alt moment antologic al acestei guvernări făcute parcă „la mişto”. De la un capăt la altul.

Şi semnale sunt destule că actualul guvern nu mai poate rămâne în funcţie. În primul rând nu mai are sprijin popular, lucru dovedit pe 26 mai. Nu mai are nici măcar sprijin parlamentar, dovadă semnăturile de pe moţiune. De sprijinul partenerilor strategici din Europa şi Statele Unite, nici vorbă. Ba, colac peste pupăză, văd că nu mai există multă susţinere nici măcar la principalii piloni propagandistici din media, Antena 3 şi RTV, televiziuni care şi-au retras din efectivele de lângă PSD, pentru a le muta în manelizarea-OTV-izarea cazului Caracal. Guvernul Dăncilă a ajuns o impostură, care se agaţă de putere cu unghiile, sfidând o întreagă lume. Ca să nu spun că „agăţarea” e plătită cu bani românilor.

Problema este că, în ceva mai bine de doi ani şi jumătate, această guvernare a produs unele dezechilibre extrem de greu de surmontat, de la nivel economic, la cel moral. Nici măcar Armata Roşie n-a făcut atâta rău când a trecut prin România. Şi vorbesc de „doi ani şi jumătate”, fiindcă Executivul Dăncilă a fost doar o bomboană pe coliva unei guvernări PSD-ALDE absolut demente. La urma urmei şi Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose au luat lumină tot de la „Cărticica şefului de cuib mafiot”, respectiv programul de guvernare girat de Liviu Dragnea. Program care pare mai degrabă scris la Kremlin, atât de dăunător a fost României. Atât de uzata sintagmă „dezastroasa moştenire”, folosită de la premieri la ultimul primar de ţară, de această dată chiar este acoperită de realitate. PSD lasă în urmă o economie falimentată, datorii enorme şi multe obligaţii. Asta ca să nu spun ce orori a făcut în domeniul Justiţiei.

Astfel că pentru viitoarea guvernare va fi o adevărată „misiune imposibilă” să readucă ţara la normal. Nici nu ştii cu ce să începi. Cu înlăturarea puhoiului de borfaşi, incompetenţi, cocalari, piţipoance, beizadale şi amante care au ocupat posturile guvernamentale? În PSD, numirile dacă nu s-au făcut pe bază de dosar penal, s-a mers parcă la racolat în târgul săptămânal de la Caracal, atunci când se bagă căruţe proaspete. Altădată despre PSD-işti se putea spune orice, că sunt hoţi, că sunt corupţi, imorali etc., dar nu proşti. În actuala guvernare a fost scoasă la înaintare, pe lângă Organizaţia de hoţi, Organizaţia de proşti a partidului, în frunte cu „neconflictuala”, cea urcată de mult în copac.

Şi ajung la final şi la cel mai ridicol premier din istoria României. În mod normal, Viorica Dăncilă nu ar trebui tratată serios. Ea este un personaj burlesc, de bancuri. Este „mama lui Bulă”! Din păcate, lucrurile nu sunt prea normale în România, iar Dăncilă este premier, aşa că trebuie tratată serios. Sunt şi mulţi PSD-işti cărora le este ruşine cu ea, dar nu fac nimic, mulţumindu-se să-şi înece „scârba” în funcţii şi bani. Dăncilă îşi termină prim-ministeriatul aşa cum l-a început. Nu la „Priştina, capitala Muntenegrului”, ci în Statele Unite, acolo unde s-a dus, convinsă fiind că va da o loviturtă de imagine. Ştiţi, chestia cu prostia şi fudulia! Numai că, cu excepţia unor portari de instituţii, nimeni n-a băgat-o în seamă, astfel că, furioasă, şi-a scurtat vizita. Nu înainte de-a ne face iar de râs. Fiindcă a făcut de râs nu doar conceptul de premier al României, dar şi întreaga ţară.

Şi ca totul să fie cât se poate de limpede cu această caraghioasă gurvernare, aspiranta la funcţia de comisar european Rovana Plumb a fost trimisă acasă. Dar nu „a afectat imaginea României”, aşa cum a făcut-o şeful Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, potrivit lui Dăncilă. Nesimţire fără graniţe, demenţă sau consum de etnobotanice?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Corto Maltese a spus: (septembrie 27th, 2019 at 19:43 )

Dănciloaia este un monument de prostie și fudulie (pentru că prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul). Continuă să ne facă de râs și să provoace daune majore țării în fiecare minut cât guvernează fosta profesoară de lucru manual și traforaj din Videle. Mie, această netrebnică guvernare mi se pare apoteoza dezastrului. Poate că după ea va surveni readucerea țării la normalitate. Sau poate că, dorindu-și să lase doar potopul în urma lor, PSD-iști vor iniția dezastrul absolut al României, care va deveni primul (și singurul) stat eșuat al Europei, cum sunt cele africane.

Jurj Gabor a spus: (octombrie 5th, 2019 at 16:36 )

Veorica is the best!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.