Când dormim, slăbim şi creştem în înălţime. Alte efecte benefice ale somnului

Ştim cu toţii că avem nevoie de 7-8 ore de somn în fiecare noapte pentru ca trupul nostru să se menţină sănătos şi să funcţioneze la capacitate maximă. Însă, în tot acest timp în care noi nu suntem conştienţi, au loc o serie de procese care ne reîncarcă bateriile şi ne pregătesc pentru o nouă zi.

În timp ce dormim, mintea noastră creează vise pe o perioadă mai îndelungată decât ne-am fi gândit – visăm câte două ore pe noapte, cu toate că noi adesea nici măcar nu ne amintim că am visat sau, dacă ne amintim, ştim doar frânturi de vise a căror durată ne închipuim că nu depăşeşte câteva minute. Cel puţin asta e senzaţia pe care o avem dimineaţa, când ne trezim.

În somn, corpul uman filtrează toxinele şi elimină moleculele ce prezintă diverse defecte. Acest proces permite întregului trup, inclusiv creierului, să se regenereze. Atunci când este privat de somn, creierul nu mai este capabil să cureţe trupul de toxine, ceea ce poate duce la o nedorită deteriorare neurologică.

Tot în acest timp, temperatura corporală scade pentru a reduce rata de ardere a caloriilor şi eliberarea melatoninei, acel hormon care joacă un rol esenţial în ritmul circadian, adică acel ciclu de aproximativ 24 de ore în care au loc procesele biochimice, fiziologice sau comportamentale ale tuturor entităţilor vii de pe pământ.

O veste minunată pentru doamne şi domnişoare este faptul că, pe întreaga durată a nopţii, pierdem puţin în greutate deoarece scăpăm de apa acumulată în corp prin transpiraţie. Şi, spre deosebire de zi, nu consumăm mâncare sau băuturi pentru a compensa pentru pierderea celor câteva grame din timpul nopţii. Aşadar, dacă ne suim pe cântar dimineaţa, e posibil să avem o surpriză plăcută.

De asemenea, în timpul somnului, corpul nostru reglează hormonii foamei. Ce înseamnă mai exact acest lucru? Atunci când dormim bine şi destul noaptea, a doua zi suntem în stare să ne luptăm mai eficient cu pofta de mâncare nesănătoasă.

Şi, nu numai că slăbim în timpul nopţii, dar şi creştem în înălţime. Atunci când suntem întinşi la orizontală, discurile coloanei noastre vertebrale se decomprimă şi se rehidratează, ceea ce le va creşte puţin volumul şi ne va oferi nouă satisfacţia că dimineaţa, la prima oră, suntem mai înalţi decât seara, atunci când ne-am urcat în pat.

Colagenul, acea minunăţie de proteină care ne conferă un ten cu aspect tânăr şi sănătos, este produs în cantitate mai mare pe întreaga perioadă a somnului, spre deosebire de în timpul zilei, când viteza cu care se produce este mai mică.

Pe lângă avantajele estetice de care beneficiem datorită somnului din timpul nopţii, există numeroase curiozităţi cu privire la ce se întâmplă în organismul uman când dormim. De pildă, ştiaţi că ne trezim adesea în timpul nopţii? Şi nu e vorba despre micile drumuri pe care le facem până la toaletă şi înapoi în pat şi de care ne dăm seama şi noi. Ci despre faptul că atingem starea de veghe chiar şi de 15 ori pe oră, doar că se întâmplă totul pentru atât de puţin timp, încât nici măcar nu ne dăm seama şi nu ne mai amintim de aşa ceva. Asta se întâmplă când trecem de la o etapă a somnului la alta.

În concluzie, e de preferat să beneficiem, în fiecare noapte, de câte 8 ore bune de somn, pentru a avea partea de toate beneficiile menţionate mai sus. Pentru a face asta, evită să bei cafea seara, păstrează întunericul în dormitor şi nu petrece prea mult timp cu ochii în ecrane înainte de culcare.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.