Tinerii absolvenți ai Politehnicii Timișoara, sărbătoriți în cadrul unei ceremonii/FOTO

Cea mai nouă generație de absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara a finalizat cursurile. După anii petrecuți în băncile amfiteatrelor, la cursuri, seminarii, laboratoare, iar în ultima perioadă în fața calculatorului, în cadrul școlii online, cei care au încheiat ciclul de licență au participat pe Stadionul Știința, la Ceremonia de Absolvire 2021.

De-a lungul timpului, peste 130 000 de absolvenţi au dus mai departe spiritul Politehnicii şi au adus o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea cercetării şi a economiei, nu doar în România, ci şi pe alte meleaguri, calitatea de inginer format la Timişoara fiind o carte de vizită respectată şi apreciată oriunde în lume. Noua generație de absolvenți ai Politehnicii timișorene are în față o serie de provocări, dar și de oportunități, în societatea de azi, aflată într-o permanentă schimbare. Dar, așa cum au subliniat și reprezentanții lor în cadrul festivităților, sunt pregătiși să facă față tuturor încercărilor la care vor fi supuși pe noul drum pe care pășesc acum.

Ceremonia de absolvire a început pe platoul din fața Rectoratului UPT, în Piața Victoriei, cu Parada absolvenților. După un moment artistic susținut de trupa Superchill, absolvenții Politehnicii timișorene, îmbrăcați în robe, s-au îndreptat spre stadionul Știința, în fruntea paradei fiind reprezentanții studenților, cu steagurile tuturor facultăților, steagul UPT și steagul Alumniversum.

Ceremonia propriu-zisă, prezentată de Dan Negru, a început cu imnul Politehnicii, după care a urmat cuvântul rectorului UPT, Florin Drăgan. După ce le-a adresat felicitări absolvenților, acesta i-a „avertizat” că greul abia acum începe, fiindcă Universitatea Politehnica Timișoara are tradiție, a dat an de an ingineri care au făcut cinste școlii, astfel încât așteptările sunt mari și de la actuala generație. Însă, în societatea viitorului, tot mai tehnologizată, rolul absolvenților UPT va crește. Viitorul sună bine și depinde de fiecare cum și-l va face. Politehnica timișoreană s-a înființat datorită mediului socio-economic, a constituit un adevărat motor al dezvoltării în perioada ca urmat, iar această legătură strânsă s-a păstrat și în zilele noastre.

Ca dovadă, reprezentanți ai celor mai mari companii din zonă au participat la festivitate, ei urmând să preia specialiștii formați de Politehnică.

Reprezentantul studenților în Senatul Universității Politehnica Timișoara, Alexandru Iliescu, a mulțumit conducerii UPT pentru organizarea acestui eveniment, i-a felicitat pe absolvenți, îndemnându-i să se gândească, de acum înainte, cum pot folosi în viață ceea ce au învățat  pe băncile școlii.

Președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, Radu Vasiu, a subliniat că actuala promoție, prima a noului secol al UPT, a fost pusă în situații noi, de a învăța altfel, online, la distanță, ceea ce i-a întărit și i-a făcut să înțeleagă mai bine rolul noilor tehnologii, ceea ce le va folosi  în viitor, când vor fi puși în situații noi, date de societatea în permanentă schimbare.

În programul ceremoniei de absolvire a urmat momentul facultăților, în care șefii de promoție au transmis mesajele lor la absolvire, cu ce a însemnat facultatea pentru ei, cu amintiri frumoase din perioada studenției, care au fost provocările în facultate și cele care vor urma de acum înainte, au mulțumit profesorilor și au adresat felicitări colegilor.

Cum Universitatea Politehnica Timișoara a încurajat și a răsplătit întotdeauna performanța, conducerea UPT a decis să instituie, din acest an, o modalitate de evidențiere și recompensare a studenților excepționali, care au obținut media 10 pe tot parcursul studiilor de licență, prin acordarea, în cadrul Ceremoniei de Absolvire, a unor diplome „Magna Cum Laude”. Acestea au fost acordate în semn de apreciere pentru rezultatele academice remarcabile, pentru dedicare și consecvență în atingerea standardelor de performanță în activitatea didactică, pe întreg parcursul studiilor universitare de licență, materializate prin media generală 10 pe toți anii de studiu.

Întregul spectacol a fost completat de momente artistice susținute de trupa Superchill, DJ Sean Norvis, precum și un concert extraordinar susținut de trupa Pragu’ de Sus, unii dintre componenții acesteia, printre care și liderul și solistul formației, Călin Bârcean, fiind absolvenți ai Politehnicii timișorene.

Festivitatea s-a încheiat, în acordurile „We are the Champions”, cu un superb foc de artificii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.