Amfiteatrul Civic antireferendum, inaugurat cu Flacara Democratiei

„Amfiteatrul Civic” a fost deschis, vineri, la Timișoara, sub aripa unor ONG-uri și gestionat logistic de PDL. Manifestările se vor încheia peste o săptămână. Tot vineri a plecat, din orașul de pe Bega, și „Flacăra Democrației”. Pe jos.

„Amfiteatrul Civic e realizat cu sprijinul PD-L, dar poziția noastră nu coincide cu poziția PD-L și a lui Traian Băsescu. Noi cerem boicotarea referendumului”, a declarat Daniel Vighi. Acesta a și explicat acțiunea: „Noi le spunem oamenilor să nu se ducă la referendumul lor – e referendumul securistului Dan Voiculescu. Dacă mergem, legalizăm lovitura de stat”.

Așa-numita Flacăra Democrației, aprinsă de președintele suspendat Traian Băsescu la Cluj-Napoca, a fost pe scena manifestației. Ea a plecat spre județul Caraș-Severin, însoțită de un microbuz. Tinerii care o însoțesc au luat-o pe Bulevardul Rebreanu, unii pe jos, alții pe biciclete. Organizatorii susțin că se va merge în același ritm până la granița cu județul Caraș-Severin. Acolo, flacăra va fi preluată de alți tineri și tot așa, până când va ajunge la București.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

M. Tolcea a spus: (iulie 20th, 2012 at 17:17 )

Nu credeam sa traiesc vreodata sa constat ca Societatea Timisoara va fi confiscata de niste derbedei dar iata ca s-a intamplat. Istoria ne joaca tuturor feste… Cand ma uit la actiunile si luarile de pozitie ale lui Vighi si Mihalcea din ultimele trei-patru zile nu pot sa nu ma gandesc la celebra „Madona cu pruncul si doi ingeri” a lui Botticelli, unde Madona este evident suspendatul iar cei doi ingeri rubiconzi sunt vighi si mihalcea (intentionat fara majuscule). Am zis!

ostap a spus: (iulie 20th, 2012 at 22:42 )

Daca ne indeamna sa boicotam referendumul este egal cu blocarea cuiva de a participa la vot adica egal cu un caz penal.

Fane a spus: (iulie 21st, 2012 at 15:43 )

Bai Vighi esti un jegos penal! cine iti da tie dreptul sa boicotezi referendumul comunistule-portocaliu

Emilian a spus: (iulie 21st, 2012 at 16:01 )

Daniel Vighi este un pupin-basist penibil care crede ca daca poarta chiloti portocalii are puteri magice

agent secret sub acoperire a spus: (iulie 21st, 2012 at 22:50 )

Pana unde poate merge prostia unor oameni ca acest D.V. Niste relicve ale comunismului indraznesc sa vorbeasca de democratie asijderea hotilor care striga hotii. Tupeu fara margini.Nerusinatilor!!!

frica!!! a spus: (iulie 22nd, 2012 at 00:56 )

Va impinge frica sa reactionati ca niste derbedei pe forumuri! Argumentati-va ideile, luptati pentru ele, indiferent care sunt ele, nu stati la calculator ascunsi dupa nume false!

Niste semianalfabeti a spus: (iulie 22nd, 2012 at 00:59 )

Niste analfabeti s-au pus pe injurat ! Fiecare are dreptul sa spuna ce gandeste, pentru asta s-a luptat in timisoara in 89, pentru ca oamenii sa-si exprime liber si pe fata optiunile! Depasiti-va conditia, fiti liberi sa spuneti ce ganditi!

hahahahaha a spus: (iulie 22nd, 2012 at 01:07 )

USLasilor, vai de mama voastra de indoctrinati! Va e frica sa se intoarca Baselu la Cotroceni sa va rupa de oase pe toti! Faceti mah urne mobile si in taxiuri, ca doar asa mai aveti o speranta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.