Persoane numarate si fotografiate la vot, in Timisoara!

Reprezentanții PNL au făcut deja primele sesizări la Biroul Electoral Județean. Ei au reclamat că, la anumite secții, există persoane care inventariază și fotografiază alegătorii.

Astfel, liberalii susțin că la secțiile de votare 73 – 75 de la Liceul „Grigore Moisil” au fost identificate persoane care notau numărul de oameni care intrau să voteze. PNL Timis a făcut sesizare la BEJ pentru această situație. De asemenea, la secțiile de votare 102-105, de pe strada Mureș, liberalii au notat o mașină Ford, de culoare gri, cu numărul TM 87 ANI, din care o persoană făcea fotografii persoanelor care intrau în secții.

Alte nereguli, din punctul de vedere al liberalilor, s-au înregistrat la două secții de votare din Calea Lipovei. Astfel, la secția 180 a ajuns, sâmbătă seară, o listă cu oameni care nu au voie să voteze, iar la secția 179 reprezentatul PDL a cerut copii după listele suplimentare, situația fiind contestata de reprezentatul PSD.
„Situațiile vor fi verificate și se vor face, după caz, și sesizări scrise către BEJ. Deocamdată sunt informații primite de la reprezentații noștri din secții”, a spus Alina Sabou, de la Departamentul de comunicare al PNL Timiș.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

cineva din primaria sacalaz a spus: (iulie 29th, 2012 at 11:18 )

in comuna sacalaz , angajatii din primarie au fost avertizati , ca atat ei , familia lor , rudele si apropiatii lor sa nu meraga la vot , fiindca ,,o sa se aibe grija de ei” ! sunt liste cu angajatii primariei la fiecare sectie de votare , iar in caz ca vin sa voteze sunt trecuti pe lista neagra. exista haidamaci portocalii, care stau in fata sectiilor de votare , ilegal , apropiati de primar , fostul vice si jurista primariei creand panica si intimadand participanti la referendum, si nimeni nu le face nimic. in beregsau mare , popa satului sa implicat masiv si pe fata ca enoriasii sa nu mearga la vot , incalcand grav , amestecul clericilor in politica , fiind un f. apropiat primarului pdlist de la sacalaz. si asta se intimpla intr-o comuna de la numai 7 km de timisoara . ba , mai mult cadrele profesorale au fost instruite zile in sir de apropiati aiu primarului si fostului viceprimar cum sa schimba intentia de vot a locuitorilor.

mac a spus: (iulie 30th, 2012 at 01:56 )

Am vazut de exemplu ,la Padureni , a fost aceeasi presedinta, ca la 10.06.2010. Doar sint alesi aleatoriu, prin computer, cum a ajuns aceeasi persoana, la sectia de vot? Acesta este un aranjament, pentru care ar trebui puse intrebari, chiar dl. Eduard Smintina.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.